Monthly Archives: Aprilie 2009

Autonomia culturală între Băsescu şi Eckstein

Stând în rândul platformei liberale din UDMR la congresul de azi din Cluj am ascultat cu mare interes primul speech prezidenţial din toate timpurile făcut live la un congres al formaţiunii politice din care fac parte. Nu vrea aici şi acum să reflectezi la tot discursul preşedintelui Băsescu, în care a reluat cam tot ce a declarat în alte ocazii, lucruri care dau bine la electoratul maghiar, ci aşi vrea să scot din discurs cel mai interesant, mai direct şi mai valoros mesaj pe care l-a rostit astăzi (video aici):

Eu sunt unul dintre politicienii care cred foarte mult în faptul că minorităţile adaugă valoare unei naţiuni, minorităţile fac o ţară mai frumoasă, minorităţile fac o ţară mai puternică, atâta timp cât îşi pot păstra valorile, valorile culturale, în mod deosebit. În acelaşi timp, în ziua de astăzi, minorităţile sunt punţi de legătură cu alte ţări. Este unul din motivele pentru care dau o atenţie deosebită păstrării specificului cultural şi educaţional al minorităţilor. Din acest punct de vedere, cred că minoritatea maghiară este o minoritate care a ştiut să-şi şi ceară dreptul la păstrarea valorilor culturale ale etniei şi, aşa cum discutam cu câţiva ani în urmă, când se formase Guvernul Tăriceanu cu domnul preşedinte Markó Béla, cred că Legea autonomiei culturale este o lege care trebuie să treacă prin parlament cât de rapid.

Mi se pare o premieră extraordinară în politica din ţara noastră ca această formă de autonomie cerută de UDMR de foarte mulţi ani a primit deschis susţinerea celui mai puternic om în stat în acest moment. Am totuşi 3 întrebări, şi vă rog să vă scrieţi opiniile în comentarii:

1. Legea autonomiei culturale a fost asumată de guvernul Tăriceanu din care făcea parte şi PD în 2005. La introducerea ei în Parlament democraţii, în frunte cu Emil Boc, au fost exact cei care au rupt înţelegerea cu privire la această lege, declarând deschis că nu o vor vota. Astfel ea a fost tărăgănată ani şi ani în comisii, şi zace şi azi acolo din lipsă de interes şi suport politic al unei majorităţi parlamentare. Atunci preşedintele nu a făcut cauză din acest eşec. De unde această schimbare (de altfel binevenită)?

2. A fost prima promisiune din campania electorală prezidenţială, sau preşedintele vorbeşte cât se poate de serios şi îşi va folosi influenţa pentru a trece această lege de Parlament?

3. Dacă discutarea acestei legi chiar va fi reluată în comisiile din Parlament, oare în ce formă va trece ea până la urmă? Îţi va păstra forma iniţială asumată iniţial pe atunci la guvernare şi de PD, PNL, şi PC, sau va fii schilodită până va ajunge practic golită de un conţinut real? Pentru că nu e deloc indiferent cu ce conţinut va fi acceptată această lege. Deja în comisii, cât s-a lucrat la ea, s-a încercat golirea unor articole importante de conţinut autonomist real.

Eu la momentul de faţă sunt sceptic, dar totuşi cu o rază subţire de speranţă. Voi ce credeţi?

În altă ordine de idei, referitor la aceeaşi  temă, vă recomad să citiţi un interviu apărut în Adevăr cu prietenul meu Eckstein-Kovács Péter, preşedinte al platformei liberale UDMR, actualmente consilier la preşedintelui României pe tema minorităţilor etnice. Reproduc aici numai o parte, cea referitoare la autonomia culturală, restul îl puteţi citi la linkul de mai jos:

–  Aţi fost perceput întotdeauna ca un politician moderat în UDMR. Cum vedeţi rezolvarea problemei autonomiei în România?

–  Nu există un consens nici în sânul comunităţii maghiare în ceea ce priveşte înţelesul expresiilor „autonomie teritorială” şi „autonomie culturală”. În primul rând, autonomia culturală interesează maghiarii din România care nu trăiesc în cele două judeţe – Harghita şi Covasna.
Pe cei de acolo îi interesează autonomia teritorială, dar eu ca clujan, unde am 18-19% maghiari, cum pot face autonomie teritorială? Nu avem nici măcar un cartier în Cluj unde să fim majoritari! Dar autonomia culturală mă interesează fără doar şi poate. Sunt nişte elemente de autonomie răsfirate prin acte normative şi fără o coerenţă deosebită.

–  Ce anume vă nemulţumeşte în privinţa autonomiei culturale?

–  Un exemplu sunt teatrele în limba maghiară. Cultura este foarte legată de etnicitate şi în momentul de faţă directorul Teatrului Naţional din Cluj este numit de către o comisie din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor. Într-un proiect de lege care zace în moarte clinică e o prevedere: propunerile pentru astfel de funcţii – şi vorbesc despre case de cultură, directori de şcoli care funcţionează în limba minorităţilor – să vină din sânul comunităţii, din rândurile reprezentanţilor aleşi de comunitate.
Ei să facă propunerile şi cei doi, trei candidaţi rămaşi să se bată să convingă comisia. În momentul de faţă, astfel de mecanisme nu sunt nici la numirea directorilor de şcoli, de teatre sau la alte instituţii culturale şi de învăţâmânt care funcţionază în limba minorităţilor. Deci elemente de autonomie culturală există, dar un sistem coerent care să funcţioneze nu există.

Link: http://www.adevarul.ro/articole/eckstein-kovacs-nu-este-interzis-sa-discut-critic-actele-presedintelui.html

Anunțuri

Să trăiască Vadim Tudor şi partidul!

Trebuie recunoscut, omu are talent 🙂


Autonomiile Europei: Catalunya şi catalanii

Catalanii din Spania sunt cea mai mare minoritate etnică a Europei, numărând în jur 9,1 milione de persoane. Ei sunt răspândiţi în comunitatea autonomă Catalunya şi în comunităţile autonome Valencia şi Insulele Baleare. Ei se regăsesc şi în Franţa în regiunea Pyrénées-Orientales de lângă graniţa cu Spania, şi în principatul independent Andora. Limba catalană este limbă oficială în toate cinci, catalanii dând şi majoritatea populaţiei în cele trei teritorii din Spania.

Catalunia, sub numele de Coroana Aragon, a fost un stat practic independent în evul mediu, ea pierzându-şi treptat instituţiile proprii în secolele XVI şi XVII prin diverse uniuni dinastice. În anul 1716, dupăr căderea Barcelonei în războiul de succesiune spaniol, Catalunia a fost asimilată complet noului regat spaniol, limba catalană fiind interzisă, legea castiliană fiind itrodusă şi aici.

Renaşterea catalană s-a produs numai după căderea dictaturii lui Franco. Prin noua constituţie din 1978 a fost reinstaurat autonomia politică şi culturală a provinciei Catalunia. Primul statut de autonomie a Cataluniei provine din 1979, a Valenciei din 1982 şi a Insulelor Baleare din 1983. Toate trei teritorii au actualmente parlament, guvern şi preşedinte propriu.

Mişcarea de independenţă este cel mai pronunţat în regiunea autonomă Catalunya, ea fiind cea mai mare, mai compactă etnic, şi mai strictă cu privire la identatea catalană. În 2006 a fost votat şi introdus noua constituţie catalană care conferă teritoriului statutul de naţionalitate proprie care îşi exercită dreptul de autoguvernare prin comunitatea autonomă a Cataluniei. Preambulul statutului, care nu are putere legală însă, numeşte Catalunya deja naţiune.

Acum mai bine de o lună, pe 7 martie 2009 circa 10.000 de protestatari au organizat un marş pro independenţă la Bruxelles, cerând UE implicare în negocierea unui referendum de independenţă faţă de Spania pentru regiunea autonomă Catalunya, luând ca model implicarea Bruxelului în Montenegro şi Kosovo:

Pe lîngă limba proprie, oficială şi promovată destul de agresiv de către guvernul local, regiunea are şi propria sa forţă de poliţie, propriile simboluri, drapel, imn, etc. Printre competenţele exclusive ale regiunii autonome se numără cultura, mediul, comunicaţiile, transportul, comerţul, administraţia publică locală, siguranţa publică. În schimb teritoriul autonom îşi împarte suveranitatea cu guvernul central de la Madrid în chestiuni de educaţie, de sănătate, justiţie şi cele militare. Spre deosebire de Ţara Bascilor, Catalunia nu are un sistem fiscal propriu, de aceea suţinerea economică a administraţiei regionale depinde foarte mult de bugetele guvernamentale spaniole, asta fiind una dintre cele mai importante argumente ale mişcării pro-independeţă, Catalunia ca regiune bogată a ţării fiind net-contribuitor la bugetul central.

Catalanii sunt o minoritate cu o pronunţată afinitate pentru modernizarea culturii lor, ei dându-şi seama că promovarea limbii proprii nu poate lipsii nici din sfera de bussinesului ori de pe internet, ei reuşind şi acordare unui domain propriu: .cat, fiind una din puţinele minorităţi care au reuşit acest lucru.:

Catalanii nu se consideră spanioli, nu s-au considerat niciodată. Şi azi poţi auzii în Barcelona localnici care îţi explică faptul că se duc la Madrid, se duc în străinătate. Mândria şi naţionalismul pronunţat al catalanilor, ajutat şi de mişcările surori ale bascilor şi galiţienilor pot ajunge în câţiva ani la un probabil referendum despre independenţă, deocamdată interzisă de constituţia Spaniei. Foarte multe depind de mişcările politice, de alegerile din regiune şi cele centrale de la Madrid.

O alternativă este lărgirea şi mai pronunţată a autonomiei catalane, până la nivelui Ţării Bascilor (aproape totul în afară de independenţă). Şi această soluţie este una posibilă ţinând cont de faptul că o bună  parte din partidele catalane şi din populaţie s-ar mulţumii şi cu atât.