Oare cine a mai inventat-o şi pe asta?

Articol Hotnews:

„Daca anul trecut principele Radu primea de la Guvernul Roman suma de 350.000 lei (RON), anul acesta „Reprezentantul special al Guvernului Romaniei” va fi finantat in cu suma de 720.000 lei din fondurile pentru promovarea imaginii externe a Romaniei pe anul in curs.”
Oare de ca dăm bani din buzunarul nostru unor oameni pe bază de nume de familie in secolul XXI? De ce ia omu ăsta locuind în Elveţia 60.000 de lei (23.000 de dolari) pe luna din taxele noastre sa se plimbe prin toata Europa „să facă imagine României”?
Ma-şi strădui să inţeleg daca am fii regat, şi domnu’ cu pricina chiar ar reprezenta România într-un fel, dar din câte ştiu noi incă suntem o republică (din fericire aş zice eu). Domnu’ Radu pe ce criterii ia aceşti bani? Oare care sunt indiciile de performanţă fixaţi pentru acordarea acestei sume, şi cine evaluează îndeplinirea acestor indici de performantă, presupunînd că ele există at all?
Poate domnu’ Radu din Iaşi la sfârşit de an predă un raport detaliat Guvernului, uite aici şi aici am fost la picnicuri şi conferinţe cu alteţele astea şi am promovat imaginea României la o cafea… şi Guvernul zice: Bravo mă Radule, de anul îţi dăm dublu! Oricumi nu-i din buzunarul nostru…
Şi oricumi prinţu’ cui e omu ăsta? A Bucureştiului, a Regatului Moldovei sau a Principatului Maramureşului? Poate prinţul Iaşului, unde a fost actor înainte să devină „aristocrat”, ori a Cantonului Genevei din Elveţia, unde locuieşte. Că prinţul României sigur nu este. România nu are nici rege, nici prinţ, nici prinţese, nici alţi aristocraţi. Aici toţi suntem cetăţeni egali, fără chestii de ăstea medievale. Cine nu crede, să citească Constituţia!
Cu banii aia se făceau cinci şcoli în mediul rural, se cumpărau sute de calculatoare pt. elevi. Sau oricumi se puteau investii în proiecte mult mai rezonabile, dacă tot era idea să-i cheltuiască pe imaginea externă a tării. Cred că suntem singura republică din lume care dă bani publici unei „case regale” care nu există. Pe banni noştrii se plimbă „alteţele sale”….
Oare cine a mai inventat-o şi pe asta: „Reprezentantul special al Guvernului Romaniei”? Vreau şi eu un astfel de loc de muncă, cu un astfel de salar. Pot şi eu să fac imagine României la o prezentare turistică, la o cafea lîngă un joc de cricket cu Regina Angliei. Vorbesc bine engleza, am maniere, sunt educat, pot să fiu cât de prinţ este nevoie! Facultatea de actorie nu am terminat-o incă, da’ am talente înăscute, mi s-a zis🙂 Dar din păcate am un defect: nu m-am însurat cu una care are hemoglobinele albastre… sau aşa ceva…

Asta da promovare de ţară! Foarte originală. Ca multe la noi. Poate fiecare guvern, care încă n-are unul, ar trebuii să-şi angajeze un prinţ pe bani publici. Probabil aduce mulţi turişti.

Good shave the Queen!… and all the snob medieval parasites around the world!

 


2 responses to “Oare cine a mai inventat-o şi pe asta?

  • echoofsilence

    Tu esti republican. Eu sunt monarhist. Poate ca Radu Duda nu este vreun print de sange, dar cred ca alaturi de Casa Regala a Romaniei poate sa asigure tarii o directie mai buna de dezvoltare si o strategie mult mai coerenta de iesire din criza. Si nu vorbesc de criza financiara in care suntem acum, ci de criza pe care Romania o traverseaza de 20 de ani, de la Revolutie incoace.
    Ar fi absurd sa nu recunosti faptul ca tara noastra nu era intr-o criza profunda si inainte de ultima criza economica mondiala. Saracia era si este si acum in zonele rurale o stare de spirit omniprezenta si asta tocmai din cauza unor secaturi, ca altfel nu-i pot numi, de politicieni care s-au perindat la putere. Au furat Revolutia si se dau acum mari patrioti.
    O monarhie constitutionala ar fi cea mai potrivita forma de guvernamant pentru Romania. Ar mai spala mizeria securistoida care a acaparato. Dar mi-e teama ca sub sloganuri patriotice romanii vor fi impinsi sa voteze tot cu comunistii si iar o sa mai lungim chinul inca vreo 4-5 ani, pana la urmatoarele alegeri.

  • olahus

    @Echo: pai si ce facem, il alegem pe Duda PRESEDINTE ca sa instaureze monarhia? Ceva e putred aici…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: