Nu am obiceiul să citesc polițe RCA (cărți verzi) în timpul meu liber, astfel perla pe care voi împarte cu dragii mei cititori am descoperit-o cu totul accidental. Distracție plăcută!
Adică:
Răspunderea asiguratorului, prevăzută în documentele de asigurare eliberate pentru Serbia, este limitată la aria geografică a Republicii Muntenegru și la acele arii geografice ale Serbiei care sunt sub controlul Guvernului Republicii Serbia.
M-am decis s-o traduc partea evidențiată a acestei note de subsol în românește, pe înțelesul tuturor – fără a precupeți vreun efort de a explica în detaliu și aspectele mai ascunse (dar deosebit de interesante).
Ajunge cu vorba, iată traducerea:
„Stimatul nostru asigurat!
După cum ați putut observa și Dumneavoastră, nu ne-am obosit să includem Republica Muntenegru (pentru neștiutori: CG, adică Țrna Gora) în lista țărilor acoperite de RCA-ul dvs. Mai degrabă am băgat-o (cu ajutorul unei «steluțe») înapoi – în hmm… pântecul Serbiei Mari de odinioară. Adică ne prefacem că habar n-avem despre ceea ce s-a întâmplat în Balcani în ultimul deceniu. Nu parcă ar conta – așa numai, ca și fapt divers.
Ceea ce contează în schimb este Kosovo, cică aria geografică a Serbiei care nu mai este sub controlul Guvernului Republicii Serbia.
Știți bine, țara aia care de fapt nici nu există.
Chiar, cum adică? Să recunoști independența regiunii sfâșiate din trupul unei țări prietene și vecine? Să accepți dominația albanezilor străini asupra leagănului sfânt al poporului sârb? Nici vorba! Poate și minoritarii noștri vor înțelege greșit mesajul – tratându-l drept precedent de a-și face de cap pe meleagurile noastre românești. Cu ideile noastre național(ist)e nu-i de glumă!
Asta, bineînțeles, în mod oficial.
În mod neoficial însă trebuie să recunoaștem că «regiunea» Kosovo nu mai este parte a Serbiei chiar așa de mult cum ne-am dori să fie. Altfel am putea fi și noi băieți mai de gașcă – și să ne permitem asigurarea accidentelor Dvs. chiar și în acea «zonă geografică a Serbiei» care momentan puțin zis că nu se află sub controlul Guvernul Sârb. Mai pe șleau: o fi Kosovo parte din Serbia, dar din partea noastră nu pupați nici o asigurare pe acolo!
Totuși să nu vă necăjiți dacă – din nefericire – vă veți trezi în ținta privirii (sau kalașnikovului, cum se mai obișnuiește pe acolo)
unui kosovit feroce căruia tocmai i-ați lovit mașina.
Uitați de spoturile publicitare gen șofer stângaci salvat de polița RCA: n-avem cum să vă ajutăm în acest caz. Dar vă veți putea consola cu măreața idee de a se afla pe teritoriul Serbiei Mari Unitare și Indivizibile.
Vă mulțumim că ați ales compania noastră pentru a încheia asigurarea obligatorie auto!“
Limba Cailor 
9 februarie 2010 at 6:04 pm
Prietene, cu ideile pe care le ai, esti liber sa emigrezi si devii cetatean al republicii independente Kosovo, ca acolo s-a facut marea dreptate, iar romanii si sarbii astia asupritori refuza sa fie de acord cu idealurile nobile ale teroristilor musulmani.
Sau mai poti incerca Cecenia, Transnistria, Dagestan, Xinjiang. Alea-s de tine, du-te acolo si sprijina cauza minoritatilor asuprite, si nu-ti va duce nimeni dorul, ba chiar faci pe multi oameni fericiti :).
9 februarie 2010 at 9:44 pm
Sau poate doar sunt o companie care vor sa faca bani si pentru asta se limiteaza la tari cu un grad mai limitat de risc, in cazul asta Montenegro si Serbia,puse la gramada din ordin practic sau ignoranta.
Sau poate ca ai dreptate si e cum sugerezi tu, ca birourile firmei SC ASIGURARILE LUI PESTE SA (cu capital franco-japonez si condusa de un neamt) care a eliberat RCA sunt pline de pan-slavisti si dacomani care comploteaza folosindu-se perfid de puterea propagandistica a hartiutelor verzi.
Inca un Oltcit asigurat , un alt pas spre unirea slavilor sudici !
Nu stiu ce sa zic , ambele variante par tentante.
9 februarie 2010 at 9:59 pm
kesztio,
Nu fi fata palida, dupa cum vezi nu doar Kosovo este in discutie ci si partea turca a Ciprului. Sunt zone cu probleme si foarte putine societati de asigurare se baga in zonele respective.
10 februarie 2010 at 4:41 pm
http://cyprus.angloinfo.com/countries/cyprus/greencard.asp
The Green Card or International Motor Insurance Certificate is equivalent to the national motor insurance certificates of all of the countries a motorist visits. The Green Card System is managed by the Council of Bureaux in London.It is an internationally recognised document, that is accepted by the authorities of all countries in which the Green Card is valid….
Kosovo, while regarded as a part of Serbia, is in effect under the control of the United Nations. Green Cards are not available for Kosovo and border car insurance must be purchased…
…Having signed an Agreement called the Uniform Agreement, Cyprus participates in the Green Card System with all foreign Bureaux members, with the exception of Turkey ….(which controls the N-Cyprus, my note)
10 februarie 2010 at 5:48 pm
Ok, dragilor, recunosc bărbătește că ați câștigat: am contactat un prieten din Ungaria (țară care a fost printre primii în recunoașterea noii republici Kosovo) ca să aflu din surse directe cum „rezolvă” vecinii noștri „problema” Kosovo în privința asigurării internaționale auto.
Textul este aproape identic cu cel românesc – pare să fie tradus din același document internațional. Deci nu numai că compania mea de asigurare nu-i „vinovat” (ceea ce bănuiam și eu, nu întâmplător m-am abținut să divulg identitatea sa), dar nici măcar autoritățile române nu sunt responsabile pentru această – zic eu – inconsecvență.
Mea culpa.
Totuși acest articol – cred eu – nu a fost chiar în zadar. Mi se pare și așa o ipocrizie să te prefaci că Kosovo ar aparține în continuare Serbiei dar să nu-ți asumi nici cea mai mică responsabilitate pentru această idee – în cazul nostru: o asigurare consecventă pe tot „teritoriul” Serbiei (și Ciprului).
Cum mi se pare tot o chestie necugetată (egoism) să nu recunoști o țară care este de facto independentă în toată regula doar fiindcă ai (pre)concepții (după mine un pic cam nefondate) privind un astfel de precedent.
10 februarie 2010 at 6:39 pm
Kesztio
Asemenea anomalii stil Kosovo nu se rezumă nici la Kosovo şi nici la România. A se vedea Taiwan, pe care Nixon însuşi l-a recunoscut ca parte a Chinei dar pe care Unchiul Sam l-a tratat mereu ca independent.
Eu mai degrabă aş denumi ipocrizie recunoaşterea acelei independenţe când de fapt e clar că teritoriul este, cel puţin acum, nimic altceva decât un protectorat.
Şi tot ipocrizie a fost cea a făcut UE când s-au purtat negocierile cu kosovarii, când europenii nu au mişcat un deget să prevină dezmembrarea unei ţări deşi guvernul central era dispus la concesii imense. Când era clar că sârbii sunt puşi la zid, era natural ca albanezii să-l ia „nimic mai puţin decât independenţa” în braţe. Dacă ar fi existat niscaiva imparţialitate, eu zic că erau mai dispuşi la concesii.
Toate astea în numele păcatelor lui Miloşevici (adevăratele interese de fapt nu se vor şti prea curând) pentru care, vezi bine, trebuie să plătească de-a pururi un popor de 10 milioane de oameni.
19 februarie 2010 at 4:49 pm
Sau mai poti incerca Cecenia, Transnistria, Dagestan, Xinjiang
As adauga Abkhazeti{Abhazia} , Ossetia de Sud , Naglik Qarabag{Nagorno Karabah} iar maine poimaine si Crimeea daca planurile care se coc la Moscova de catre alti oameni preocupati de libertatea popoarelor se vor implini.
Toate astea în numele păcatelor lui Miloşevici
Sint de acord cu tine , daca nu ar fi fost actiunile radicale ale lui Milosevic , inca de cind a preluat puterea in ’81 , poate cursul istoriei ar fi fost altul. Nu stiu daca destramarea Yugoslaviei putea fi evitata , chiar daca pina la inceputul anilor 80 se dovedise un stat foarte viabil , in general mai dezvoltat sii mai prosper decat celelalte state socialiste , insa oricum nu am fi asistat la scenariul cu Kossovo. Oricum referitor la acest nefericit scenariu al regiunii Kossovo trebuie observat ca vreo cativa sobolani de la UDMR au mers chiar pina acolo cu ocazia declararii independentei , sa beneficieze cat mai mult din „expertiza” celor de acolo in dobindirea pe cale „pasnica” . politica a drepturilor dorite.
22 februarie 2010 at 3:29 pm
Ei, chiar nu trebuie să faci drept șobolani UDMR-iștii care s-au deplasat acolo. Indiferent cum vrei să folosești această „expertiză”, nu avea nici un sens să boicotezi un eveniment care oricum se știa că va avea o anvergură internațională care depășește atât UDMR-ul cât și toată clasa politică românească.
BTW, știați că nu UDMR-ul era singurul care nu s-a afirmat explicit împotriva independenței Kosovo? Liberalii (PNL) au adoptat un punct de vedere neutru față de această problematică. Ce coincidență…
Și acum dați-mi voie să explicitez și eu punctul meu de vedere.
Scuzați de expresie, dar mă cam piș pe principii de genul stat unitar și indivizibil, mai ales dacă această indivizibilitate se bazează pe considerente național(ist)e. Dacă mâine Ungaria va anunța că se va destrăma în patru bucăți, să fie sănătoși! E treaba lor. Dacă poimâine se vor răzgândi și vor afirma dorința de reintegrare și contopirea în Austria, să fie și mai sănătoși! Voi lua la cunoștință fără nici un strop de lacrimă că de acum încolo vom avea patru „națiuni“ maghiare deodată sau nici una. Dacă forța de coezie între regiuni se limitează doar la faptul că un stat (sau cel puțin cei care cred că-l reprezintă) vrea să rămână mare, mândru și biruitor, mai bine își alege drumul federalizării sau chiar al separării!
În schimb fosta Yugoslavie (mai ales ceea ce a mai rămas din ea) e o problemă un pic mai delicată. După cu a și subliniat prietenul nostru Solovastru, dictatura lui Miloșevici a dat totul peste cap. Națiuni au început să se urească și să se bate fără un motiv rațional, sau cel puțin total neînțeles din exterior.
În aceste condiții aș lăsa minoritatea sârbă din Kosovo pe mâna albanezilor cu rezerve foarte mari. O autonomie lărgită a Serbiei ar fi oferit o oarecare protecție a sârbilor din Kosovo, dar așa va fi destul de greu ca actuala configurație să reziste pașnic măcar următorilor ani. Numai că meciul ăsta – din păcate – a fost deja jucat: nu-i de mirare ca Kosovarii nu au de gând să mai rămână în „sânul“ Serbiei-mame nici o clipă.
Nu avem de fâcut altceva decât să sperăm că kosovarii albanezi n-o să cadă în aceeași greșeală a forței și agresiunii în fața noilor săi minorități…
23 februarie 2010 at 8:18 am
„Scuzați de expresie, dar mă cam piș pe principii de genul stat unitar și indivizibil, mai ales dacă această indivizibilitate se bazează pe considerente național(ist)e.”
Nu te supăra Kesztio, dar în cazul acesta te cam pişi şi pe tine însuţi.
Căci câtă vreme te declari maghiar şi nu român sau altceva (că aşa te-a născut mama şi aşa ai crescut, nu din alte motive) şi câtă vreme foloseşti limba maghiară şi această limbă ţi-este cea mai apropiată de suflet şi minte (pentru că asta-i limba ce ai auzit-o cel mai mult între 2 şi 7 ani când ţi s-au desăvârşit mecanismele comunicării verbale, nu din alte motive), în cazul acesta şi tu te cam faci „vinovat” de niscaiva „considerente maţional(ist)e”.
Ca să-mi dovedeşti contrariul, te rog de mâine să încetezi la a folosi cuvântul magyar şi să abandonezi limba maternă în favoarea unei limbi artificiale: îţi recomand Lojban, creatorii ei au depus eforturi substanţiale să o facă într-adevăr neutră. Pt. detalii despre Lojban: Wikipedia.
Lăsând gluma la o parte, liberalismul este el bun şi frumos, dar nu trebuie dus dincolo de limitele absurdului, căci altfel ajungem să spunem că albul e negru numai pentru că „principiile” ne-o cer.
To the hell cu principiile, dacă ele merg împotriva evidenţei înseamnă fie că nu-s bune, fie că interpretarea noastră a lor e proastă. Eu tind să cred că mai degrabă se poate cădea în al doilea păcat, adică nu că liberalismul nu-i bun, ci că e interpretat prost.
Referitor la Kosovo, eu zic că ai punctat foarte bine: prostul tratatment al minorităţii albaneze din Serbia a dus în cele din urmă la dezmembrarea ţării. În fapt, am văzut pe TV5 cum un oficial francez a justificat recunoaşterea independenţei Kosovo prin „sârbii au făcut prea multe ca să mai poată repara ceva”. Din câte cunosc, există provizia de secesiune forţată în cazul genocidului sau al relelor tratamente asupra unei populaţii şi în dreptul internaţional.
Deci, justificarea pentru secesiune ar fi fost. Şi încă cum! Problema este că noul guvern al Serbiei nu mai persecuta pe nimeni şi era dispus la concesii. Deci, la nivel declarativ cel puţin, persecuţiile încetaseră. A stat comunitatea internaţională să vadă dacă acele promisiuni sunt serioase? N-aş zice. I-au taxat pe sârbi drept sălbatici irecuperabili şi au încurajat practic secesionismul kosovarilor. Aici consider că a fost impcrizia occidentală.
Dar persecuţia albanezilor a fost veche şi reală. Miloşevici a fost doar catalizatorul, tendinţele existau dinainte – încă de pe vremea Yugoslaviei celelalte etnii se plângeau de ponderea prea mare a sârbilor în cadrul federaţiei, dar pe atunci exista Tito care, ca un Stalin mai mic, a pus cizma peste orice gură ce îndrăznea să se deschidă pentru a critica ceva.
Totuşi, tu scrii „Dacă forța de coezie între regiuni se limitează doar la faptul că un stat (sau cel puțin cei care cred că-l reprezintă) vrea să rămână mare, mândru și biruitor, mai bine își alege drumul federalizării sau chiar al separării!”
Ce anume poate să fie drept forţă de coeziune între părţile unui stat decât că acele părţi vor să formeze o ţară „mare. mândră şi biruitoare”? Întreb nu în bătaie de joc, ci cu sincer interes.
Altfel spus: ce alte criterii de coeziune vezi tu decât voinţa unor regiuni de a trăi laolaltă sub acelaşi sistem, între aceleaşi graniţe şi în aceeaşi „naţiune” (pun ghilimele pentru a fi fidel stilului tău)?
23 februarie 2010 at 9:26 am
Dacă aș avea cea mai mică încredere în viabilitatea unui astfel de program (vezi: să devină într-adevăr un mijloc de comunicare internațional, destul de atrăgător să faciliteze renunțarea de voie la limbile naturale pe plan global în viitorul nu prea îndepărtat), zău că n-aș ezita nici o clipă. Dar s-au mai văzut astfel de eșecuri: Esperanto s-a prăbușit chiar într-o manieră tragicomică…
Hai să inversăm puțin formula. Să presupunem prin absurd că raportul etnic s-ar modifica brusc în Ardeal – în favoarea ungurilor: 70…80% versus 20…30% români + alte etnii. Această proporție ar cam favoriza unirea cu Ungaria, nu?
Ar fi o țară mare, mânrdă și biruitoare, visul tuturor naționaliștilor.
Și chiar crezi că aș fi un nebun de legat să doresc o asemenea unire?
Fă un tur la Budapesta acum, să vezi campanie electrorală. Ură, extremism și impotență peste tot. Fidesz-ul, un partid de dreapta, teocrat și autoritar, e pe calea cea mai bună să acapareze majoritate absolută, Jobbik-ul, cunoscut prin rasism, xenofobie și hungarism, domină campania prin decibeli, și are șanse de 20%. Liberalii nu mai există – să fim justi, și-au făcut cu propriile lor mâini. Afișele electorale sunt măzgălite cu remarci antisemite explicite zi cu zi, poliția nu mai face față situației.
Și campania nu se oprește la granițele țării, hârâitul se exportă în forță și spre Ardeal, unde maghiarimea este deja divizată, grație „patriei-mame“.
Acum pe bune. Tu ai vrea să aparții în locul meu unei astfel de națiuni, doar ca să trăiești într-o țară maghiară mare, de 17 milioane? Bineînțeles că nu.
Degeaba că sunt maghiar, încep să simt din tot în tot mai puțină comunitate cu oamenii și mentalitatea de acolo. Cam lipsește acel „plus“ necesar pentru multa amintită coeziune. Sincer, am rezerve mari și în privința cocalarismului/manelismului ca și blazonul țărișoarei noastre ultrabalcanice, și totuși sunt cât-de-cât loial României. Dar asta nu schimbă cu mult parametrii ecuației. Deci, hai să zicem, că e acceptabil așa, cum e acum (sunt totuși speranțe destul de mari în privința modernizării și civilizării țării, vezi spoturile Petrom) dar dacă aș trăi într-un Ardeal autonom, nici în ruptul capului nu aș prefera unirea cu nici una dintre așa-zisele „țări-mame“.
Am fost prea dur?
23 februarie 2010 at 10:51 am
Kesztio
Nu, nu ai fost prea dur – şi îţi mulţumesc pentru sinceritate. Dar eu cred că greşeşti.
În primul rând, să pornim de la limbă. Spui că „dacă ar fi un asemenea proiect viabil, aş renunţa la limba maternă …”. Dar, în opinia mea, tocmai faptul că asemenea proiecte s-au dovedit neviabile arată că factorul identitar – în aspectele sale comunicaţionale, culturale, etc – este extrem de important şi că el pătrunde în toate compartimentele existenţei omului.
Acum, ia factorul identitar de la individ şi extrapolează-l la grupări mari de oameni. Ceea ce obţii sunt populaţiile, popoarele şi naţiunile. Eu cred că factorul naţional nu este o scârbă de care să ne fie ruşine – el derivă din însăşi psihologia umană de bază, omul fiind un animal eminamente social. Această socializare este, de fapt, ceea ce ne-a făcut să supravieţuim deşi mamiferul om este printre cele mai slabe şi mai deadaptate la mediu.
Deci acest impuls firesc spre coeziune socială al omului a dus în cele din urmă la naţiuni. Că spiritul naţional poate fi distorsionat pentru scopuri mârşave? Este FOARTE adevărat – dar voi ajunge şi acolo.
De fapt, argumentul utilitarist pe care îl dai este contrazis de chiar cazul tău. Spui că ai renunţa la maghiară pentru Lojban dacă Lojban ar fi viabil.
Dar, te întreb, de ce nu renunţi la maghiară în favoarea limbii române? E adevărat, limba română poate fi considerat vehicolul unui naţionalism care îţi repugnă probabil la fel de mult ca cel maghiar.
Dar, strict utilitarist vorbind, e mai lesne să fii român în România decât maghiar. De ce nu DEVII român, dacă avantajul este lucrul ce trebuie să capete cea mai mare atenţie în direcţiile pe care apucă omul?
Spui despre excesele de naţionalism din Ungaria. Mare, mare păcat, şi în opinia mea pentru aceste porcării Ungaria va plăti pe viitor după ce aceste cete de haidamaci vor fi plecat de la conducere. Va plăti în primul rând prin relaţiile stricate cu vecinii şi în al doilea rând prin deriva pe care această politică deşucheată o induce în comunităţile maghiare de primprejur.
Dar, totuşi, dragă Kesztio, la ATÂT se reduce naţiunea maghiară? Mă îndoiesc FOARTE tare. Da, desigur se vor găsi destui români verzi care să puncteze spre cele ce scrii pentru a „dovedi” că „adevărata natură” a ungurilor iese la iveală, că în sfârşit, „bozgorii” îşi dau arama pe faţă.
Dar eu, totuşi, REFUZ să pun semn de egalitate între naţiunea maghiară şi Jobbik sau Magyar Garda. Pot să se înscrie şi 99% dintre ungurii din Ungaria sau Ardeal în Jobbik că eu TOT voi refuza să cred că Jobbik e totuna cu naţiunea maghiară.
De ce? Pentru că pur şi simplu masele maghiare, ca ale oricărui alt popor, nici nu-s străine nici de inteligenţă dar nici imune la prostie nu sunt. Şi cred că ele pot cădea – temporar – în eroare colectivă. Aşa s-a întâmplat cu italienii lui Mussolini, şi cu germanii lui Hitler. Masele sunt manipulabile, mai ales în condiţii instabile.
Când sunt condiţii vitrege, când este instabilitate economică, când viaţa e din ce în ce mai nesigură, a devenit o regulă aproape matematică să vezi asemenea urâţenii exacerbându-se.
Nu poporul german e vinovat pentru crimele lui Hitler, deşi în sânul poporului german acel om s-a năcut. Nu poporul maghiar este vinovat pentru excesele de la Budapesta din ziua de azi, deşi acei extremişti sunt cât se poate de maghiari.
Şi, tot la fel, nu simţământul naţional este vinovat pentru excesele – ori crimele – înfăptuite în numele său.
Este o mare diferenţă între simţământul naţional (ce apreciază ce are naţiunea din care face individul parte şi caută să ofere acelaşi respect şi altor naţiuni) şi extremismul naţionalist ce îi vede pe cei diferiţi drept nişte duşmani – deşi poate că, din rândurile altora, chiar s-au recrutat la un moment dat din istorie duşmani ai propriei naţii.
Şi nu mă feresc să spun duşmani căci nu-i poţi denumi pe ofiţerii SS, de exemplu, decât duşmani ai evreilor. Nu înseamnă că poporul german este, sau e menit să fie, duşman al poporului evreu sau al oricărui alt popor.
Şi nici poporul maghiar nu e menit să fie duşman al românilor – sau invers.
24 februarie 2010 at 1:49 am
egy: Dar persecuţia albanezilor a fost veche şi reală. Miloşevici a fost doar catalizatorul, tendinţele existau dinainte – încă de pe vremea Yugoslaviei celelalte etnii se plângeau de ponderea prea mare a sârbilor în cadrul federaţiei, dar pe atunci exista Tito care, ca un Stalin mai mic, a pus cizma peste orice gură ce îndrăznea să se deschidă pentru a critica ceva.
Sint de acord cu tine ca persecutiile indreptate contra albanezilor erau o realitate in cadrul statului yugoslav insa vorbim de o tendinta care s-a manifestat in general dupa anul 1981 cind Milosevic ajunge la putere. In perioada de dinainte situatia era mult mai relaxata si toleranta , adica nu pot sa inteleg cam ce interes ar fi avut Tito sa puna cizma peste gura cuiva , in folosul consolidarii predominantei sirbilor fata de celelalte etnii din Yugoslavia. Din cate stiu tatal lui era croat din Dubrovnik { de fapt fiind din stravechea Raguzza ar fi putut fi dalmatin , vorbitor al acelui idiom romanic astazi asimilat in masa slava} . asa ca nu cred ca Tito era atit de fervent in apararea cauzei sirbilor , mai curind el a avut o privire mai echidistanta asupra relatiei dintre etniile care compuneau federatia yugoslava si a putut fi factorul de echilibru care a tinut statul unitar. In perioada lui regiunea Kossovo a avut autonomie ca si Vojvodina dealtfel. Dupa moartea lui , in perioada lui Milosevic , situatia s-a deteriorat treptat. Insa excesele lui Milosevic chiar daca justificau interventia comunitatii internationale , nu cred ca justificau secesiunea insa probabil ca au existat si alte interese ascunse in joc. Albanezii au minoritati semnificative in toate statele din zona respectiva: nu doar in Serbia dar si in republica Macedonia si Grecia. Hai sa comparam situatia albanezilor din Kossovo cu a celor din Epirul de sud aflat in Grecia. Starea albanezilor ortodocsi de acolo e groaznica din punct de vedere national fiind aproape in totalitate asimilati de greci . De ce nu se intimpla acolo sau in vestul republicii Macedonia acelasi lucru ca in Kossovo ? De ce nu se intervine , de ce nu misca un deget comunitatea internationala ? Daca excludem actele inumane necugetate ale lui Milosevic am vedea ca nu erau motive deosebite pentru ca regiunea Kossovo sa se desprinda de Serbia.
24 februarie 2010 at 6:09 am
Solovăstru
Tito nu era pro-sârb. Era pro-yugoslav.
Jocul de putere între etnii era una din metodele de a slăbi identităţile naţionale în favoarea celei „yugoslave” – în fosta Yugoslavie existau cam un milion de oameni de etnie „yugoslavă” (de obicei proveniţi din căsnicii mixte). Acea „etnie” nu a fost produsul spontan al populaţiei, era politică de stat de a şterge identităţile naţionale.
Balanţa puterii a înclinat când într-o parte când în alta. Uneori sârbii erau persecutaţi – au fost unii care s-au şi refugiat în RPR. Alteori sârbii erau favorizaţi. Dar situaţia a fost mai mult în favoarea sârbilor de obicei, pentru că ei aveau majoritatea (peste jumătate din populaţie), erau împrăştiaţi peste tot şi aveau şi capitala federală.
Deşi în Yugoslavia situaţia era mai suportabilă decât în „ţările frăţeşti” totuşi nu trebuie uitat că Tito a fost un dictator.
Situaţia în Grecia este proastă, e adevărat, dar nu trebuie totuşi ignorat că majoritatea minoritarilor (denumiţi „greci alofoni” acolo) au identitate etnică grecească. Pentru ei factorul limbii este, chipurile, secundar.
Arvaniţii, aromânii, pomacii, dopii (slavo-makedonii) sunt lăsaţi să-şi facă asociaţii culturale şi festivaluri folclorice câtă vreme nu pun sub semnul întrebării ideea elenistă şi nu cer drepturi dincolo de a juca în piaţa publică vara.
Deci, într-un fel, grecii au „dreptate” când spun că la ei nu sunt minorităţi, căci minoritarii se declară greci alofoni (inclusiv albanezii epiroţi).
Despre cauze nu mai scriu. Există semne că acest „patriotism grecesc” nu-i chiar aşa spontan, minorităţile sunt destul de timorate. Dar oricum nedreptăţile din Grecia nu le justifică pe cele din Kosovo.
Nici eu nu consider că separarea a fost OK, pentru că acel stat nu este pe picioarele lui. Aşa şi Transnistria e „independentă”, etc.
24 februarie 2010 at 2:51 pm
egy: Jocul de putere între etnii era una din metodele de a slăbi identităţile naţionale în favoarea celei “yugoslave” – în fosta Yugoslavie existau cam un milion de oameni de etnie “yugoslavă” (de obicei proveniţi din căsnicii mixte). Acea “etnie” nu a fost produsul spontan al populaţiei, era politică de stat de a şterge identităţile naţionale.
Nu sint de acord cu tine , desi a existat aceasta impunere a identitatii yugoslave in detrimentul diferitelor identitati nationale ,ea nu a fost atit de pregnanta. Adica nu a avut succesul din URSS unde sa ajuns la crearea acelui homo sovieticus care prin ce se caracteriza ? Vorbea {deloc intimplator} rusa chiar in detrimentul limbii materne si nu avea un atasament deosebit fata de natiunea din care provenea. Un exemplu este cazul legendarului handbalist Talant Dushebaev , kazakh de origine , international sovietic , acum antrenor la Ciudad Real in Spania. In urma cu cativa ani a fost propus pentru presedintie in tara sa unde se bucura de un mare respect insa a refuzat spunind: ” imi pare rau dar eu nu ma simt kazakh, nu sint legat de aceasta tara , am plecat de mic copil de acolo la Moscova , am reprezentat URSS atita timp , eu ma simt sovietic ” Nu cred ca ai fi putut auzi un croat , sloven , bosniac sau macedonean spunind asa ceva In Yugoslavia aceasta identitate „federala” sa-i zicem nu a fost atit de prezenta , cel putin in timpul lui Tito si nu a fost resimtita asa de puternic de populatie. Conducerile republicilor federale au avut posibilitatea pe teritoriul lor sa-si apere identitatea nationala iar oamenii au fost in contact mereu cu propria cultura si istorie . Cred deci ca pro-yugoslavismul lui Tito a mentinut viabil statul federal in timp ce actiunile iresponsabile si pro-sirbesti ale lui Milosevic de dupa ’81 cind a acces la putere au destabilizat si in final dus la dezmembrarea federatiei. Iar referitor la situatia din Grecia intr-adevar majoritatea albanezilor epiroti { Cams cum li se spune de la denumirea albaneza a Epirului- Chameria } au identitate nationala greceasca insa sint si unii care nu sint de acord cu acest lucru. Iar retorica sovina si xenofoba a unor ziare nationaliste grecesti fata de Arvaniti , Slavo-Makedoni sau Vlahi este uneori exagerat de ferventa. Insa acest lucru nu stirneste nici o ingrijorare la nivel international.
25 februarie 2010 at 7:54 am
Solovăstru
Nu ştiu cât de viabil era statul yugoslav sub Tito. Când ai un dictator la conducere, economia merge bine şi preţurile sunt sub control. Prin preţuri şi linişte socială şi Antonescu îşi justifica propria conducere.
Dar când dictatorul dispare, atunci se vede cât de viabile au fost legăturile.
Fenomenul „etniei” yugoslave a existat şi sunt de acord că a fost mai slab decât homo sovieticus. Dar totuşi, federaţia yugoslavă nu a fost durabilă – dacă ar fi fost, nu s-ar fi destrămat ci cel mult ar fi trecut printr-un proces de reaşezare, de reorganizare.
Nu putem pune destrămarea Yugoslaviei doar pe seama maşinaţiunilor externe. Tendinţele în populaţii există latent, sunt obiective şi ele răbufnesc doar când sunt condiţii favorabile.
Aşa a fost cu românii ardeleni în 1918, aşa a fost cu albanezii kosovari, aşa ar fi şi cu secuii de la noi faţă de România dacă ar exista condiţii prielnice.
Separaţia secuilor nu are loc nu din pricina dictaturii ci pentru că nu există condiţii internaţionale favorabile pentru asta şi pentru că nici justificare pentru o măsură atât de radicală nu există.
Dar dacă ar fi, nu am niciun dubiu că România poate pierde zonele majoritar maghiare din Ardeal. La fel nu am dubiu că secuii ar vota pentru separare.
De fapt, dubii am, nu-s foarte sigur de asta şi oricum problema separării nu s-a pus vreodată în mod deschis căci în cadrul legislativ actual asemenea discuţii nu sunt posibile fără riscul de a intra sub incidenţă penală.
Oricum, aceste condiţii reale de pe teren nu pot fi ignorate. Putem deplânge situaţia jalnică a sârbilor – şi chiar este jalnică, după părerea mea sârbii nu meritau aşa ceva – dar nici nu poţi ignora voinţa „duşmanului” explicând-o de fiecare dată drept expresia interesului marilor puteri.
Ca o paranteză spun că şi istoriografia maghiară de o anume factură consideră voiţa popoarelor Ungariei de a se separa în 1918 drept produsul intereselor Franţei şi Angliei în Europa Centrală.
Să nu cădem în aceeaşi eroare.
25 februarie 2010 at 8:11 am
Solovăstru
Hai să-ţi spun ceva despre Grecia. Când eram student participam la adunările asociaţiei macedo-române, prezidată atunci poetul Athanasie Nasta (fie-i memoria de veşnică amintire).
La un moment dat s-a vorbit despre situaţia jalnică din Grecia. S-a stârnit o discuţie: trebuie ca Statul Român să intervină sau trebuie ca cei de acolo să ceară?
Pe de o parte, Statul Român nu poate interveni pentru o populaţie care nu se declară explicit ca aparţinându-i (cum sunt maghiarii de la noi, nu există dubiu că ei se declară de acelaşi neam cu cei din Ungaria). Câtă vreme aromânii nu se declară consistent români, România nu poate face nimic fără a încălca principiul neamestecului în treburile interne.
Rămânea că doar cei de acolo trebuie să ceară drepturi. Atunci s-a ridicat un fărşerot şi a spus: „am vorbit cu cei de acolo. Mi-au zis ‘nă i frică la tuţ'”.
Ce înseamna acest „ne e frică la toţi”? Însemna că frica de a spune că-s altceva decât greci a devenit ca pe vremea lui Ceaşcă, o otravă ce ţi-a intrat până-n măduvă că ajungi că nici nu mai ştii de ce ţi-e frică.
Această stare este atât de bizară cu atât mai mult că cei care susţin bizareria sunt subiecţii înşişi. Într-un anume fel, minoritarii greci înşişi şi-o fac cu mâna lor.
Căci ce se poate spune despre scrisoarea unor capi locali aromâni din Grecia (cred că erau primari sau cam aşa ceva) prin care cereau ca aromâna să NU fie predată în şcoli (?????).
Deci este un chicken-egg problem. Pe de o parte fără drepturi minoritarii dispar, pe de altă parte sunt prea timoraţi să ceară ceva – lucru care contribuie la dispariţia lor. Iar din această timoraţie se nasc atitudini stupide precum scrisoarea primarilor vlahi – lucru care nu face decât să alimenteze bizareria.
Această stare de lucuri NU este rezultatul unor articole de ziar. Este un mental colectiv de-acum. Or, cu acest mental colectiv distorsionat şi distorsionant comunitatea internaţională nu poate face nimic.
E cumva similar cu ceangăii de la noi. Unii zic că-s români, alţii că-s unguri. Eu tind mai degrabă să cred că-s români în proces incomplet de maghiarizare decât invers.
Dar să presupunem că sunt unguri sadea la origine. La ora actuală acest lucru contează puţin: majoritatea ceangpilor se consideră români acum, păstrarea dialectului maghiar nu o consideră importantă şi cu acest lucru NU ai ce face.
Cred că aşa stau lucrurile şi la greci. Nu există suprimare explicită a etniilor la nivel de politică de stat, dar există un mental colectiv de-acum stabilizat care le sufocă până la extincţie completă.
Comunitatea internaţională nu poate interveni decât în cazuri brutale şi evidente de asuprire a unei populaţii minoritare.
Dar asimilarea acelor populaţii – c-o fi ea naturală sau nenaturală, c-o fi ea onestă sau parşivă – nu o poate opri.
17 martie 2010 at 11:21 am
Are mai putin importanta daca Kosovo e stat sau nu, aceasta tine mai mult de conjunctura si interesele altora. Sunt alte populatii care ar fi meritat o tara a lor mai mult decat kosovarii. Ceea ce conteaza este lupta pe care populatiile o duc tot mai des impotriva guvernelor.