Egy gondolat bant engemet: falsificarea realităţii

Am citit următoarele rânduri într-un comentariu la postul: De ce își scriu ungurii mai întâi numele și apoi prenumele – excepție în Europa:

Pt. Bozso: ce zici de Belecesku Miklos şi Ianko Abraham cu care erau împodobiţi Nicolae Bălcescu şi Avram Iancu în lucrarea Erdelyi Tortenete apărută la Budapesta în anii ‘80?

Nu-s Bozso, dar zic in felul urmator: în Erdély Története (redactor şef Köpeczi Béla, apărut la Akadémiai Kiadó, Budapest, 1986) atât Nicolae Bălcescu cât şi Avram Iancu apare cu numele scris în forma românească, fără transcrieri şi alte minuni.

A se vedea (online aici):

1. pagina 1365 (volumul 3, capitolul X. ERDÉLY A FORRADALOMBAN ÉS A SZABADSÁGHARCBAN (1848–1849)): „Az „eleget szenvedtünk” ürügyén hegemóniára sóvárgókkal szemben viszont például Avram Iancu a „Népek Tavaszá”-nak idealizmusával azt szerette volna, ha Erdély a nemzeti nyelvek egyenjogúságát tiszteletben tartó „foederatus státus”-sá alakul.”

2. pagina 1416 (volumul 3, capitolul X. ERDÉLY A FORRADALOMBAN ÉS A SZABADSÁGHARCBAN (1848–1849)): „Igaz, itt is működtek osztrák tisztek, és jelentős katonai, valamint morális szerepe volt annak, hogy a gyulafehérvári osztrák erődítmény bírta az átütő erejűnek ugyan nem nevezhető, viszont hosszan tartó magyar ostromot, de a román ellenállást a szabadságeszméért lelkesülő értelmiségiek szervezték és irányították Avram Iancu vezetése alatt.”

3. pagina 1420 (volumul 3, capitolul X. ERDÉLY A FORRADALOMBAN ÉS A SZABADSÁGHARCBAN (1848–1849)): „A román és magyar nemzeti szabadságtörekvések összehangolásának szándékából nem lett volna semmi Nicolae Bălcescu fáradhatatlan tevékenysége nélkül.”

N-aş fi scris un post separat ca să răspund la neadevărurile scrise de comentator, dacă n-ar fi un exemplu perfect privind falsificarea realităţii. Presupun că comentatorul nu a răsfoit niciodată paginile volumului respectiv, ci a citit undeva că aşa sunt scrise numele persoanelor amintite mai sus, şi a luat drept adevăr ceea ce citise, fără să-se gândească o clipă: „Oare, o fi chiar aşa?”. Ar mai fi şi o altă variantă, mai ales dacă luăm în considerare fenomenul în discuţie: comentatorul a citit ceva (volumul în cazul de faţă), dar a falsificat adevărul. Sper că nu asta e adevărul în cazul particular, dat ca exemplu, pentru că atunci este şi mai grav ceea ce a făcut.

În aşa fel se nasc legendele (istorice), care dacă sunt repetate suficient de mult, populaţia obişnuită (şi nu numai) o să ia drept adevăr. Şi pe urmă…


19 responses to “Egy gondolat bant engemet: falsificarea realităţii

  • Egy gondolat bant

    Măi Lolka, nu era necesar să faci un post separat pentru asta.

    Era suficient să răspunzi la postul iniţial sau chiar să-mi trimiţi un email. Nu mă aflu între aceia care nu-şi recunosc greşelile, indiferent de argumente. Amu’ chiar mă faci să mă simt ca o jigodie anti-maghiară şi nu prea cred că merit asta … :o).

    Dincolo de aspectele de nuanţă, AI DREPTATE. Iată câteva lucruri indubitabile (adică „facts” cum ar zice englezu’):
    1) Nu am citit Erdelyi Tortenete. Nici nu am avut acces la respectiva carte (era în anii ’80, pe vremea Iepocii de Aur, pe care am prins-o cu vârf şi îndesat) şi nici limba maghiară nu cunosc.
    2) Am auzit despre Erdelyi Tortenete din tevatura ce s-a făcut pe atunci cum că ungurii iarăşi poftesc la Ardeal. Eram în liceu pe vremea aceea (în clasa a XI-a sau a XII-a, nu mai reţin exact în ce an s-a început a face vâlvă la noi) şi chiar s-a dedicat o oră specială la dirigenţie pentru a combate iredentismul unguresc. Să combaţi ceva despre care nu aveai habar era de domeniul curentului în acea vreme.
    3) Tot cam pe vremea aceea am citit în revista Magazin Istoric (să nu-mi ceri numărul şi anul, doar crede-mă pe cuvânt) un articol al lui Titus Popovici (regretatul scriitor, traducător şi scenarist, pe care îl iubesc mult), născut la Oradea Mare înainte de război, care nu numai că ştia ungureşte dar şi fusese crescut şi educat de mama sa în respect şi dragoste pentru cultura maghiară. Referirile la Erdelyi Tortenete le-am retinut din articolul lui Titus Popovici.
    4) Exceptând acea perioadă, n-am mai avut niciun „refresh” cu privire la Erdelyi Tortenete. Adică, tot ce am scris, am scris DIN MEMORIE. Şi nu uita, sunt mai bine de 20 de ani de atunci (eu sunt niţel mai bătrâior, nu cu mult). Cu alte cuvinte, nu pot băga mâna în foc dacă: a) nu cumva am citit două articole diferite ale lui Popovici b) erau două lucrări complet diferite în care într-una Avram Iancu chiar era denumit Ianko Abraham şi în mintea mea cele două lucrări s-au comasat sub numele Erdelyi Tortenete c) memoria mi-a jucat pur şi simplu un renghi. Totuşi, cum nu sufăr de fantasme, trebuie că am văzut măcar odată denumirea Ianko Abraham ori Belecesku Miklos – crede-mă că nu aş fi inventat eu asemenea denumiri. Poate nu exact în această formă, dar mi-au trecut pe dinaintea ochilor.
    5) Una din frumuseţile blogosferei este tocmai imprecizia discuţiei. Noi nu facem aici exegeză sau documentare precisă. Nu suntem un duplicat al Wikipediei. Ne asemuim mai degrabă cu nişte prieteni care pun ţara la cale pe o terasă la o bere. Nu ne pretinde nimeni precizie, şi inexactitatea este admisă, atâta vreme cât nu e spusă cu rea-voinţă. Or, dacă a fost rea-voinţă, lasă-mă pe mine să judec mai întâi.

    Sunt însă câteva aspecte la care trebuie să te gândeşti:
    1) Din ce am scris eu ai ignorat celelalte aspecte (cele culturale, de pildă) şi ai extras o greşeală (reală) extrăgând-o din context şi asociindu-i intenţii neadevărate. Este exact ilustraţia a ceea ce scriam despre problema greşelilor numelor maghiare: aceste erori sunt vânate cu mare luare aminte şi li se asociază intenţii derogatorii („românii nu-i respectă pe unguri”), când de multe ori e vorba de ignoranţă ori pur şi simplu neglijenţă.
    2) Chiar poţi băga mâna în foc că Avram Iancu şi Nicolae Bălcescu nu au fost denumiţi nicăieri Ianko Abraham sau Belecseszku Miklos, în nici măcar o singură lucrare maghiară? Am dat un Google după BĂLCESCU MIKLOS şi am găsit niscaiva linkuri. Îmi vei spune că nu-i acelaşi lucru, căci numele de familie e păstrat corect. Pă-i nu-i chiar aşa dragul meu, căci dacă-i să fim chiţibuşari, prenumele ar fi trebuit să fie înaintea numelui (cum e forma românească) iar Miklos nu ar avea ce să caute. Înţelegi unde-i problema? Dacă cineva caută nod în papură, chiar poate găsi.
    3) Maghiarizarea termenilor este o trăsătură esenţială a culturii maghiare – aici ştii mai bine ca mine. Ia de exemplu formarea neologismelor: românii, englezii şi mulţi alţii preferă să împrumute, ungurii şi olandezii construiesc pe terenul limbii lor. Nu cunosc situaţia cu privire la onomastică, dar m-aş aştepta mai degrabă la Belecseszku Miklos decât la Nicolae Bălcescu într-o lucrare maghiară.
    4) Titus Popovici, cu toate păcatele lui, a fost o persoană de încredere. I-am citit din scrieri, i-am înţeles (zic eu) gândirea şi mai degrabă mă îndoiesc de memoria mea decât de zisa lui. Nu aveai de unde să ştii acestea, eu scriu aici pentru a explica de ce am dat informaţia „de bună”.
    4) Trebuie să ai motive ceva mai multe ca să scrii despre cineva că *falsifică* realitatea.

    Închei cerându-mi sincer scuze tutror pentru eroare. Voi căuta să corectez încercând a găsi EXACT lucrarea în care cei doi patrioţi români au fost denumiţi cu nume maghiarizate. Sper să nu-mi ia prea mult timp.

    Însă nu cred că o asemenea corecţie ar schimba fondul problemei prea mult: ceea ce afirmam eu este că se dă o împortanţă prea mare acestui fenomen al numelor şi riscăm să nu vedem pădurea din cauza copacilor.

    Ultima mea vorbă este cea pe care i-am spus-o pe mess bunului nostru prieten comun Olahus: asta-i o neînţelegere tipică între un român şi un ungur. Asemenea neînţelegeri (sporadice) e normal să apară, altfel un forum precum Limba Cailor n-ar avea nicio raţiune de a exista.

    Szia!

  • olahus

    Daca vrei sa citesti/frunzaresti o versiune prescurtata, dar totusi consistenta a lucrarii in engleza, o gasesti aici
    http://mek.oszk.hu/03400/03407/html/index.html

  • poppins

    Şi care ar fi opinia ta despre Gheorghe Doja, Matei Corvinul, Sfântul Ştefan, Stefan Bathory, Sigismund Bathory, Ludovic al XIV-lea, Ecaterina cea Mare (să nu aduc drept exemple numai personalităţi din istoria Ungariei) etc.?
    Cred că dacă ideea este să găsim exemple de „..izare” a unor nume, găsim de ambele părţi. Nu cred că e cazul totuşi să le demonizăm.

  • Egy gondolat bant

    Pt. Poppins: răspund căci bănuiesc că te adresezi mie.

    Nu-i vorba de nicio demonizare, cel puţin nu din partea mea. Dacă urmăreşti firul Bozso -> eu -> Lolka -> eu, era vorba de o problema „pocirii” (presupus intenţionate) a numelor ungureşti, o referinţă (incorectă) a mea, acest post al lui Lolka (cam de neînţeles pentru mine) şi răspunsul meu la acest post al său.

    În particular fie spus, eu consider „… izarea” cât se poate de firească şi normală. Este o problemă de uşurinţă şi eficienţă.

    Scriind Gheorghe Doja se face asimilarea numelui mai uşoară de către copiii de şcoală (mai ales că personajul e considerat şi parte a istoriei românilor). La fel pentru Iancu de Hunedoara (versus Janos Hunyadi) sau Matei Corvin.

    Şi mai departe şi pentru Ecaterina cea Mare sau Ludovic al XIV-lea şi lista ar putea continua (Nicolae Copernic şi nu Mikolaj Kopernik, Nicolae Tesla şi nu Nikola Tesla, etc).

    Nu „… izarea” este problema, ci conotaţia ataşată acestui fenomen. În fapt, bâlbele cu privire la Bela Marko (adică Marko Bela, dl. Bella ori variantele conexe atât de incriminate de Bozso) sunt tot un fel de „… izare”, doar că inconsistente şi destul primitive.

    Deci, gând la gând cu bucurie: „… izări” găsim de ambele părţi, nu trebuie să le demonizăm.

  • Petru Clej

    Cam multă vorbărie pentru refuzul adoptării unei convenții europene. Suntem în 2008 în Uniunea Europeană, iar această mentalitate provincială este cu totul depășită.

    Au renunțat nemții la marca germană și francezii francul, iar ungurii nu vor să renunțe la fudulismul de a-și scrie întâi numele și pe urmă prenumele. Hilar.

  • bozso

    Mă apucase un sughiţ intens şi nu ştiam de ce. Acum deja ştiu.

    Sunt de acord, că majoritatea cazurilor când un nume se scrie pocit nu vine din reavoinţă. Ea vine din ignoranţă. Dacă vorbim de media contemporană.
    Dacă vorbim de istorie, atunci situaţia se schimbă. Într-adevăr, există personaje istorice comune. Hunyadi János şi Hunyadi Mátyás sunt un exemplu. Chiar dacă ei sunt mult mai importanţi pentru istoria şi memoria colectivă maghiară, decât pentru ceea română.

    Însă a spune că Dózsa György are ceva legături cu istoria românilor este o greşeală de neiertat. Pun pariu, că majoritatea istoricilor (spun istorici şi nu oameni obişnuiţi!!!) habar nu au unde s-a născut omul. Dar e plină ţara de sate şi cătune denumite Gheorghe Doja. Fără pic de legătură cu personajul discutat. Numai localitatea de baştină a rămas fidelă vechiului său nume.
    Aici vorbim de un caz clar de confiscare a personajului şi de o falsificare voită a istoriei. Şi din păcate nu e singurul caz.
    Şi tot din păcate, foarte puţini români au curiozitatea de a cerceta trecutul. Ei preferă să trăiască din poveştile infantile predate la şcoală şi din greşeli voit întreţinute de şovinii români.

    A se vedea stereotipul „ungurii l-au omorât pe Mihai Viteazul”. Când colo săracul a fost mătrăşit fix de aliaţii lui, cei care l-au ridicat şi i-au dat arme şi bani să lupte împotriva nobilimii maghiare din Transilvania.

    Nu vreau să spun că eu sau noi am deţine adevărul absolut, însă mă simt frustrat să văd că se perpetuează astfel de inepţii şi nici un istoric român în viaţă nu a avut până acum curajul să spună: „staţi măi fraţilor, nu mai daţi degeaba în unguri. Au şi ei hibele lor, au şi ei păcatele lor, dar istoria nu este chiar aşa cum o ştiţi de la istoricii de serviciu ai lui Ceaşcă!”

    Revenind la problematica noastră, o adaptare parţială a numelor mi se pare normală, însă nu ar strica să ştim totuşi câte ceva despre cel de lângă noi. Aşadar mi se pare corect ca în media de limba română să se spună Béla Markó şi nu Markó Béla. Dar chestii de genul Marco Bella sau Atila Körödi sunt deja inepţii şi dau dovadă de ignoranţă şi lipsă de respect.

    La fel, Avram Iancu rămâne Avram Iancu şi Bălcescu rămâne Nicolae. E plauzibil ca formele amintite de amicul nostru să fi fost folosite cândva, însă în nici un caz mai târziu de 1918. Zic eu.

  • bozso

    Pentru Petru Clej: românii de ce nu renunţă la „fudulismul” de afi ortodocşi? În fond majoritatea ţărilor din UE sunt de religie catolică sau reformată.
    A fi diferit nu este deloc „provincial” (oare ştii ce înseamnă acest cuvânt?). Însă intoleranţa înseamnă lipsă de cultură…..

  • Egy gondolat bant

    Pt. Bozso: „Însă a spune că Dózsa György are ceva legături cu istoria românilor este o greşeală de neiertat”.

    Eu aş zice că tot ce-i ardelenesc are ceva legături cu istoria românilor.

  • Petru Clej

    Domnule Boszo, întrebați-i dumneavoastră pe români de ce nu renunță la religia lor, eu nu vorbesc în numele lor. Dar cred că ar trebui să constatați stupiditatea acestei comparații, deoarece nu numai românii sunt ortodocși, mai sunt și bulgarii, grecii, sârbii, macedonenii, rușii, ucrainienii, etc, iar religia este ceva mult mai profund decât ordinea numelor.

    În plus, domnule Boszo, ortodocșii (sau catolicii, protestanții, musulmanii, evreii, etc) nu-și schimbă religia când se duc la Bruxelles și și-o recapătă când se întorc în țară, așa cum face liderul UDMR, care e Bela Marko (ca absolut toți ceilalți la Bruxelles) după care devine Marko Bela sau „domnul Bela” în România.

    Vă recomand să renunțați la acest fudulism provincial care este ridicol (ca de fapt această dispută româno-maghiară).

  • Petru Clej

    1) Nu vorbesc în numele „românilor”, întrebați-i dumneavoastră pe ei direct.

    2) Comparația cu religia e de-a dreptul stupidă, dat fiind că nimeni nu se duce la Bruxelles, își schimbă religia acolo și după aia, odată revenit în țară, își reia religia, așa cum fac ungurii cu ordinea numelor. Dacă dumneavoastră ați ajuns să comparați ca importanță religia unei persoane cu ordinea în care se scriu numele, înseamnă că degeaba discutăm.

    3) Vă recomand și dumneavoastră și „românilor” să îngropați această dispută provincială, nu de alta, dar sunt alte lucruri mult mai importante.

    Eu de pildă nu am nimic împotriva autonomiei teritoriale sau a federalizării României, deși actual actuala Constituție nu permite această din urmă variantă.

    Oamenii din Transilvania, de oricare etnie ar fi ei, sunt mai aproape de mentalitatea occidentală tocmai pentru că au fost mai puțin provinciali, mai deschiși valorilor occidentale, cele mai de succes din istoria omenirii.

    Așa încât nu cred că o cramponare de acest arhaism, această bizarerie cu scrierea numelor are mai mult decât valoare de fudulism provincial.

  • Lolka

    Salut Egy gondolat!

    îmi pare rau daca te-am facut sa simti ca „o jigodie anti-maghiară”. N-am vrut, si nici nu cred ca am formulat asa ceva nici direct, nici indirect: a se vedea „Sper că nu asta e adevărul în cazul particular, dat ca exemplu”. Mai mult scriam ca ar mai fi o variantă dacă luăm în considerare fenomenul discutat.
    Iar fenomenul este foarte clar: fiindcă majoritateta românilor, chiar şi a intelectualilor, nu vorbesc maghiara, care firesc că nu este un păcat, dar devine mugurele unui păcat, când persoanele respective vorbesc despre unele texte scrise în limba maghiară, pe care ei nu cunosc nici măcar în traducere, ci numai prin nişte reflexi ale altora. Şi să nu intrăm în detaliu privind traducerile…Că, şi de tradus se poate face în mai multe feluri. Evident, problema asta se şi poate inversa, numai că majoritatea maghiarilor din România ştiu româneşte, deci este mai greu să creezi falsuri…

    Ceea ce priveşte vânarea unor greşeli, care sunt ridicate din contecxt, mi se pare neadecvat. Pentru că din nefericire greşala ta este o greşeală larg răspândită. Mai ales dacă ne gândim la cartea respectivă, adică Erdély Története, care ştim cu toţii ce „faimă” are în rândul românilor, şi care poate că nu este 100% ştiinţific, dar nici nu apar numele persoanelor aşa cum scriai tu… Pur şi simplu este un volum mult prea important, ca să permitem asemenea greşeli.

    „2) Chiar poţi băga mâna în foc că Avram Iancu şi Nicolae Bălcescu nu au fost denumiţi nicăieri Ianko Abraham sau Belecseszku Miklos, în nici măcar o singură lucrare maghiară? Am dat un Google după BĂLCESCU MIKLOS şi am găsit niscaiva linkuri.”

    Nu pot să bag mâna, dar pentru Erdély Története pot ső fac. Să nu punem în aceeaşi oală volumele respective, cu nişte articole tendenţioase care sunt sigur că există, şi care vorbesc despre Bălcescu Miklós…
    Nu te supăra dar linkurile pentru mine nu sunt neapărta etaloane (sunt li excepţii, vezi cele ISI), nici lucrările scrise la cine ştie ce reviste tendenţioase.
    Ştii de ce? Pentru că oricine poate să facă o pagină de web şi să scrie prostii acolo. Iar o carte publicată la Akadémiai Kiadó (sau Polirom, Blackwell, Springer Verlang), cu referenţi, este cu totul altă mâncare de peşte. În cazul cărţilor publicate la edituri recunoscute, cu referenţi sunt greşeli care nu ar trebui să apară. Şi în majoritatea cazurilor nici nu apar…

    „Una din frumuseţile blogosferei este tocmai imprecizia discuţiei. Noi nu facem aici exegeză sau documentare precisă.”
    Da, eu încerc să fac. Asta e. Numi permit să scriu despre ceva, ce nu am citit, sau nu am verificat. Chiar de aceea
    nu te am judecat, şi am dat cu presupusl şi cu poate. Mai mult am vrobit despre fenomenul respectiv.

    „ceea ce afirmam eu este că se dă o împortanţă prea mare acestui fenomen al numelor şi riscăm să nu vedem pădurea din cauza copacilor”
    Din păcate nu ai dreptate. Pentru că acets fenomen ne vorbeşte despre românizare.
    De pildă: Numele păriţilor mei erau trecute în certificatul de naştere, în forma românizată.
    Sunt oameni, care chiar si dupa 4 ani de conlucrare nu sutn capabili sa-mi scrie numele meu corect, sau sa le pronunte corect.
    La interfonul blocului nostru numele tuturor maghiarilor era scrisa sub forma romanizata. Nu pentru ca asa e in certificatul lor de nastere, ci din cauza ca asa sau obisnuit romanii, iar administratorul fiind roman…Cand eu am ridicat problema, ca nu asa se scrie numele meu, pentru ca nici macar numele de familie nu era scris corect, nemaivorbind despre accente, se uitau foarte ciudat la mine, si pun pariu ca se gandeau ca sunt nationalist. Dar ei nu stiu, ca pentru mine, numele este un lucru „sfant”, pe care oricine trebuie sa-l respecte. De xemplu mi se pare foarte aiurea cand in televiyiunea maghiara reporterul nu este capabil sa pronunte macar acceptabil numele lui Tăriceanu…
    Şi să nici nu vorbim, despre românizarea unor personaje istorice: Gabriel Bethlem etc.

    Deci, eu zic, în felul următor: când nu vor fi probleme privind scrierea numelor, atunci va fi libertate totală între cetăţenii româniei şi toate probleme etnice şi inter etnice vor fi rezolvate, fiindcă această problemă este nimic altceva decât proiecţia neacceptării.

    Sperc, că acum înţelegi mai bine, de ce nu am putut să trec cu vederea peste greşala ta. Îmi cer scuze încodată dacă te am supărat.

  • bozso

    @Egy gondolat: poate tu cunoşti o altfel de istorie…. E posibil. Luminează-mă, te rog. Nu aş dori să îţi fac proces de intenţie, însă am avut multe discuţii cu români pe teme istorice şi toţi dispuneau de un bagaj de cunoştiinţe complet eronate. Chiar şi în comparaţie cu sursele istorice româneşti….

    @Petru Clej: am folosit religia, fiindcă este un termen de comparaţie cât se poate de corect. Aşa cum religia ortodoxă, defineşte în acest moment spiritualitatea românească, la fel, pentru unguri numele şi forma de scriere definieşte o parte din spiritualitate.
    Iar chestia cu „una zice la Bruxelles şi alta la Bucureşti” e valabilă mai degrabă politicienilor români. Am vazut destule declaraţii ale politicienilor UDRM, care în maghiară spuneau ceva absolut corect şi normal, iar în reflectarea în presa română erau mai distorsionate decât membrele unui yoghin.

  • Petru Clej

    Domnule Bozso,

    Fals la toate capitolele. „Aşa cum religia ortodoxă, defineşte în acest moment spiritualitatea românească…” de când și până când ați adoptat jargonul ultranaționaliștilor români, care îi exclud pe neortodocși de la „românism”? Și repet: religia se schimbă cumva pe traseul București – Bruxelles și retur?

    „Iar chestia cu “una zice la Bruxelles şi alta la Bucureşti” e valabilă mai degrabă politicienilor români. Am vazut destule declaraţii ale politicienilor UDRM, care în maghiară spuneau ceva absolut corect şi normal, iar în reflectarea în presa română erau mai distorsionate decât membrele unui yoghin.”

    Repet – degeaba tot aduceți discuție politicienii români încercând să mă atrageți în această utramediocră dispută provincială între două popoare mititele din estul Europei. Nu vorbesc în numele românilor, nu mă interesează asta, ci în numele meu personal.

    Constat că politicienii unguri, din Ungaria sau România, se prezintă la Bruxelles CA TOT RESTUL Europei iar în Ungaria și România dintr-o dată se prezintă invers. Am explicat băbește, poate așa înțelegeți.

  • SorinPLATON

    Ca intotdeauna cand doi (doua natiuni) impart nimicul, cineva de afara vine si-i lasa fara lumina… http://sorinplaton.wordpress.com/2008/08/19/croseul-da-dreapta-stanga/

    1=

  • Egy gondolat bant

    Pt. Bozso: ok, hai să te luminez. Dacă te duci în muzeele de istorie din Republica Turcia, vei vedea artifacte de la hittiţi vechi de 3000 de ani, deşi turcaleţii sunt prin Anatolia „doar” de vreo 700 de ani.

    De ce oare? Răspunsul este simplu: câtă vreme nobilul popor turc locuieşte azi un teritoriu pe care îl consideră căminul său naţional, pe bună dreptate consideră că tot ce s-a întâmplat pe acel teritoriu este parte a patrimoniului său istoric şi cultural.

    Amu să revenim la Gheorghe Doja. Chiar presupunând că marea majoritate a românilor au imigrat în Ardeal abia în sec. XVIII (dar NICIDECUM mai devreme de sec. XIII, nu-i aşa, dragă Bozso?), atunci tot ce s-a petrecut înainte de „imigrarea” valahilor pe un teritoru pe care-l consideră azi căminul lor are de-a face cu istoria lor – asta ca să nu zic că ESTE istoria lor (ca nu cumva să te scuturi cu oripilare la gândul că încerc să te tranform într-un român).

    Eu cred că românii ştiu mai bine să decidă ce este al lor şi ce nu şi nu au nevoie de lecţii în acest domeniu. În ceea ce mă priveşte, toţi ardelenii sunt ai noştri, fie că-s români, fie că-s unguri, fie că-s nemţi fie că-s ţigani. Şi asta te include şi pe tine şi pe Lolka şi pe Tihamer şi, bineînţeles, pe … Gheorghe Doja.

    Referitor la „bagajul de cunoştinţe” de care te tot cramponezi, acesta nu mai reprezintă mare brânză, când Wikipedia este la un click de mouse, nemaivorbind de Encyclopaedia Britannica sau … hungarian-history.hu. Măiestria stă în cu totul alte direcţii, îţi las ţie plăcerea să descoperi care. Pretinsa lipsă de erudiţie a românilor în domeniu provine din faptul că nu-i INTERESEAZĂ respectivul domeniu.

    Dacă vorbeşti de pe poziţii de exeget într-ale istoriei – ceea ce nu cred că eşti – atunci iartă-mi, Măria Ta, blasfemia: sunt un biet commoner şi nu un aristocrat bine înfipt în ierarhia istoricilor de rasă.

    Pt. Lolka: nu m-ai supărat, dar am fost contrariat. Şi nu pot zice că mi-a trecut contrarierea.

    Zici de cei care după 4 ani de lucru cu tine nu-ţi ştiu numele corect? Ia uite ce poate zice un român: „Bă, da’ Lolka ăsta după 25 de ani de trăit în România tot nu face ca lumea acordul dintre subiect şi predicat”.

    Dar ai arătat corect: fenomenele acestea cu numele maghiare au loc pentru că românii aşa s-au obişnuit. S-au obişnuit să nu prea dea atenţie la conaţionalul lor de altă etnie de lângă ei, şi nu susţin că este un lucru bun sau firesc, ci dimpotrivă. Căci dacă aş crede aşa ceva nu aş fi aici pe Limba Cailor.

    Amu vorbind de articolul tău: tu zici că ţi-ai luat precauţii, că ai introdus „probabil”, şi „poate” şamd. De acord.

    Dar titlul articolului a fost percutant şi fără echivoc: „Egy Gondolat Bant falsifică realitatea”. Vorbeşte cu prietenul nostru comun Tihamer, care-i expert în comunicare şi vei afla că prima impresie contează – asta ţi-o poate spune orice politician, ziarist, editor de slogane de publicitate sau telemarketer din lume.

    De aia ziceam că trebuia să-mi fi scris mie mai întâi şi-mi puneam eu cenuşă în cap dacă era necesar. Deci, sper că m-ai înţeles: nu-mi neg eroarea, dar consider că ai greşit cumva similar cu mine, fără rea întenţie şi, bineînţeles, în cu totul altă direcţie.

    O ultimă observaţie: pentru mine, ca pentru mulţi români, nu există atât de mari diferenţe între sursele maghiare. Deci Erdely Tortenete, hungarian-history.hu, un articol publicat de HVIM, de American Hungarian Federation sau de un ilustru anonim sunt mult mai apropiate între ele pentru unul ca mine decât pentru un maghiar.

    Morala: avem diferenţe de opinii, dar putem rămâne prieteni.

    Szia!

  • Lolka

    @ Egy gondolat

    „Ia uite ce poate zice un român: “Bă, da’ Lolka ăsta după 25 de ani de trăit în România tot nu face ca lumea acordul dintre subiect şi predicat”.”

    Ia uite ce-ti răspunde Lolka: după 28 de ani trăiţi în România, limba română, tot limbă străină e pentru mine. Şi aşa va rămâne pentru totdeauna. Ce să fac dacă m-am născut maghiar?
    Pe de altă parte statul nu a făcut mai nimic să mă ajute să învăţ limba română, pentru că metodologia folosită la orele de limba română în clasele care studiază în altă limbă decât limba română, nu este adecvată scopului. În fine, mai fac greşeli, mai ales dacă scriu repede. Dar totuşi, cred că există o diferenţă enomă în ceea ce priveşte efortul necesar pentru pronunţarea corectă al unui nume, şi folosirea 100% corectă a unei limbi străine.

    Ceea ce priveşte ideea ta cu prima impresie. Sunt perfect de acord. Însă te rog să mă laşi să te corectez. Nu “Egy Gondolat Bant falsifică realitatea” era titlul, cum ai citat tu în mod greşit ci „Egy gondolat bant engemet: falsificarea realităţii”. Ceea ce este cu totul atlceva. Pentru că e un joc al cuvintelor, cu două înţelesuri posibile.
    Egy gondolat bant înseamnă Mă supără un singur gând…
    drept consecinţă se înţelege, că un singur lucru mă supără: falsificarea realităţii.

    Nu în ultimul rând, dacă eşti atent am scris întenţionat, şi conform regurilor gramaticale „falsificarea”, şi nu „falsifică”!, pentru că nu te acuzeam cu nimic.
    Deci, poate că eu nu sunt foarte tare la acroduri, dar ştiu ce scriu.

    Morala: nu sunt La Fontaine, nici George Călinescu!

    Pa!

  • Egy gondolat bant

    Pt. Lolka: am pomenit de greşelile ocazionale de acord nu pentru a te acuza de necunoaşterea limbii române, ci pentru a ilustra un cu totul alt lucru.

    Nu cunosc exact motivele pentru mai faci greşeli de acord (puţine!) atunci când te exprimi în română, dar presupun că unul din ele este că limba maghiară, limba ta maternă, este *mult* diferită structural de limba română.

    Limba maghiară este aglutinantă, limba română foloseşte prepoziţii şi inflexiune, limba maghiara are optsprezece cazuri ale substantivelor, româna are doar patru, şamd.

    Deasemeni, maghiara nu are gen gramatical (citez din Wikipedia românească) pe când româna are şi pune multe restricţii legate de acesta (mult mai multe ca engleza, de pildă). De fapt, cred că greşelile de acord ale maghiarilor în principal de aici provin.

    Acum să revenim la nume. Ce voiam să spun este că: aşa cum tu mai faci greşeli de acord pt. că limba ta maternă este structual departe de cerinţele limbii române, aşa românii calcă strâmb în ce priveşte numele maghiare pentru că le sunt mai nefamiliare decât, să zicem, numele ruseşti sau bulgare.

    Atât, fără niciun fel de altă conotaţie şi fără a nega faptul că sunt mulţi care se folosesc de onomastica maghiară pentru a jigni şi dispreţui şi fără a nega politicile de românizare a numelor care au existat prin anii ’50-’60 (prin anii ’70 cred că s-au mai redus din amploare).

    Acum referitor la titlu, recunosc că nu m-am gândit la jocul tău de cuvinte. Deci: „Egy Gondolat Bant: falsificarea realităţii” adică „Mă bântuie/frământă un gând: falisificarea realităţii”. Frumos şi ingenios, sincer!

    Însă iarăşi, pt. un român sună cam aşa: „Ăla de se semnează Mă Bântuie un Gând: falsificarea realităţii”. Trebuie să recunoşti că asta în româneşte sună cam aşa: „Ăla de se semnează Mă Bântuie un Gând (face) falsificarea realităţii”.

    Asta este, nu de puţine ori spunem una dar se înţelege alta. Bănui că Shakespeare a zis că „soarta unei glume depinde nu de gura care o spune, ci de urechea care o aude”. Cred că se aplică de multe ori, şi când glumim, şi când vorbim serios.

    Pentru a încheia acest mesaj pe ogorul lingvistic, vă propun off topic să ascultaţi prima emisiune a Radio Intelingua (după o întrerupere de mai mulţi ani) la http://www.interlingua.com/node/527. Redactorul emisiunii este dl. Péter Kovács din Budapesta iar melodia de început a emisiunii este o … frumoasă melodie populară românească din Banat! Ce gest frumos al acestui ungur budapestan, gest făcut în cinstea precedenţilor redactori ai Radio Interlingua, care sunt români din Moldova.

    Cât despre Interlingua, nu trebuie să vă faceţi griji: cine înţelege româneşte şi ştie doar puţină franceză, înţelege şi Interlingua.

    Szia!

  • Egy gondolat bant

    Aşa cum m-a atenţionat dl. Péter Kovács direct, domnia sa locuieşte nu în Budapesta ci în Zalaegerszeg. Restul ce am scris despre frumoasa acţiune a domniei sale rămâne valabil.

  • Daos

    Prieteni maghiari, nu da-ti seama cuvintelor veninoase scuipate de vipera Clej. In scoala internationalismului marxist pe care a urmat-o nu incap idei precum religie, natiune, daramite un moft „provincial” ca al dumneavoastra de a va spune intai numele si apoi prenumele. Departe respectul fata de identitatea celorlalti de gandurile lui Clej. La un lucru are dreptate, in numele romanilor(pe care ii plaseaza in ghilimele, din prea plin respect), nu vorbeste, va asigur. E doar o vipera oarba si tradatoare de neam si un pretins stiutor in toate. Va salut

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: