Monthly Archives: Mai 2009

Multiculturalism: cazul tăbliţelor sibiene

Stimaţi cititori şi stimaţi membrii a administraţiei locale. Aşa cum am promis mai demult,  m-am deplasat la Sibiu cu un grup de turişti (printre care maghiari, englezi, americani, danezi, şi scoţieni) să verific la faţa locului cum arată tăbliţele sibiene, pentru că cele inexistente în Cluj au creat deja atâta bătăi de cap pentru unii.

Ma uimit ce am văzut acolo, pentru că trebuia să constat:  în realitate modelul Sibian nu e aşa cum susţinea edilul Clujului. Chiar şi  afirmaţia binecunoscută a domnului Apostu  „Nu am întâlnit nici un alt stat care să aibă plăcuţe în limba maghiară, în afară de Ungaria „ sa dovedit a fi adevărat numai în cazul în care Dânsul nu a făcut o vizită în ultimii ani la  Sibiu, ca să nu vorbim despre  Secuime, Oradea sau Satu Mare.

Mai mult, spre surprinderea mea , nu e numai aşa cum prezenta domnul Csoma, adică tăbliţă în patru limbi pe Palatul Brukental, pentru că la Sibiu este vorba despre mult mai mult: tăbliţe peste tot pe  clădiri în patru limbi (română, germană, maghiară, engleză).

Deci  este altfel, decât credeam eu, şi domnul Csoma, pentru că nu numai pe biserica catolică din centru, sau pe palatul Brukental  sunt prezente tăbliţele amintite mai sus, ci pretutindeni.  Astfel putem confirma, că mai există cel puţin un stat în afara Ungariei unde sunt plăcuţe şi în limba maghiară: asta este România, statul natal al unor cetăţeni, care sunt fie  de etnie română, maghiară sau germană.

Mai jos găsiţi fotografia unor tăbliţe (primele 3) aflate pe clădirile din  strada Trunului, în jurul restaurantului „Butoiul de Aur”, altele (4-8)  din zona Piaţa Mare şi Piaţa Mică, iar ultima fotografie este despre o tăbliţă din partea nordică a fostei fortificaţii.

Drept consecinţă, se poate trage concluzia: se poate şi altfel, fără prea mare gălăgie. Pentru că până la urmă nu numai  turiştii vor fi foarte mulţumiţi de informaţiile oferite în limba lor maternă, aşa cum erau cei din grupul condus de mine, dar şi locuitorii oraşului se vor simţi un pic mai altfel, un pic „mai acasă”.

Iar dacă Domnule Primar Apostu, a promis că  va fi urmat modelul din Sibiu, îl rugăm să îşi respecte promisiunea!

Anunțuri

Românii şi maghiarii exportă extrema dreaptă la Bruxelles?

Există o posibilitate ca la 7 iunie 2009 să intre în Parlamentul European atât extrema dreaptă română cât şi cea maghiară. După cele mai recente sondaje atât Partidul România Mare (PRM) din România, cât şi Jobbik din Ungaria sunt la limita celor 5% necesare intrării în cel mai înalt for decizional european.

Cei mai mulţi am întâmpinat cu bucurie faptul că PRM nu a intrat în noiembrie 2008 în Parlamentul României. Vadim Tudor însă se pare că nu se lasă bătut şi vrea cu toată puterea să-şi scoată partidul din gaura neagră a trecutului politic. Luându-l pe celălat şef de partid naţionalist-extremist, Gigi Becali, pe lista PRM îşi încearcă norocul probabil ultima dată cu reale şanse de reuşită. Acest cocktail naţionalist-şovin al celor doi îmbibat cu fundamentalismul religios al lui Becali este tot ce nu are nevoie România în imaginea sa externă şi aşa destul de şifonată în cadrul Uniunii Europene.

Dacă lista PRM-ului atinge 5%, amândoi intră în PE. Ne putem imagina strigătele anti-maghiare ale lui Vadim sau primitivismul politic al lui Becali sub drapelul albastru cu steluţe galbene într-un mediu modern vest-european? Poate ar trebui să începem să ne obişnuim cu gândul…

Nici Ungaria nu stă mai bine cu elementele sale de extremă dreapta. În cele mai recente sondaje, partidul Jobbik se află între 4-6%. Jobbik este un partid care s-a format din organizaţia Jobbik Magyarországért Mozgalom (Mişcarea pentru o Ungarie mai bună) şi s-a lansat ca partid în 2003. Jobbik este partidul care în 2007 a întemeiat faimoasa Garda Maghiară (Magyar Gárda). Mesajul partidului este unul puternic eurosceptic, nu lipseşte nici antisemitismul, nici idea „criminalităţii rrome”. Jobbik are în programul său politic reinstaurarea unei „constituţii bazată pe doctrina coroanei”, introducerea obligatorie a religiei în şcoli, ridicarea unei gărzi naţionale în fiecare judeţ – printre altele.
Lista de candidaţi al lui Jobbik este deschisă de Morvai Krisztina, o profesoară universitară de drept penal, fostă activistă feministă, actualmente cercetătoare a violenţei în familie. Activitatea politică al lui Morvai a avut parte de numeroase scandaluri legate de susţinerea mişcărilor palestiniene şi implicit condamnarea Israelului, de tensiuni cu jandarmii pe străzile Budapestei în cadrul marşurilor extremei drepte de zilele naţionale. Pe locul doi al listei se află profesorul universitar Balczó Zoltán care este un fost activist al MIÉP (Partidul Vieţii şi Dreptăţii Maghiare – partid de extremă dreaptă de modă veche, parlamentar între 1998-2002, în ultimii ani căzut în uitare). Actualmente vicepreşedinte al Jobbik, Balczó este mai mult ocupat de elaborarea doctrinei radicale a partidului.

Datorită numărului mai mic de euro-deputaţi ai Ungariei (22), pentru a avea doi candidaţi intraţi în PE, Jobbik are nevoie de cel puţin 8%. Poate pentru atâta nu o să aibă forţa, dar pentru a atinge pragul electoral de 5%, care îi conferă locul de europarlamentar lui Morvai sunt şanse reale.

Extrema dreaptă este în creştere pretutindeni în Europa. Criza economică, deziluzia din partidele „tradiţionale”, lipsa de cultură politică, toate ajută la întărirea acestor partide. Ce înseamnă pentru noi, români şi maghiari, intrarea în Parlamentul European a extremiştilor de dreapta din ţările noastre?

Şi aşa deputaţii europeni maghiari şi români vorbesc în paralel despre orice chestiune etnică, istorică. Dacă este vorba de problemele minorităţilor, dacă este vorba de Transilvania, cele două grupuri parcă nu vorbesc de aceaşi ţară, de acelaşi loc. Discursul naţionalist paralel va fi şi mai mult amplificat de mesajul acestor europarlamentari extremişti, spre disperarea celorlalţi eurodeputaţi deja probabil plictisiţi de trăcăneala româno-maghiară de la Bruxelles.
Mai punem deasupra şi scandalurile politice interne pe care le pot aduce unele afirmaţii făcute de aceştia, şi ajungem la concluzia foarte simplă şi gravă: exportul de extremă dreaptă în Europa este o nenorocire pentru relaţiile bilaterale româno-maghiare şi pentru cele interetnice din România. Asta şi din cauza lipsei unei condamnării generale şi repetate a unor astfel de manifestări de către majoritatea celorlalte forţe politice din amândouă ţările.

Un singur lucru îmi este însă greu să îmi imaginez: cum vor sta în acelaşi posibil grup parlamentar de extremă dreaptă naţionaliştii români şi maghiari? Deşi dacă mă gândesc bine, au şi teme comune: antisemitismul, ura faţă de rromi, anti-globalismul, fundamentalismul religios şi bineînţeles un anti-unionism european greu de digerat de către majoritatea parlamentarilor europeni.

http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=9679


Apostu sfidează maghiarii şi moştenirea maghiară a Clujului

Redau aici un comentariu al lui István apărut la un post precedent, şi apoi o să adaug şi comentariul meu.

„2 motive care mă întristează în seara asta. E legat de ştiri despre Cluj, modernizarea centrului mai exact.

1. S-a declarat deja, că pe monumentele istorice plăcuţele vor fi în română, engleză şi franceză. Când primarul Apostu a fost întrebat de ce nu şi în maghiară, acesta a spus că limba maghiară nu este de circulatie internaţională. Bine că româna îi, că dacă nu, nu se scria nici în română.
Apostu pălmuieste 19% din populaţia Clujului. Bine că scrie în franceză, că doar sunt mai mulţi francezi în Cluj decât unguri. Pe vremea lui Funar nu aveai la ce sa te aştepţi, dar acum? Văd cu tristeţe că „bunele obiceiuri” naţionaliste se sting greu.

2. Se aduce exemplul Sibiului, unde tăbliţele sunt tot în 3 limbi, tot în cele 3 limbi menţionate mai sus. Însa acolo traiesc 2-3% unguri. În Cluj este alta situaţia, e alta moştenirea. Cu toate acestea, la intrare în Sibiu, pot citi şi pe ungureste “bun venit”. În Cluj nu. O să învăţ limba chineză ca sa mă simt bine primit (pe chineză scrie).

Totuşi mă întreb de ce nu se scrie şi în ungureşte? E vorba de câteva rânduri, e vorba de câteva cuvinte care nu ar însemna mult pentru majoritate, dar ar însemna enorm pentru minoritate. Ei bine, lucruri de genul asta mă face să nu mă simt “acasă” în România.”

Fiind total de acord cu comentariul prietenului meu, menţionez că în Cluj, politica de sfidare a maghiarimii, a unei cincimi de populaţia oraşului, a 60.000 de persoane, nu a încetat niciodată.

Marea majoritate a clădirilor monumente istorice care vor primii tăbliţe au fost construite de familii maghiare, o bună parte nici măcar nu au nume româneşti. Dacă nu de dragul maghiarilor clujeni care la-au votat (parcă nu ar fi absolut logic), măcar de dragul turiştilor maghiari. 70% din turiştii care vin la Cluj sunt turişti din Ungaria. Clujul face bani frumoşi din sutele de autobuze maghiare care sosesc la Cluj plin de turişti in fiecare an. Clujul este un simbol în cultura maghiară, catedrala gotică, statuia şi casa lui Matei Corvin, universitatea, oraşul în sine sunt parte a moştenirii maghiare mondiale. Să nu mai vorbesc de cimitirul Hajongard (cimitirul central) în care şi-au făsit locul de veci unele dintre cele mai mari nume din literatura, ştiinţa, politica, istoria maghiară. E o totală aberaţie să ignori  sute de ani de istorie.

Această politică de a ascunde moştenirea maghiară evidentă, caracterul bilingv româno-maghiar evident al oraşului a devenit o tradiţie funariană urmărită cu aceaşi tenacitate şi de PD-L, şi de Boc, şi acum şi de Apostu.

Domnule primar Apostu: nu mai veniţi anul viitor la serbarea de 15 martie. Nu are rost să ne minţiţi cu respectul dumneavoastră.


Autonomiile „neexistente” ale Europei

Controversa autonomiei pe criterii etnice durează în România de ani buni. Unul dintre cele mai populare argumente contra este următorul: “Europa nu sprijină autonomia teritorială pe criterii entice”. În alte variante se mai poate auzi şi “UE nu sprijină autonomia teritorială pe criterii entice” sau “În ţările europene/UE nu există autonomii teritoriale pe criterii etnice”.

În primul rând să clarificăm ce înseamnă autonomie teritorială pe criterii etnice. Autonomia teritorială pe criterii etnice presupune un teritoriu clar definit al unei ţări în care o etnie, alta dacât cea majoritară, este în majoritate, un teritoriu cu un ridicat nivel de autoguvernare care presupune pe lângă o autonomie administrativă, politică, etc. lărgită (depinde de caz) şi drepturi speciale lingvistice, culturale, educaţionale care au menirea de a conserva şi de a dezvolta cultura, identitatea minorităţii protejate prin această construcţie juridică.

Din start trebuie să ştim că nu există o reţetă unitară pentru autonomii teritoriale pe criterii etnice. Din definiţia de mai sus reiese că este o caracteristică comună, o cerinţă minimă în cazul unei astfel de autonomii existenţa unui teritoriu clar definit, a unei forme speciale de autoguvernare şi a unor drepturi lingvistice, culturale, educaţionale speciale acordate acestui teritoriu. Însă în cazul altor domenii ca: administraţie, justiţie, poliţie, transporturi, comunicaţii, protecţia mediului, economie, fiscalitate sau chiar politică externă proprie, drepturile conferite de statutul (constituţia) acestor regiuni diferă de la caz la caz.

Există în Europa teritorii autonome cu politică externă proprie (Insulele Aland), cu politică fiscală proprie (Ţara Bascilor) sau cu politică proprie în materie de transporturi şi comunicaţii (Catalunia). În general teritoriile autonome au parlament şi guvern propriu, care au puterea de a legifera şi în alte domenii decât cele importante din punct de vedere etnic. Drepturile conferite cum am spus diferă însă de la caz la caz. Puterea juridică a unei autoguvernări autonome are legătură de obicei cu circumstanţele politice în care s-au format, cu sistemul constituţional al statului în care se află şi cu puterea mişcării politice autonomiste.

Poziția UE față de autonomie

Întorcându-ne la enununţurile politice pompoase de la care am pornit: în primul rând, UE nici nu sprijină, nici nu este împotriva creării, existenţei unor autonomii teritoriale pe criterii etnice. Uniunea Europeană pur şi simplu nu are nimic de zis în acest sens, nici politic, nici prin aquis-ul comunitar (corpul legislativ comun al statelor membre). Din punctul de vedere al UE acordarea sau neacordarea unor autonomii teritoriale pe criterii etnice ţine de prerogativa exclusivă a statelor membre. UE recunoaşte întotdeauna fără rezerve existenţa acestor autonomii, în caz că ele s-au creat într-un stat comunitar. Exemple în acest sens sunt cele 16 autonomii de acest fel existente în ziua de azi pe teritoriul UE. Unele dintre ele au chiar acorduri proprii în unele domenii cu UE.

În al doilea rând, trebuie de asemenea clarificat faptul că nu există în UE şi nici în toată Europa o politică comună cu privire la chestiunea autonomiei, teritorială sau culturală, a minorităţilor. Deci nu există practic acele „standarde europene” în materie de autonomie invocate de fiecare parte, nici pro, nici contra. Standardele europene minime (!) în materie de protecţia minorităţilor sunt cele expuse de cele două documente adoptate în cadrul Consilului Europei (are 47 de membri, nu este organism UE): Carta Europeană pentru Limbile Regionale sau Minoritare (1992), şi Convenţia-cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale (1995). Aceste două documente, de altfel obligatorii pentru ţările care l-au ratificat (şi pentru România), discută în principal drepturi lingvistice, politice, culturale, de anti-discriminare în context de drept individual care poate fi folosit şi colectiv. Ele însă nu reglementeză dreptul la autonomii teritoriale.

Există un singur document european care discută despre posibilitatea acordării unor autonomii teritoriale pentru minorităţi. Acesta este faimoasa Recomandare 1201 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei referitoare la drepturile minorităţilor, adoptată în 1993. Conceptul autonomiei cu privire la minoriăţi apare explicit în acest document în felul următor:

„În regiunile unde constituie majoritatea, persoanele aparţinând unei minorităţi nationale vor avea dreptul să dispună de administraţie locală sau autonomă corespunzătoare, sau de un statut special, conform situaţiei istorice şi teritoriale specifice şi în acord cu legislaţia naţională a statului”.

Acest document însă are numai valoarea juridică de recomandare, el nefiind obligatoriu în niciun stat membru al Consiliului Europei. Recomandarea în sine apare şi în tratatul bilateral româno-maghiar din 1996, însă cu menţiunea clară că părţile nu recunosc drepturi colective minorităţilor, menţiune inclusă la insistenţa României. Astfel acest faimos articol, deşi inclus în tratat ca anexă, nu a căpătat valoare juridică.

În Europa există state cu mare deschidere faţă de conceptul autonomiilor teritoriale etnice, de exemplu Spania, Italia, Finlanda, Belgia sau Regatul Unit şi există chiar şi state care nici măcar nu recunosc existenţa minorităţilor, de exemplu Grecia, sau până la adoptarea noi constituţii din iunie 2008, Franţa. Majoritatea statelor însă recunosc drepturi lingvistice şi culturale individuale (chiar şi folosite colectiv) ale minorităţilor, lucru care nu este discutat însă în acest articol, încercând să analizăm numai ideea autonomiei teritoriale.

Autonomii teritoriale formate pe criterii etnice, sau autonomii teritoriale care au primit şi lărgite prerogative etnice există însă în Europa în număr de 19. La acestea se pot adăuga după preferinţă şi cele 15 republici autonome formate pe criterii etnice de pe teritoriul european al Federaţiei Ruse (Adigea, Başchiria, Cecenia, Inguşetia, Ciuvaşia, Dagestan, Tatarstan, Kabardino-Balchiria, Calmâchia, Karaciai-Cerchezia, Karelia, Republica Komi, Mari El, Mordovia, Udmurtia).

Să vedem care sunt teritoriile autonome etnice ale Europei:

Belgia:

• Autonomia germanilor din Valonia. (Pentru detalii vezi pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: germanii

Danemarca:

• Insulele Feroe (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: feroezii

Finlanda:

• Insulele Aland (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: suedezii

Italia:
• Tirolul de Sud (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: germanii tirolezi

• Vallée d’Aoste (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: francezii, provansalii

• Friuli-Venezia Giulia (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: friulii

Rep. Moldova:

• Găgăuzia (pentru detalii vezi pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: găgăuzii

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord:

• Scoţia (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: scoţienii

• Ţara Galilor (Wales) (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: galezii

• Irlanda de Nord (detalii vezi pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: irlandezii, Ulster Scots

• Insula Man (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: manxii

• Insula Guernsey (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: guernésiais, francezii

• Insula Jersey (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: jèrriais, francezii

Serbia:
• Voivodina (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: maghiarii, românii, slovacii, coraţii, rusinii

Spania:
• Ţara Bascilor (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: bascii

• Catalunia (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: catalanii

• Galiţia (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: galiţienii

• Comunitatea Valencia (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: catalanii valencieni

Ucraina:

• Crimeea (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: ruşii, tătarii

De asemenea în Europa există două state federale care sunt formate din etnităţi autonome formate pe baze etnice:

Belgia:

• Flandra (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea care constituie entitatea: flamanzii neerlandofoni

• Valonia (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea care constituie entitatea: francezii valoni

Bosnia-Herţegovina:

• Republica Srpska (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea care constituie entitatea: sârbii

• Federaţia Bosniei şi Herţegovinei (detalii pe pagina Wikipedia: ) – – minoritatea care constituie entitatea: bosniacii musulmani, croaţii

Pe continentul European există deci 19 teritorii autonome etnice, 4 teritorii autonome etnice constituitoare de stat şi 15 republici autonome etnice ruseşti. Chiar dacă lăsăm Federaţia Rusă deoparte din cauza sistemului statal diferit, tot putem zice că în Europa există un total de 23 de autonomii teritoriale etnice, din care 17 pe teritoriul UE.

Concluzionând: autonomia teritorială pe criterii etnice nu este străină nici de continentul european, nici de Uniunea Europeană. Deşi nu există în momentul de faţă standarde europene în materie de drepturi colective, nici în aquisul comunitar nici în acorduri internaţionale continentale, există o serie de ţări, mai ales în Europa de Vest, care sprijină aceste forme de autonomie şi care astfel pot prezenta întregului continent exemple pozitive în reglementarea statutului unor minorităţi cu un număr mare şi cu un grad avansat de organizare politică şi culturală.

http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=9646