Category Archives: Personal

Pornesc noul meu blog (etno)politic

Scriu bloguri şi articole de presă în maghiară din decembrie 2005, de aproape 4 ani. A scrie blog în româneşte însă am început numai în februarie 2007, împreună cu Lolka, Dan şi Sebi, într-un proiect comun, numit Phoenix Transylvania. Blogul, iniţiat de mine şi de Dan Anghel se propunea primul blog interetnic transilvan, un blog unde în sfârşit români şi maghiari îşi putea expune ideile despre convieţuirea interetnică fără prejudecăţi, restrângeri, frustrări. Un fel de revista Provincia online, mai simplu, mai direct, mai modern. După câteva luni de relativ succes (şi perplexitate de amândouă părţi) în iunie 2007 am decis, împreună cu Lolka să ne deschidem propriul blog, cunoscutul (iubitul sau urâtul) dar cititul Limba Cailor.

Limba Cailor a fost şi este un proiect de succes, fiind citit la apariţia uni nou post de obicei de pe 150-200 de IP-uri, feed-ul lui apărând în câteva zeci bune de reader-uri şi side-uri de blog. Limba a fost şi este primul blog comun din blogosfera românească scris de maghiari, cu scopul de a transmite mesaje magiare în limba română despre probleme politice, despre relaţiile interetnice, despre prejudecăţi, toleranţă şi multiculturalism. Limba Cailor însă a tratat nu de puţine ori şi problematica necesităţii secularizării societăţii româneşti, fiind atacat poate şi mai mult pe  această temă, încă foarte spinoasă în mentalitatea colectivă românească.

L-am avut ca contrubuitor câteva luni şi pe prietenul nostru etnic român din Bucureşti, Olahus, care între timp a întemeiat un nou proiect, MaghiarRomania, acesta fiind deja al treilea blog pe această tematică în România. În august ni s-a alăturat kesztió, maghiar din Cluj, care sper să continue să scrie noi şi noi posturi de succes. Printre succesele până acum ale acestui blog este necesar să amintim locul 6 obţinut în categoria Cel mai bun blog despre politică la Roblogfest 2009, un loc notabil într-o companie selectă a unora dintre cele mai importante bloguri politice din România, Blogul Medusei, Politica 2.0, Paralele/Paralele sau blogurile lui Vlad Petreanu, Bogdan Olteanu, Victor Ciutacu şi Adrian Năstase. A fost şi numeroase articole care au fost preluate de revista online Acum sau de Hotnews.ro (vezi aici şi aici).

Intrarea în politică

În septembrie 2008 am fost propus de UDMR Cluj să candidez la Camera Deputaţilor în colegiul 7 din judeţ, cel din Câmpia Transilvaniei. Pentru a nu afecta independenţa blogului, m-am restras de pe blog pe toata perioada campaniei electorale. Am revenit doar în ianuarie 2009. Însă prin acest proces a început o carieră politică pentru mine, care s-a concretizat în mai 2009 când am fost ales vicepreşedinte al Platformei Liberale a UDMR, fiind deja membru CRU (mini-parlamentul UDMR). În iunie am fost iarăşi candidat, acum la alegerile europarlamentare, aflându-mă pe lista UDMR, lista „Solidarităţii Maghiare” pe un loc neeligibil. Deşi actualmente nu aşi putea zice că cariera mea politică este cea mai importantă pentru mine, lucrând majoritate timpului la cariera mea jurist, probabil viitor avocat, totuşi cred că este destul de clar, că nu mai sunt un om independent politic, sunt un politician angajat unei forţe politice: UDMR.

Astfel, cred că a sosit timpul să punem lucrurile în ordine. De comun acord cu Lolka şi kesztió, cei doi colegi de pe Limba Cailor am decis să mă retrag de pe Limba Cailor, deşi nu îmi este uşor să renunţ la acest proiect atât de drag mie. Idea pornirii unui blog personal şi renunţării la Limba fost a mea, decizia a fost mea. Au fost luni bune de frământări, însă după câteva zile de pregătiri azi a sosit timpul despărţirii. E mai bine pentru amândouă părţi. Eu nu mai trebuie să mimez o independenţă politică, Limba Cailor nu poate fi suspectat de dependenţă de vre-o formaţiune politică. Asta nu înseamnă că cei doi editori rămaşi, Lolka şi kesztió nu ar avea dreptul la preferinţe politice, fie ele şi faţă de UDMR, însă asta rămâne decizia lor.

Noul meu blog, personal şi politic, se numeşte „Tihamér Czika: blog (etno)politic”. Conţine în arhiva lui toate posturile mele apărute pe rând pe Phoenix Transilvania, Limba Cailor şi blogul de campanie din noiembrie 2008. Voi continua pe această platformă personală toate temele începute pe Limba, însă voi scrie mai mult despre politică, despre UDMR, despre politica românească. Se numeşte, şi va fi un blog politic, cu opinii politice. Voi încerca să arăt că şi în politica maghiară din România există voci liberale autentice, voci pro multiculturalism, anti-naţionalism de amândouă părţi, anti extremă-dreptă de amândouă părţi. Voi continua să sper că este loc de autonomie culturală sau teritorială pe lângă garantarea totală a unităţii şi indivizibilităţii statului român. Voi continua să sper că este important ca măcar în generaţia noastră se pot în sfârşit uita frustrări istorice, poveştile mai mult sau mai puţin reale el unor conflicte interetnice transmise din generaţie în generaţie cu singurul scop de a cultiva ură şi dezinteres faţă de celălalt. Voi continua să susţin şi idea umanismului secularist, importanţa separării dintre stat şi biserică.

Îi urez tot succesul şi răbdarea prietenilor mei de pe Limba Cailor. Le doresc să lucreze cât de mult pot pe acest blog, să îl ţină activ, şi să îl ducă la noi succese. 

De azi ne vedem pe noul blog:

http://tihiczika.wordpress.com/

De asemenea am pornit noul meu user exclusiv în limba română pe twitter:

http://twitter.com/tihiczika

Vă aştept pe toţi pe amândouă platforme!

(acest post apare în acelaşi moment pe amândouă bloguri)

Anunțuri

Un politician bilingv în naştere

Îndeplinându-şi promisiunea făcută pe blogul nostru pe 16 septembrie, Fostul nostru coleg Czika Tihamér şi-a pornit blogul de campanie, aşa cum era de aşteptat (dar şi normal de altfel) în limba română.

Îl puteţi vedea la adresa: http://tihamer.wordpress.com/


In legatura cu atacurile de pe siteul Gandul

Recent, numele meu a fost vehiculat de comentatori pe siteul cotidianului Gandul, la un articol despre candidatii UDMR. Un cititor cu pseudonimul „pentru cei care com” a scris ca in spatele unor comentarii pe site s-ar afla „ioan sever miu candidat udmr cu origini ungare care pozeaza in roman„.

Un alt cititor (sau acelasi?) care semneaza „eu” i-a atras atentia „domnului ioan sever miu” asupra limbajului pe care l-ar practica si a amenintarilor voalate, cu care nu va castiga increderea romanilor carora le solicita voturile (!).

Mentionez ca nu am nici o legatura cu nici un partid sau formatiune politica, fie ea romaneasca, ungureasca, de dreapta, centru, stanga, sau stanga-mprejur 😉 . Oricine are internet poate verifica ca nu exista nici un candidat cu numele meu pe listele nici unui partid. In ceea ce priveste originea mea etnica, asa cum am precizat, nu am origine maghiara, fiind roman.

De asemena, mentionez ca nu am comentat in nici un fel articolul amintit.

Orice comentariu pe care il voi face la articol va fi sub pseudonimul pe care il folosesc si aici- Olahus SI va fi anuntat printr-un comentariu pe acest blog, sub acest post.

Sever Ioan Miu alias Olahus


Pornesc în campania electorală

Temporar ma retrag de pe acest blog. De ce fac asta? Pentru ca o sa candidez în alegeri de partea UDMR. M-am decis sa intru în cursa pentru Camera Deputaţilor în colegiul nr. 7 din Judeţul Cluj.

Consider ca e mai bine si pentru acest blog, si pentru prietenii mei coautori, ca in perioada urmatoare a campaniei oficiale sau neoficiale (ca de acum e deja campanie) sa nu scriu pe acest site, care se vrea neutru in politica. In 1-2 saptamani oricum promit sa imi deschid un nou blog, de aceasta data de campanie, in limba romana (pe langa cel in maghiara).

De ce fac acest lucru de-abia azi? Candidatura mea a fost oficializata saptamana trecuta in cadrul UDMR, iar azi a fost ziua in care, multumita „prietenilor” nostrii din PCM vestea candidaturii mele s-a raspandit si in presa de limba romana din Cluj: vezi de exemplu aici si aici.

Nu a fost o decizie usoara sa pornesc in aceasta campanie. Stiu foarte bine ca radicalli, nationalistii din ambele parti ma displac, si ma vor ataca.

Nationalistii maghiari nu ma plac pentru ca am criticat in nenumarate randuri in presa maghiara din Romania ideile prea radicale, aberante sau depasite ale PCM-ului, ale lui Tőkés si ale organizatiei de extrema dreapta EMI. Ideea ca ii deranjeaza faptul ca am criticat politica bisericilor istorice maghiare de excludere treptata a liceelor maghiare de stat din cladirile retrocedate, este doar o scuza. De fapt ei nu ma plac de mult, de pe vremea cand i-am criticat in cele doua campanii electorale trecute, si la europarlamentare si la locale. De asemenea ma folosesc ca o scuza pentru a nu sprijinii UDMR Cluj. Daca nu eram eu, s-ar fi legat de un alt candidat, ca sunt si altii pe care nu-i plac. Totul e numai un joc de santaj cu care ne-am obisnuit de la PCM.

Nationalistii romani nu ma plac pentru ca printre altele am criticat in acest blog politica de continuare a ignorantei fata de maghiarimea din Cluj al lui Emil Boc, xenofobia extremistilor de la Noua Dreapta, si am incurajat idea reinvierii unei identitati regionale comune transilvanene.

Nu e usor sa fii cu adevarat liberal, sa fii la fel de corect si obiectiv cu ambele nationalisme, cel maghiar si cel romanesc din Romania. Am fost amenintat pe fel de fel de bloguri in comentarii si de fascistii maghiari din HU si RO si de fascistii romani de la Noua Dreapta. Sper totusi, inca, ca Transilvania este un loc in care cele doua comunitati pot trai in toleranta, respect, cu drepturi cu adevarat egale, si cu izolarea extremistilor de ambele partii.

M-am decis sa candidez in colegiul nr. 7 din judetul Cluj pentru ca consider aceasta regiune, constand din satele mixte din Campia Transilvana (Mezőség) si orasul Campia Turzii (Aranyosgyéres), un exemplu de convietuire interetnica demna de urmat. Aceasta regiune este poate o „metafora” a Transilvaniei multiculturale, in care culturile, obiceiurile populare, muzica populara, chiar si limbile sunt atat de amestecate, incat nici nu mai stii dupa un momendat daca esti la o serbare romaneasca sau maghiara. Asta este Transilvania autentica.

Pornesc in aceasta campanie cu credinta ca este nevoie de oameni ca mine in politica din Romania, tineri care cred cu adevarat in multiculturalitate si toleranta reciproca, care cred ca important nu este trecutul, ci prezentul si viitorul, important nu este cea ce ne separa, ci cea ce ne uneste. Pornesc pentru ca sunt multi (maghiari si romani deopotriva) care m-au incurajat, care cred in mine, si in mesajul progresiv pe care il reprezint.

Pentru cei din presa, aveti mai jos contactele mele pe perioada campaniei. Ma puteti contacta oricand, pentru reactii, interviuri, etc.

Mobil:  0729-041185 
Yahoo messenger: czikatihi
Email: czika(at)rmdsz(punct)ro (verificat zilnic de mai multe ori)

La incheiere le doresc spor la treaba lui Lolka si Olahus pe acest blog!

Revin in decembrie, dupa alegeri.

Czika Tihamér

27 de ani, jurist, doctorand in drepturile minoritatilor, consilier in MCTI, consilier pe teme juridice si de comunicatie a Prezidiului Executiv UDMR


Să nu ceri colaci în Secuime*

Este bine cunoscută vorba „să nu ceri pâine de la unguri” ce trimite spre prostul tratament rezervat românului ajuns prin părţile secuieşti. Dacă aşa păţeşti când ceri pâine, ce ţi se întâmplă oare dacă ceri colaci secuieşti/kürtös kalács? Am aflat răspunsul la această întrebare de curând, când m-am întors cu familia din vacanţa de Paşti.

Plecând din Neamţ spre Bucureşti am decis să facem un mic ocol pe ruta Oneşti – Târgu Secuiesc – Braşov – Ploieşti, urmând a tăia judeţul Covasna în două. În anii trecuţi am observat că în majoritatea satelor covăsnene localnicii vindeau în faţa porţii colaci secuieşti şi pâini mari cât roata. Am pornit deci la drum împărtăşind acest detaliu băieţelului nostru, mare amator de dulciuri şi copturi de tot felul.

Ardealul ne întâmpină cu comuna Breţcu/Bereck unde la prima casă se oferă spre vânzare nu colaci ci … un sac de cartofi, aşezat cuminte dinaintea porţii. La a doua poartă, la fel. La a treia, aşijderi. „Măi drăcie”, zic eu, „aici tot satul vinde cartofi?”.

„Sunt sigur că n-am cumpărat de aici colaci”, îi liniştesc eu pe ai mei şi ne vedem de drum spre Lemnia/Lemhény. Din păcate, schimbarea locului nu a condus şi la schimbare ofertei; ca şi la Breţcu, toată suflarea satului s-a reprofilat pe comercializarea temeinică a cartofilor.

„O fi fost mai încolo satul de unde am cumpărat kürtös kalács?” o-ntreb pe soţie. Ea nu-şi aminteşte mai mult ca mine, aşa că mergem tot înainte. Intrăm în Târgu Secuiesc/Kézdivásárhely, un orăşel pe cât de frumos pe atât de neglijat, având o piaţetă centrală mică şi cochetă din care pornesc radial străzi înguste, în stil tipic transilvan.

Ce păcat că nu s-a investit în renovări – ar putea fi o bijuterie locală ţinând cont de cadrul natural şi arhitectura urbei. Dar de data aceasta nu ne oprim să vizităm oraşul ci mergem întins spre satele următoare unde sperăm să găsim mult doriţii colaci secuieşti.

Speranţele ne fură înşelate. Satele de după Târgu Secuiesc, parcă vorbite cu cele de dinainte de Târgu Secuiesc, refuză să ne ofere specialitatea respectivă. Ne oferă, la schimb, o mare abundenţă de … aţi ghicit, cartofi. Cartofi la Cernat/Csernáton, cartofi la Dalnic/Dálnok, cartofi la Moacşa/Maksa şi din nou aceiaşi cartofi la Reci/Réty.

De-acum devenea suspect: peste tot numai cartofi şi nicio fărâmă de colac secuiesc. Or fi văzut oare localnicii că avem număr de Bucureşti? Se pune la cale o solidarizare locală împotriva „miticilor”?

Însă perseverenţa este maica virtuţii aşa că nu ne lăsăm cu una cu două. Propun familiei să facem un mic ocol prin Sfântu Gheorghe/Sepsiszentgyörgy căci „dacă la Sfântu Gheorghe nu poţi cumpăra colaci secuieşti, atunci unde poţi?”.

Sfântu Gheorghe se află în mijlocul unui şes întins, în fapt o mare depresiune intramontană. Intrarea în oraş se face peste un pod străjuit de semnul cu numele localităţii, scris în română şi maghiară. Soţia mă întreabă cum s-o fi putând pronunţa un nume unguresc atât de lung. „Este simplu: şepşisentghiorghi” îi răspund. Limba maghiară având scriere fonetică, citirea cuvintelor ungureşti nu este atât de dificilă odată ce deprinzi convenţiile de pronunţie.

Intraţi în oraş, o luăm spre centru. Ajungem uşor, semnele fiind în română şi maghiară. Oprim într-o parcare lângă Prefectură şi intru într-o cafenea să aflu despre colacii secuieşti. La bar servesc două tinere. Cafeneaua e mai mult goală, doar câţiva clienţi vorbesc liniştit în limba maghiară.

Dau „bună ziua” şi o-ntreb pe una din fete unde este cel mai apropiat magazin de colaci secuieşti. Fata mă priveşte perplex. Pentru moment am crezut că n-a înţeles ce vreau să spun, dar apoi pricep că nu era obişnuită cu denumirea „colaci secuieşti”. „Kürtos kalács” îi spun, „unde pot găsi kürtos kalács?”. Fata ridică timid din umeri spunând că nu ştie. Comand două cafele, cealaltă fată mă întreabă foarte serviabil ce fel de cafea vreau, cu zahăr sau fără, cu lapte sau fără, plătesc cafelele şi plec la maşină.

Tot acolo este o staţie de taxiuri unde cam o jumătate de duzină de maşini albastre stau şi aşteaptă muşterii. Mă opresc la una din ele şi-ntreb pe şofer, un băiat tânăr, acelaşi lucru despre colaci. Tânărul se gândeşte puţin şi răspunde „staţi să întreb prin staţie”.

N-apuc bine să-i spun să nu se deranjeze atât că deja a făcut legătura cu dispeceratul. Nu pricep nimic din ce spune exceptând „kürtos kalács” şi îmi pare că pronunţă niţel altfel decât la Emisiunea în Limba Maghiară. O fi graiul secuiesc?

Este momentul să-l învăţăm pe băieţelul nostru o mică lecţie. „Uite, dragule, nenea vorbeşte în limba maghiară”. „De ce?” vine eterna întrebare. „Pentru că aici locuiesc maghiari”. Micuţul ascultă puţin şi spune că nu-i place. „De ce, dragule, nu sună interesant limba asta?”. „Româna e mai frumoasă” replică el. „Bineînţeles, româna este cea mai frumoasă limbă pentru noi. Dar pentru un maghiar, limba maghiară este cea mai frumoasă”. „De ce?”. „Pentru că este limba lor maternă”. „De ce?”. „Pentru că este limba pe care au învăţat-o de la mamele lor când erau mici, aşa cum noi am învăţat româneşte”. Seria dece-urilor s-a oprit, semn că băiatul meu şi-a însuşit prima sa lecţie de multiculturalism.

Taximetristul ne spune că s-ar putea să găsim colaci secuieşti pe un bulevard anume, într-o altă parte a oraşului. Îi zicem că nu cunoaştem localitatea. „Atunci, mergeţi la un supermarket şi cumpăraţi unul la pungă”. Îi spunem că vrem de-ăia proaspeţi de pe jar, el zice că nu e aşa ceva niciunde aproape de centru. Îi mulţumim şi plecăm.

Cotim la dreapta pe un bulevard ce ni se pare mai important cu nădejdea că magazinele de kürtös kalács vor începe să apară. Şi, într-adevăr, apar magazinele: un Fornetti, un fast-food, chiar o dugheană cu şaorma (?!). Observăm multe alte magazine, dar niciunul cu kürtös kalács.

Aproape de ieşirea din oraş facem cale-ntoarsă şi privim pe partea cealaltă a bulevardului. La un moment dat vedem o căsuţă de lemn cu faţa la stradă pe care scrie mare „Kürtös Kalács”. Bucurie! Ne oprim, mă dau jos şi mă duc dar fatalitate: pe un carton stă scris în româneşte că magazinul s-a mutat în piaţa de zarzavat.

„Na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o” îmi zic eu. „Unde o fi piaţa de zarzavat?”. Lângă căsuţă e un minuscul local unde două fete foarte tinere stau la o masă şi-mi explică pe unde să o iau. Se vede că nu vorbesc des româneşte, îşi caută cuvintele. Politeţea şi bunăvoinţa lor nu lasă cu nimic de dorit aşa că le mulţumesc şi plec.

În timp ce mă îndreptam spre maşină aud un cuplu în vârstă care vorbeşte liniştit româneşte. Nu vorbesc nici în şoaptă ca şi cum ar fi timoraţi de ceva, dar nici nu zbiară pentru a arăta că-s români. Cel mai probabil că-s localnici şi nu străini de oraş ca noi.

Urmăm indicaţiile fetelor de la local dar ne rătăcim. O doamnă în vârstă trece pe trotuar; opresc şi o întreb unde-i piaţa de zarzavat. Acelaşi fenomen ca la fetele de mai înainte: se vede că nu prea foloseşte româna, fluenţa comunicării are niţel de suferit însă politeţea ei nu. Conform indicaţiilor sale găsim uşor piaţa de zarzavat.

Cobor cu băieţelul care în sfârşit avea şanse să-şi primească ai săi colaci. Găsim un magazin chiar la intrare, dar închis. Piaţa e mai mult pustie. Ne apropiem de una dintre vânzătoarele de la tarabe şi întrebăm despre colaci. „Aţi încercat la intrare?”. „Da, e închis”. „Atunci mergeţi acolo, de acolo am cumpărat şi noi azi dimineaţă”.

Ajungem „acolo” şi magazinul există, într-adevăr, dar vânzătoarea se pregăteşte de închidere: curăţă tăvile de jar, aranjează tamburii de lemn. Mă uit pe program: magazinul se închide la ora 16 iar acum e deja 16:05. O întrebare „nu mai faceţi colaci?” a băieţelului primeşte un zâmbet matern şi un refuz. O întrebare identică din partea mea primeşte tot un refuz dar fără zâmbet, nici matern nici nematern. O fi fost vreun instinct antiromânesc la mijloc sau doar s-o fi gândit doamna că voi fi prea insistent şi a vrut să mă descurajeze din start? Răspunsul la această întrebare îl ştiu doar Cel de Sus şi respectiva doamnă.

Între timp o vânzătoare de la un chioşc alăturat ne spune cu amabilitate şi sfătoşenie că „dacă veniţi mâine dimineaţă sigur găsiţi colaci proaspeţi”. Ehei, bine ar fi, dar mâine dimineaţă vom fi departe, la noi acasă în Bucureşti.

După o mică dezbatere în familie ajungem la concluzia că e târziu, nu mai putem căuta în altă parte a oraşului ci trebuie să ne vedem de drum sperând că am putea totuşi găsi colaci secuieşti în satele covăsnene rămase – doar dacă nu vând şi ele cartofi, mai ştii păcatul?

Cartofi nu au vândut, dar nici colaci n-au avut. Şi odată cu ieşirea din Chichiş/Kökös, ne a fost limpede că nu vom beneficia de nici măcar un singur colac secuiesc pe meleagurile covăsnene.

Aşadar, oameni buni, e clar: dacă ceri colaci în Secuime, nu-i primeşti. Nu-i primeşti şi gata. Ce dovadă mai limpede de atitudine antiromânească mai doriţi, domnilor? Dar nu-i bai, căci se poate veni de hac şovinismului unguresc cu puţină strădanie, pingele tari, niţel noroc şi neapărat să ajungi înainte de ora închiderii.

*post scris de prietenul nostru din Bucureşti Egy gondolat bánt. Fotografii si bolduri by Tihi


Să nu ceri pâine în româneşte…

…dacă ieşti în special în HR, CV, şi MS pentru că maghiarii nu te servesc dacă ceri ceva în română. Cam aşa sună una dintre miturile şi prejudecăţile care circulă ca un fel de „urban legend” atât pe internet cât şi printre multora care sunt de etnie română.

M-am gândit să fac o probă, şi când am fost ultima dată într-una dintre judeţele mai sus menţionate am cerut pâine în româneşte. Situaţia era cam absurdă pentru mine, fiindcă totul se desfăşurase în Miercurea Ciuc, unde pentru un maghiar este firesc să se adreseze vânzătorilor în primul rând în limba maghiară, pentru că ai aproape 100% şanse că persoana respectivă vorbeşte limba maghiară.

În fine, fiind foarte interesat, am făcut câteva încercări.

Iată rezultatele: toate lumea îmi răspundea cu Bună ziua la Bună ziua mea. Am cerut tot felul de produse de panificaţie, şi peste tot am primit ce am cerut. Nimeni nu sa uitat la mine urât pentru că vorbeam în româneşte.

Mai mult azi am primit în telefon de la un număr necunoscut, şi fiindcă aream  în Cluj, poate din cauza reflexului am răspuns în româneşte. Persoana, care se afla la partea opusă a „firului” mi-a răspuns în româneşte, chiar dacă trebuia să-mi zică: „Bună ziua domnule Lóránd.” Şi continua în româneşte, până când eu nu am dat seama că de fapt vorbesc cu cineva pe care le ştiu, şi care este de etnie maghiară.


De ce Limba Cailor? (ars poetica – the short version)

Distinsul nostru reprezentat de Cluj în Marea Adunara Naţională a declarat în noiembire 2006 că limba maghiară e “limba cailor” (the language of horses). În acel moment în sfârşit ne-am dat seama de ce nu sunt maghiarii înţeleşi în România 🙂

Blogul se vrea o voce maghiară (în limba română) în roblogosferă. Credem că lipeşte cu desăvârşire comunicaţia din partea noastră care poate fi înteleasă de toată lumea, de voi, majoritarii noştrii care nu vorbiţi horseşte. 🙂

Maghiarii din Romania nu sunt înţeleşi în primul rând pentru că românii nu le înţeleg limba, nu înţeleg majoritatea comunicării lor, presa lor, discuţiile lor. Comunicarea ideilor, problemelor şi mentalităţilor de minoritar în limba română este un lucru absolut necesar. Majoritatea noastră creştem în şcoli deferite, avem cercuri de prieteni diferite, ne ducem în tabere şi universităţi de vară diferite, în locuri de divertisment diferite. Nici măcar la bere nu prea suntem împreună. Socializarea comună, discuţia deschisă, lipsită de prejudecăţi, despre politică, teme spinoase specifice, este foarte rară. Este aşa chiar şi în generaţia noastră, între noi care teoretic am trebui să fim prima generaţie care ar putea creşte într-o atmosferă tolerantă europeană. Trebuie să ne cunoaştem mai bine. Trebuie să ne cunoaşteţi mai bine. Unde dacă nu în blogosferă e cel mai uşor să deschidem noi căi de comunicare? 

Dorim să ne integrăm în roblogosferă cu savoarea noastră specifică: cu iz de gulyás, condimentat cu paprika şi terminat cu szilvapálinka. Vom fi cinici, agresivi, poate şi şocanţi uneori, dar totuşi liberali, echilibraţi, prietenoşi şi foarte deschişi la comunicare.  

Vom scrie mult şi spontan. Vom scrie idei ardeleneşti maghiare în limba română.