Cine minte: Leonard Orban sau ziaristul?

Nu de mult am citit un articol pe Hotnews, semnat de Dan Tapalaga, care se ocupa de ultima acţiune făcut de parlamentarii din partea UDMR în Parlamentul Europei. Despre ce altceva putea să fie vorba, decât despre reînfiinţarea Universităţii Bolyai.

Ceea ce mi s-a părut foarte ciudat, este ultimul aliniat cu care se încheie articolul:
“Comisarul european pentru multilingvism, Leonard Orban, afirmase, intr-un interviu, ca in Europa nu exista universitati de stat infiintate pe criteriul etnic si ca problemele de la UBB Cluj trebuie rezolvate in baza autonomiei universitare.”

Din păcate am auzit de atâta ori această afirmaţie, încât mă tem: marea majoritate a românilor crede că aşa este. Însă adevărul este cu totul alta: există o mână de universităţi de stat care au programe academice exclusiv, sau parţial pe limbile minorităţilor statului respectiv.

Iată câteva exemple:

1. Selye János Egyetem. Este o universitate de stat, cu educaţie în limba maghiară, în Komarno, Slovacia. A fost înfiinţat, în toamna anului 2004, adică cu câteva luni după ce Slovacia a aderat la UE (1 mai 2004)!

2. HANKEN – Svenska handelshögskolan, se află în Helsinki, Finlanda, şi este tot o universitate de stat, care oferă studii economice. Are B.Sc. numai în suedeză, iar restul, adică începând de la nivelul master în sus, este în limba ENGLEZĂ! Deci nimic în finlandeză.

3.1. Universitat de Barcelona, este o universitate publică (adică de stat), unde limba oficială este catalana. Are programe academice atât în catalană, cât şi în spaniolă.

3.2. Universitat Autònoma de Barcelona, o universitate de stat, unde 66% ale cursurilor se desfăşoară în catalană.

3.3. Mai multe universităţi catalane: vezi aici.

Drept consecinţă, putem trage concluzia, că ori a minţit cândva Leonard Orban, ori cuvintele spuse de el, au fost falsificate de ziaristul care a semnat articolul de mai sus. Oricare ar fi adevărul, ziaristul a uitat să fie obiectiv, şi să noteze la sfârşitul articolului: afirmaţia lui Orban nu corespunde adevărului.

Dar aşa se pare, că este prea complicat pentru unii folosirea motorului de căutare Google.


9 responses to “Cine minte: Leonard Orban sau ziaristul?

  • Razvan

    Oka. In afara de pissing contestul nationalist, care sunt mizele ca imi scapa. Altfel spus ce pierd romanii si ce castiga maghiarii. Si de fapt care este motivul oficial al universitarilor romani in cazul asta.

    Pe langa intrebarile de mai sus, pot sa spun ca am vazut un caz unde separarea liniilor s-a facut dar a fost in detrimentul liniei maghiare, linia maghiare neavand suficiente cadre ca sa predea la acelasi nivel ca si linia romana😦

    Cat despre oficiali, da-i dracu. Bou’ de ministru al educatiei habar n-avea cate stele sunt in steagul UE da facea burta mare pe langa niste tzanci care ii dadeau lectii. Asa ca nu ma mai mira nica

  • Lolka

    Pe site-ul de mai jos, găseşti o grămadă de argumente pro şi contra: http://www.bolyai.eu/ervek_en.php?m=5.
    Opiniile de acolo, nu reflectă neapărat şi poziţia mea!

    Ai perfectă dreptate, sunt şi cazuri, când linia maghiară nu are suficiente cadre, şi din acest motiv nivelul educaţiei este mai scăzut.

    În opnia mea soluţia ideală este: o universitate multiculturală REALĂ.

  • Tihi

    Mai există încă cel puţin 6 universităţi europene de stat cu predare exclusivă, sau majoritară intr-o limbă a minorităţii:

    1. Universitatea Tetovo – a albanezilor din Macedonia

    Link: http://www.unite.edu.mk/Anglisht/index.html

    2. Universitatea Sami – a laponilor din Norvegia (partial si Suedia si Finlanda)

    Link: http://www.samiskhs.no/eng/index_eng.html

    3. Universitatea Libera Bozen – a germanilor din Tirolul de Sud (Italia)

    Link: http://www.unibz.it/index.html?LanguageID=DE

    4. Universitatea Bască – a bascilor din Spania

    Link: http://www.ehu.es/p055-9494/eu/

    5. Universitatea de Stat Comrat – a gagauzilor din Rep. Moldova

    6. Universitatea Aland Polytechnic – a suedezilor din Finlanda

    Link: http://www.ha.ax/text.con?iPage=21&m=20

  • Macondo

    Răzvan are dreptate. Nu înţeleg de ce unii îşi închipuie că problema minorităţii maghiare este un joc cu sumă nulă. Câtă vreme un drept al lor nu-mi afectează mie (sau, mai general, românilor) vreun drept… nu văd nici o problemă. Mai mult chiar, cred că suntem cu toţii în câştig.

    E adevărat că nu agreez segregarea (educaţională, în topicul discuţiei, dar nici la modul general) şi cred că UBB ar fi putea fi mai bună decât două UB, în condiţiile în care cele două linii (română şi maghiară) ar avea o autonomie mulţumitoare pentru toată lumea. Probabil că o despărţire administrativă ar implica un neplăcut partaj, care ar duce la segregarea efectivă a studenţilor (astea-s căminele tale si astea-s ale mele, etc.). Eu cred că e bine ca studenţii să fie împreună, să se cunoască, să convieţuiască, chiar dacă administrativ fac parte din două universităţi diferite.

    O universitate mai mare (din câte ştiu, UBB e cea mai mare din ţară) are câteva avantaje importante. Cu timpul, sistemul de „credite” se va extinde şi studenţii vor avea mai multă libertate să-şi aleagă cursurile pe care să le urmeze, ceea ce va da mai multă valoare ofertei diversificate pe care o universitate mare o poate propune. Mă gândesc că studenţii maghiari pot fi interesaţi de anumite cursuri care nu sunt disponibile decât în română (şi invers, pentru că vor fi în continuare mulţi vorbitori de limbă maghiară care vor opta pentru cursuri în limba română). De asemenea, cursuri în limbi de largă circulaţie, eventual susţinute de profesori invitaţi, ar putea fi mai uşor de o universitate mai mare… Poate şi programe de master şi PhD, burse în străinatate etc.

    Adică, exact ce zicea Lolka: o universitate multiculturală reală

    Sigur, ar mai fi şi varianta unui aranjament prin care Universitatea Sapientia să devină de stat… Numai că n-aş putea să susţin naţionalizarea unei universităţi câtă vreme eu cred că ar trebui privatizate universităţile de stat.

  • Xavi

    Daca suntem atenti la text atunci puteti observa ca ceea ce spune Leonard Orban este intr-un fel adevarat:

    „in Europa nu exista universitati de stat infiintate pe criteriul etnic ”

    Intr-adevar in Europa nu exista universitati infiintate pe criteriul etnic, daca el intelege prin acestea universitati de stat infiintate pentru o singura etnie, in care ar fi acceptati doar reprezentantii acelei etnii.
    Politicienii romani prezinta de multe ori potentiala universitate maghiara ca pe una etnica, in care majoritarii romani ar fi opriti la poarta. Nu stiu daca din rea-vointa sau ignoranta.
    Poate ca in Europa nu sunt unversitati infiintate pe criteriul etnic, insa sunt destule universitati – vezi mai sus – infiintate pe criteriul lingvistic, intr-o limba diferita de cea a limbii oficiale a tarii. Oricine este binevenit in aceste universitati – majoritar. minoritar – daca doreste sa studieze in limba respectiva.

  • Jack the ripper

    Totodata se pare ca exista si niste mici diferente, stiati ca in Finlanda limba suedeza este limba oficiala ??? sau ca limba catalana este si limba oficiala in spania ?

    evident ca stiati, dar da bine la blog sa spunem „romanii spurcati ne discrimineaza” …

    Acum intrebarea mare ramane, suntem stat EU (ca si Ungaria), vorbiti limba voastra la voi in zona (desi unii refuza sa vorbeasca romana desi o stiu) … puteti invata foarte bine in limba tarii (ca si minoritatile germana, aromana, bulgara, turca, macedona, etc) … va considerati mai putin capabili sa invatati carte in limba romana ? Daca asta ar fi problema poate rezolvam de o scoala ajutatoare in limba maghiara dar nu vad motivatia ca o universitate (unde se presupune ca se duc oameni pregatiti si cu dragoste de carte) sa aiba TOATE materiile predate in maghiara.

    Daca nu ati fost prezenti la orele OBLIGATORII de limba Romana din scoala (din diverse motive, unele mai reale ca altele) nu justifica universitate de stat in limba voastra (totodata nu interzice vre-unui „om cu stare” local sa faca una particulara unde sa se studieze in kirghiza si vietnameza).

    Jack

  • Hubertus

    @Jack the ripper: ok, m-ai luminat! În consecinţă, dorim ca limba maghiară să devină limbă oficială în România.

    Este simptomatic pentru gândirea majoritarilor români că nu înţeleg de ce doresc ungurii o universitate finanţată de stat cu limba de predare EXCLUSIV în limba maghiară. Motivele sunt simple şi puţine. Dar esenţiale.
    Aşadar:
    1. Şansele de intrare pentru tinerii maghiari cresc. În acest moment, procentul de studenţi de etnie maghiară e mult mai mic raportat la numărul total de etnici, decat la români.
    2. Am scăpa, în sfârşit!, de bancurile idioate şi xenofobe ale unor profesori frustraţi la adresa studenţilor unguri. Eu sunt unul dintre cei ce am suferit din cauza aceasta.
    3. Resursele ar fi alocate mai judicios. Până la urmă şi noi plătim impozite, ce mama mă-sii!?
    4. Ar fi – chiar dacă pare absurd – un prilej pentru românii curioşi, de a se înscrie şi a studia în limba „duşmanului”. Ar face cunoştiinţă cu o altă cultură, cu o istorie mai puţin romantică şi ar da piept cu diversitatea culturală. Dar asta e o utopie. Chiar dacă şi latinii spuneau „Varietas delectat”, se pare că cei ce se pretind urmaşii lor, nu au auzit de zicală….

  • Adormitzei adormirel

    Pai si de univeristatea Sfantului Andrei din Budapesta finatata de unguri si de nemti unde se studiaza in limba germana d- acappo al fine de ce nu scrieti un cuvantel……………a de aia ca is germani mai okey decat francezi par example………..

  • kastamonu

    Pentru cine si ce sunt mai ok germanii decat francezii?Fiind vechi aliati,o universitate germana in Ungaria (mai ales ca e finantata din banii studentilor nemti si austrieci,elvetieni si luxemburghezi,plus ca si statul neamt mai pune,si nu putin) e echivalent cu infiintarea uneia francofone la Bucuresti!E dorita politic,se finanteaza de la sine(nu cred ca una francofona la Bucuresti ar avea un succes asemanator,dar,cine stie?),aduce simpatie la nivel de oficialitati si public,studentii devin sensibili la „durerile” ungurilor.. Mai ales a celor inchipuite..

    Ungaria a practicat tot timpul doua discursuri si politici:unul fata de tarile vecine din sud,est si nord,si altul fata de vest.Fata de primele a fost un discurs agresiv,plin de pretentii(uitand ca au asuprit ingrozitor acele popoare,ba mai mult:intre 1750 si 1918 au incercat ,cu brutalitate si fara mila,sa le anihileze ,ca si comunitati!),plin de pretentii,de cereri neintemeiate si reprosuri.Oricate drepturi ar fi primit,nu erau destule.Orice rezolvare a unei doleante era doar un motiv pentru a inventa alta.De fapt,nu drepturi vroiau ei,ci realipirea la Ungaria. Fata de vest,in schimb,au pozat in victime(ironia sortii,sadicii de altadata jucau rolul mielului de Pasti..),in europeni persecutati de balcanici,in catolici persecutati de ortodocsi(ce ironie,ungurii din Transilvania sunt majoritari protestanti,iar catolicii romani erau multi in acea vreme..)in prietenii lor din zona,ba chiar in potentialele lor slugi preaumile,daca in schimb ar „primi inapoi” teritoriile furate de stramosii lor de la popoarele gasite de ei la venirea in Europa.Ungurii au dus,din 1918, un razboi continuu (mediatic,cultural,demografic,you name it)contra Romaniei,a Slovaciei,a Serbiei.. Dupa anexarea ,ca urmare a Diktatului de la Viena,a Transilvaniei de Nord,sute de mii de oameni din pusta au fost adusi in „noile teritorii”,pentru a modifica radical echilibrul demografic,si asa rasturnat prin expulzarea a catorva sute de mii de romani si asasinarea,inca din primele zile ale ocupatiei,a peste 1000 de romani:femei,copii,tineri.Feti nenascuti au fost luati in varful baionetei,direct din burta strapunsa a mamelor,de „vitejii” din pusta..

    Azi,o realipirea la Ungaria a zonei in care pot emite pretentii mai mari,Arcul Carpatilor,este imposibila.Dar,ce s-au gandit:o autonomie n-ar fi rea,pentru inceput! Apoi,invocand dreptul la autodeterminare a popoarelor( cel secuiesc,cu 350 membri,cat un bloc!..sic),o mica independenta,res publicae siculorum(sic,sic !).Dupa ce ,prin sicane si/sau avantaje , i-au „convins” sa plece sau asimilat pe autohtonii romani si pe tiganii din zona(ca minoritatile provenite din alte zone ale lumii le-au asimilat demult(armeni,evrei,etc).Desi eu cred ca tactica reala este:o sangerare lenta si fara publicitate a autohtonilor romani .Totul fara violenta si fara ca romanii sa-si dea seama,maghiarizarea ca proces lent,fara galagie.Se stie ca limbile si popoarele mor,in majoritate ,in tacere.Se pare ca renasterea ungureasca din ultimii ani se vrea cladita si pe contributia romanilor desnationalizati.N-ar fi deloc prima oara in istorie,mai ales ca pana in 1750 granita etnica a noastra cu ungurii era ,in linii mari,pe Tisa.Dupa 170 de ani,era mai la est cu peste 100 km..Un kilometru cucerit in mai putin de 2 ani.. O mostra de „politica a pasilor marunti”,dar care la scara istorica se pot dovedi uriasi,practicata cu succes de unguri.Deh,”luarea in posesie”rapida de acum aproape 1000 de ani nu mai e posibila..dar ne adaptam..Mi se pare o imensa greseala cooptarea lor in guvernul lui boc..dar atat pot actualii guvernanti.Foarte putin.

    Germanii par a fi mai ok ,pentru ca ,prin co-finantarea acelei universitati,ajuta financiar,imagistic,si, cine mai stie cum,Ungaria.Poate n-ar fi o idee rea infiintarea unei universitati francofone la Bucuresti,sau,mai bine,la Cluj-Napoca!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: