Category Archives: UE

De la huligani de azi la concluzii privind strămoşii lor

Un cititor al blogului nostru a trimis comentariul de mai jos, care este total pe lângă subiectul postului la care era adăugat, dar totuşi reflectă ceva interesant.

„A fost meci in Europa League. Steaua a invins pe Ujpest Budapesta cu 2-0. Lasand la o parte scorul si meciul in sine trebuie sa remarc faptul ca suporterii unguri au fost destul de obraznici, au scandat lozinci anti-romanesti de genul “Transilvania pamant maghiar” si, conform stirilor de pe posturile TV au provocat permanent scandaluri pe tot drumul catre stadion. Maine probabil vom afla ce alte asemenea acte de huliganism au facut pe drumul spre Ungaria.
Cu alte cuvinte s-au comportat ca stramosii lor veniti din stepele Asiei calare pe armasari mongoli. Sunt cu adevarat demni de renumele lui Attila Hunul.”

Deci treaba e cât se poate de clară atât pentru domnul echoofsilence, dar din păcate nu numai pentru el. Actele de huliganism şi comportamentul absolut necivilizat ale unor suporteri caracterizează în concepţia lor şi strămoşii unui popor. Ce să mai zic, asta da logică. Mai ales că puţin habar avem despre cum se comportau hunii, sau maghiarii în urmă cu o mie de ani.

Şi totuşi, reflexele înrădăcinate în capul unora funcționează tot timpul perfect: când văd ceva de condamnat comis de maghiari, imediat se gândesc la strămoşii lor, fac comparaţii, trag concluzii, fără să se gândească la circumstanţe, şi la persoanele care au comis delictul. În cazul de faţă ar fi bine de ştiut, că suporterii ultra al Ujpest ultra sunt rasişti, xenofobi etc. A se vedea aici cum se comportă în general şi la Budapesta. N-are nimeni ce comenta, au un comportament bun numai pentru a fi condamnat, şi de a nu fi tolerat.

Ce ar fi dacă noi am trage concluzii atât despre strămoşii românilor, cît şi despre românii de azi, bazându-se pe comportamentul celor care fac parte din Ultra „U”?Ar fi corect? NU!

Sau am fi corecţi dacă am trage concluzii despre români, bazându-se pe gestul suporterilor stelişti care  la începutul reprizei a doua au afişat un textul în limba maghiară care suna aşa: Mennyi ideig tartja egy magyar nő a szart magában? 9 hónapig” [Cât timp ţine în ea o unguroaică căcatul? Nouă luni.]? Categoric că NU! (Este o altă poveste, destul de tipică, că despre asta n-am găsit mai nimic în presa românească de azi!).


Deci atât unii suporteri al lui Ujpest, cât şi anumite suporteri al lui Steau sau comportat jalnic, ca nişte intoleranţi, şovini etc. Şi niciodată n-ar trebui să tragem concluzii referitoare la strămoşii sau conaţionalii lor, bazându-se pe comportamentul lor.

Anunțuri

Românii şi maghiarii exportă extrema dreaptă la Bruxelles?

Există o posibilitate ca la 7 iunie 2009 să intre în Parlamentul European atât extrema dreaptă română cât şi cea maghiară. După cele mai recente sondaje atât Partidul România Mare (PRM) din România, cât şi Jobbik din Ungaria sunt la limita celor 5% necesare intrării în cel mai înalt for decizional european.

Cei mai mulţi am întâmpinat cu bucurie faptul că PRM nu a intrat în noiembrie 2008 în Parlamentul României. Vadim Tudor însă se pare că nu se lasă bătut şi vrea cu toată puterea să-şi scoată partidul din gaura neagră a trecutului politic. Luându-l pe celălat şef de partid naţionalist-extremist, Gigi Becali, pe lista PRM îşi încearcă norocul probabil ultima dată cu reale şanse de reuşită. Acest cocktail naţionalist-şovin al celor doi îmbibat cu fundamentalismul religios al lui Becali este tot ce nu are nevoie România în imaginea sa externă şi aşa destul de şifonată în cadrul Uniunii Europene.

Dacă lista PRM-ului atinge 5%, amândoi intră în PE. Ne putem imagina strigătele anti-maghiare ale lui Vadim sau primitivismul politic al lui Becali sub drapelul albastru cu steluţe galbene într-un mediu modern vest-european? Poate ar trebui să începem să ne obişnuim cu gândul…

Nici Ungaria nu stă mai bine cu elementele sale de extremă dreapta. În cele mai recente sondaje, partidul Jobbik se află între 4-6%. Jobbik este un partid care s-a format din organizaţia Jobbik Magyarországért Mozgalom (Mişcarea pentru o Ungarie mai bună) şi s-a lansat ca partid în 2003. Jobbik este partidul care în 2007 a întemeiat faimoasa Garda Maghiară (Magyar Gárda). Mesajul partidului este unul puternic eurosceptic, nu lipseşte nici antisemitismul, nici idea „criminalităţii rrome”. Jobbik are în programul său politic reinstaurarea unei „constituţii bazată pe doctrina coroanei”, introducerea obligatorie a religiei în şcoli, ridicarea unei gărzi naţionale în fiecare judeţ – printre altele.
Lista de candidaţi al lui Jobbik este deschisă de Morvai Krisztina, o profesoară universitară de drept penal, fostă activistă feministă, actualmente cercetătoare a violenţei în familie. Activitatea politică al lui Morvai a avut parte de numeroase scandaluri legate de susţinerea mişcărilor palestiniene şi implicit condamnarea Israelului, de tensiuni cu jandarmii pe străzile Budapestei în cadrul marşurilor extremei drepte de zilele naţionale. Pe locul doi al listei se află profesorul universitar Balczó Zoltán care este un fost activist al MIÉP (Partidul Vieţii şi Dreptăţii Maghiare – partid de extremă dreaptă de modă veche, parlamentar între 1998-2002, în ultimii ani căzut în uitare). Actualmente vicepreşedinte al Jobbik, Balczó este mai mult ocupat de elaborarea doctrinei radicale a partidului.

Datorită numărului mai mic de euro-deputaţi ai Ungariei (22), pentru a avea doi candidaţi intraţi în PE, Jobbik are nevoie de cel puţin 8%. Poate pentru atâta nu o să aibă forţa, dar pentru a atinge pragul electoral de 5%, care îi conferă locul de europarlamentar lui Morvai sunt şanse reale.

Extrema dreaptă este în creştere pretutindeni în Europa. Criza economică, deziluzia din partidele „tradiţionale”, lipsa de cultură politică, toate ajută la întărirea acestor partide. Ce înseamnă pentru noi, români şi maghiari, intrarea în Parlamentul European a extremiştilor de dreapta din ţările noastre?

Şi aşa deputaţii europeni maghiari şi români vorbesc în paralel despre orice chestiune etnică, istorică. Dacă este vorba de problemele minorităţilor, dacă este vorba de Transilvania, cele două grupuri parcă nu vorbesc de aceaşi ţară, de acelaşi loc. Discursul naţionalist paralel va fi şi mai mult amplificat de mesajul acestor europarlamentari extremişti, spre disperarea celorlalţi eurodeputaţi deja probabil plictisiţi de trăcăneala româno-maghiară de la Bruxelles.
Mai punem deasupra şi scandalurile politice interne pe care le pot aduce unele afirmaţii făcute de aceştia, şi ajungem la concluzia foarte simplă şi gravă: exportul de extremă dreaptă în Europa este o nenorocire pentru relaţiile bilaterale româno-maghiare şi pentru cele interetnice din România. Asta şi din cauza lipsei unei condamnării generale şi repetate a unor astfel de manifestări de către majoritatea celorlalte forţe politice din amândouă ţările.

Un singur lucru îmi este însă greu să îmi imaginez: cum vor sta în acelaşi posibil grup parlamentar de extremă dreaptă naţionaliştii români şi maghiari? Deşi dacă mă gândesc bine, au şi teme comune: antisemitismul, ura faţă de rromi, anti-globalismul, fundamentalismul religios şi bineînţeles un anti-unionism european greu de digerat de către majoritatea parlamentarilor europeni.

http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=9679


Autonomiile „neexistente” ale Europei

Controversa autonomiei pe criterii etnice durează în România de ani buni. Unul dintre cele mai populare argumente contra este următorul: “Europa nu sprijină autonomia teritorială pe criterii entice”. În alte variante se mai poate auzi şi “UE nu sprijină autonomia teritorială pe criterii entice” sau “În ţările europene/UE nu există autonomii teritoriale pe criterii etnice”.

În primul rând să clarificăm ce înseamnă autonomie teritorială pe criterii etnice. Autonomia teritorială pe criterii etnice presupune un teritoriu clar definit al unei ţări în care o etnie, alta dacât cea majoritară, este în majoritate, un teritoriu cu un ridicat nivel de autoguvernare care presupune pe lângă o autonomie administrativă, politică, etc. lărgită (depinde de caz) şi drepturi speciale lingvistice, culturale, educaţionale care au menirea de a conserva şi de a dezvolta cultura, identitatea minorităţii protejate prin această construcţie juridică.

Din start trebuie să ştim că nu există o reţetă unitară pentru autonomii teritoriale pe criterii etnice. Din definiţia de mai sus reiese că este o caracteristică comună, o cerinţă minimă în cazul unei astfel de autonomii existenţa unui teritoriu clar definit, a unei forme speciale de autoguvernare şi a unor drepturi lingvistice, culturale, educaţionale speciale acordate acestui teritoriu. Însă în cazul altor domenii ca: administraţie, justiţie, poliţie, transporturi, comunicaţii, protecţia mediului, economie, fiscalitate sau chiar politică externă proprie, drepturile conferite de statutul (constituţia) acestor regiuni diferă de la caz la caz.

Există în Europa teritorii autonome cu politică externă proprie (Insulele Aland), cu politică fiscală proprie (Ţara Bascilor) sau cu politică proprie în materie de transporturi şi comunicaţii (Catalunia). În general teritoriile autonome au parlament şi guvern propriu, care au puterea de a legifera şi în alte domenii decât cele importante din punct de vedere etnic. Drepturile conferite cum am spus diferă însă de la caz la caz. Puterea juridică a unei autoguvernări autonome are legătură de obicei cu circumstanţele politice în care s-au format, cu sistemul constituţional al statului în care se află şi cu puterea mişcării politice autonomiste.

Poziția UE față de autonomie

Întorcându-ne la enununţurile politice pompoase de la care am pornit: în primul rând, UE nici nu sprijină, nici nu este împotriva creării, existenţei unor autonomii teritoriale pe criterii etnice. Uniunea Europeană pur şi simplu nu are nimic de zis în acest sens, nici politic, nici prin aquis-ul comunitar (corpul legislativ comun al statelor membre). Din punctul de vedere al UE acordarea sau neacordarea unor autonomii teritoriale pe criterii etnice ţine de prerogativa exclusivă a statelor membre. UE recunoaşte întotdeauna fără rezerve existenţa acestor autonomii, în caz că ele s-au creat într-un stat comunitar. Exemple în acest sens sunt cele 16 autonomii de acest fel existente în ziua de azi pe teritoriul UE. Unele dintre ele au chiar acorduri proprii în unele domenii cu UE.

În al doilea rând, trebuie de asemenea clarificat faptul că nu există în UE şi nici în toată Europa o politică comună cu privire la chestiunea autonomiei, teritorială sau culturală, a minorităţilor. Deci nu există practic acele „standarde europene” în materie de autonomie invocate de fiecare parte, nici pro, nici contra. Standardele europene minime (!) în materie de protecţia minorităţilor sunt cele expuse de cele două documente adoptate în cadrul Consilului Europei (are 47 de membri, nu este organism UE): Carta Europeană pentru Limbile Regionale sau Minoritare (1992), şi Convenţia-cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale (1995). Aceste două documente, de altfel obligatorii pentru ţările care l-au ratificat (şi pentru România), discută în principal drepturi lingvistice, politice, culturale, de anti-discriminare în context de drept individual care poate fi folosit şi colectiv. Ele însă nu reglementeză dreptul la autonomii teritoriale.

Există un singur document european care discută despre posibilitatea acordării unor autonomii teritoriale pentru minorităţi. Acesta este faimoasa Recomandare 1201 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei referitoare la drepturile minorităţilor, adoptată în 1993. Conceptul autonomiei cu privire la minoriăţi apare explicit în acest document în felul următor:

„În regiunile unde constituie majoritatea, persoanele aparţinând unei minorităţi nationale vor avea dreptul să dispună de administraţie locală sau autonomă corespunzătoare, sau de un statut special, conform situaţiei istorice şi teritoriale specifice şi în acord cu legislaţia naţională a statului”.

Acest document însă are numai valoarea juridică de recomandare, el nefiind obligatoriu în niciun stat membru al Consiliului Europei. Recomandarea în sine apare şi în tratatul bilateral româno-maghiar din 1996, însă cu menţiunea clară că părţile nu recunosc drepturi colective minorităţilor, menţiune inclusă la insistenţa României. Astfel acest faimos articol, deşi inclus în tratat ca anexă, nu a căpătat valoare juridică.

În Europa există state cu mare deschidere faţă de conceptul autonomiilor teritoriale etnice, de exemplu Spania, Italia, Finlanda, Belgia sau Regatul Unit şi există chiar şi state care nici măcar nu recunosc existenţa minorităţilor, de exemplu Grecia, sau până la adoptarea noi constituţii din iunie 2008, Franţa. Majoritatea statelor însă recunosc drepturi lingvistice şi culturale individuale (chiar şi folosite colectiv) ale minorităţilor, lucru care nu este discutat însă în acest articol, încercând să analizăm numai ideea autonomiei teritoriale.

Autonomii teritoriale formate pe criterii etnice, sau autonomii teritoriale care au primit şi lărgite prerogative etnice există însă în Europa în număr de 19. La acestea se pot adăuga după preferinţă şi cele 15 republici autonome formate pe criterii etnice de pe teritoriul european al Federaţiei Ruse (Adigea, Başchiria, Cecenia, Inguşetia, Ciuvaşia, Dagestan, Tatarstan, Kabardino-Balchiria, Calmâchia, Karaciai-Cerchezia, Karelia, Republica Komi, Mari El, Mordovia, Udmurtia).

Să vedem care sunt teritoriile autonome etnice ale Europei:

Belgia:

• Autonomia germanilor din Valonia. (Pentru detalii vezi pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: germanii

Danemarca:

• Insulele Feroe (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: feroezii

Finlanda:

• Insulele Aland (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: suedezii

Italia:
• Tirolul de Sud (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: germanii tirolezi

• Vallée d’Aoste (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: francezii, provansalii

• Friuli-Venezia Giulia (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: friulii

Rep. Moldova:

• Găgăuzia (pentru detalii vezi pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: găgăuzii

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord:

• Scoţia (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: scoţienii

• Ţara Galilor (Wales) (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: galezii

• Irlanda de Nord (detalii vezi pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: irlandezii, Ulster Scots

• Insula Man (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: manxii

• Insula Guernsey (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: guernésiais, francezii

• Insula Jersey (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: jèrriais, francezii

Serbia:
• Voivodina (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: maghiarii, românii, slovacii, coraţii, rusinii

Spania:
• Ţara Bascilor (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: bascii

• Catalunia (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: catalanii

• Galiţia (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: galiţienii

• Comunitatea Valencia (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: catalanii valencieni

Ucraina:

• Crimeea (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: ruşii, tătarii

De asemenea în Europa există două state federale care sunt formate din etnităţi autonome formate pe baze etnice:

Belgia:

• Flandra (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea care constituie entitatea: flamanzii neerlandofoni

• Valonia (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea care constituie entitatea: francezii valoni

Bosnia-Herţegovina:

• Republica Srpska (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea care constituie entitatea: sârbii

• Federaţia Bosniei şi Herţegovinei (detalii pe pagina Wikipedia: ) – – minoritatea care constituie entitatea: bosniacii musulmani, croaţii

Pe continentul European există deci 19 teritorii autonome etnice, 4 teritorii autonome etnice constituitoare de stat şi 15 republici autonome etnice ruseşti. Chiar dacă lăsăm Federaţia Rusă deoparte din cauza sistemului statal diferit, tot putem zice că în Europa există un total de 23 de autonomii teritoriale etnice, din care 17 pe teritoriul UE.

Concluzionând: autonomia teritorială pe criterii etnice nu este străină nici de continentul european, nici de Uniunea Europeană. Deşi nu există în momentul de faţă standarde europene în materie de drepturi colective, nici în aquisul comunitar nici în acorduri internaţionale continentale, există o serie de ţări, mai ales în Europa de Vest, care sprijină aceste forme de autonomie şi care astfel pot prezenta întregului continent exemple pozitive în reglementarea statutului unor minorităţi cu un număr mare şi cu un grad avansat de organizare politică şi culturală.

http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=9646


Csibi Magor, un viitor sau unicat?

Un secui din Miercurea Ciuc vorbeşte în limba română în Parlamentul European despre teme ne-etnice, despre apărarea intereselor cetăţenilor României, sau a consumatorilor europeni – deci despre noi toţi.

Deşi nu este un lucru cu care m-am obişnuit, trebuie să recunosc: mi se pare absolut normal, şi de lăudat. Avem nevoie şi de astfel de maghiari în România, oameni care se pot angaja cu toată puterea în teme care ne privesc pe toţi.

Asta totuşi nu însemnă că politica etnică nu ar avea rostul ei. UDMR-ul îşi are rostul, folosul şi menirea. Va fii întotdeauna nevoie de o organizaţie politică parlamentară care să apere drepturile şi interesele specifice a celor 1,5 milioane de maghiari din această ţară. 

Dar în acelaşi mod îi pot respecta şi pe maghiari din România care au ales să facă politică ne-etnică. E dreptul fiecăruia să decidă în ce teme intră, pentru ce interese colective luptă.

Probabil îşi are şi el, ca toţi ceilalţi care au intrat în politică, interesele proprii. Dar omul ăsta a luptat mult să ajungă acolo. Cred că ai nevoie de o mentalitate foarte liberală să poţi face asta, înfruntând toate prejudecăţile şi de partea română (partidul, presa de Buc.) şi de partea maghiară (cercurile din M. Ciuc, presa maghiară).

E oricum interesant să-l vezi acolo vorbind astfel. Îţi dă de gândit.

Sok szerencsét Magor barátom!


Aberaţie românească: obligativitatea religiei in şcoli

Ministerul Educatiei va introduce in Parlament la inceputul noii sesiuni parlamentare un proiect de lege a invatamintului preuniversitar care are o prevedere ce stipuleaza ca religia devine obligatorie si la liceu, in conditiile in care proiectul fostului ministru al educatiei, democratul Mihail Hardau, includea ca religia sa fie obligatorie doar pana in clasa a X-a. Mi se pare de necrezut ca ministrul educatie Cristian Adomnitei, un ministru care se declara liberal nu numai sa sustina o astfel de idee a predecesorului lui (teoretic) crestin democrat, dar sa mai si adauge din proprie initiativa inca si mai mult.

Ne-am obisnuit, oricumi, ca PNL-ul este orice, dar numai liberal nu. Partidele liberale din UE sunt tocmai cele care vegheaza la secularitatea, si secularizarea a tot ce inseamna institutii publice sau banii publici. Liberalii europeni sunt cei care apara oriunde pot drepturile omului, mai ales cel ale minoritatilor etnice, religioase si sexuale. Rar auziti un liberal din Romania sa apere de exemplu idea unei universitati de stat maghiare, sa apere libertatea de constiinta, sau drepturile cuplurilor homosexuale? Astfel nu e de mirare ca liberalii, ca orice partid din Romania, in esenta practica aceasi politica populista, menita sa satisfaca mentalitatea conservatoare, etnocentrica, traditionalist-crestina, anti-modernism, economic socialist-conservatoare al uni popor care abia isi recapata legatura cu cea ce insemna mentalitate din Westul Europei.

In momentul de fata, religia este disciplina facultativa in Romania. Aceasta reglemtare se incadreaza in normalitatea de pe acest continent. Cine vrea, ia, cine nu vrea nu ia. Sincer sa fiu, personal cred ca religia nu ar avea ce cauta in scoli nici ca materia optionala. De aia avem biserica separata de stat, ca cine vrea sa studieze religie, sa se duca la biserica. Nicaieri in Europa nu se studiaza obligatoriu religi a in scoli, in multe tari nici macar optional. Transformarea religiei in obiect de studiu obligatoriu incalca principiile libertatii de constiinta. Elevii au dreptul la o informare corecta, si obiectiva a tot ce insemna religie, credinta, istoria religiilor. Totusi, un ministru zelos, care vrea sa se faca salvatorul educatie romanesti aflatre in paragina, pentru a aduce niste voturi in plus de la populatia traditionalista si din activitatea electorala a preotilor, introduce in noul proiect a legii invatamantului o aberatie de neconceput in anul 2007 in Uniunea Europeana: obligativitate invatarii religie. Parca am fi in Iran…

Sigur ca teoretic elevii ar avea dreptul de a alege. Conform unui articol de pe Hotnews in care se relateaza discutiile de la Sinaia a ministrului cu sindicatele din invatamant, daca elevul va dori sa studieze alta religie decat cea pe care o studiaza colegii de clasa, acesta va face o solicitare catre conducerea scolii, semnata de parinti, si astfel scoala se angajeaza sa ii asigure un profesor pentru religia pentru care face cerere. Daca scoala nu ii poate asigura un profesor, elevul primeste educatie religioasa de la preotul bisericii pe care o frecventeaza. Acesta il si noteaza (oare care sunt criteriile de preformanta?)
Ma intreb intr-un stat unde teoretic (din pacate nu si practic) statul este separat de biserica, cum poate statul sa oblige un elev sa se duca la biserica pt. a frecventa “cursuri”? Ce treaba are statul roman cu orele de religie de duminica din biserici?

Din fericire Constitutia il obliga pe domnul ministru, mare credincios se pare, sa tina cont si de elevii (si parintii lor) atei. Astfel elevii care nu vor sa studieze religie pot face o solicitare, iar media generala va fi alcatuita fara a socoti aceasta disciplina. Aici ma inteb un singur lucru: care elev ar fi nebun sa se lase de ora de religie in contextul in care majoritatea colegilor de clasa probabil s-ar duce la aceste ore? Oare nu s-ar simtii el stigmat in conditiile unei mentalitatii generale de condamnare a ateismului?
In al doilea rand se stie foarte bine ca media la religie fiind intotdeauna 10 (pt. ca noi avem numai copii cuminti si buni credinciosi), acesta ajuta mult la inbunatatirea mediei finale pe semestru, si pe an. Media anilor de scoala fiind importanta la intrarea in liceu sau facultate, elevul este practic fortat sa ia religia pentru a nu fi in dezavantaj fata de cei care se folosesc de imbunatatirea mediilor lor generale conferite de aceasta materie.
 
Cum declara Remus Cernea presedintele Asociatiei Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta in acelasi articol „cu toate ca proiectul respectiv spune ca religia este disciplina facultativa, foarte multi elevi din scoala ar putea fi obligati sa studieze religia la gramada intrucat nu toate scolile au pregatit un profesor pentru o disciplina alternativa religiei care se preda in scoala si pe care o invata cei mai multi. Prin urmare majoritatea ar putea dicta acest lucru”. De altfel raportul acestei asociatii din luna februarie despre invatarea religiei in scoli, vorbeste despre incalcarea caracterului facultativ al educatiei religioase (deja), despre atitudinea etno-nationalista a unor profesori de religie (fapt semnalat si de Liga Pro Europa intr-un studiu din 2006) si despre abuzuri asupra elevilor in timpul orelor de religie ortodoxa (terorizarea copiilor cu blestemarea, cu pedepse divine, si alte de asemenea)

Desi cu saptamani in urma inca se vorbea si de optiunea unei ore de Istorie a religiilor, acesta se pare ca a cazut din preferintele domnului ministru. Pacat, mare pacat. Astfel macar s-ar fi putea creia cat de cat un echilibru, si am fi avut o modernizare reala .
Ceea ce ar trebui sa fie obligatoriu in scoli ar fi cursurile de Istoria Religiei, pentru ca sunt indispensabile in intelegerea civilizatiei si contributia religiilor la dezvoltarea, sau nedezvoltarea noastra in diferite perioade ale istoriei. Ar fi corect sa vada elevul cum a influentat in realitate biserica istoria lumi, si pe cea nationala.
Dar sa fim totusi seriosi: unde gasesti profesori pregatiti care ar putea preda un astfel de curs in mod obiectiv? Poate s-ar gasii cativa, si poate daca ar fii interes s-ar pute pregatii si alte generatii, dar intr-un stat oficial semi-religios cum e tara noastra nu ma astept la astfel de minuni.

O alta noutate este introducerea invatamintului confesional ca nou tip de invatamint, pe linga cel de stat si particular. Acesta poate fi organizat de cultele religioase recunoscute oficial. Mai grav este faptul ca acesta ar fi subventionat tot de la stat, din taxele cetatenilor.
Ma intreb cum poate un cult religios sa organizeze ore de biologie, geografie, filozofie, morala sau istorie nationala sau a lumii cu toata obiectivitatea stiintifica ce presupun aceste materii? La biologie cum o sa invete copii evolutia speciilor? La geografie cum os sa-i invete pe copii de inceputurile universului? La filozofie cum o sa fie invatate ideiile atee ale lui Machiavelli, Schopenhauer, Marx sau Nietzsche? Ce fel de morala si sistem de valori ramasa in urma cu 60-100 de ani o sa fie invatati copii? Ce fel de istorie a lumii o sa auda copii intr-o scoala a unde institutia mama nu recunoaste ororile cruciadelor, a inquisitiei, a conqustadorilor in America latina, a razboaielor religioase de tot felul? Cum o sa invete copii despre razboaiele religioase din ziua de azi? Iar la materia istoriei romanilor ce o sa invete baietii elevi despre greco-catolici, despre minoritati, sau despre perioada comunista? Ma intreb cata stiinta, si cata mitologie evreiasca o sa invete acesti copii?

Dar de fapt de ce organizeaza biserica scoli in secolul XXI? Ce mai poate sa dea nou o institutie care (in cel mai bun caz) s-a pierdut undeva in secolul XIX? Ce fel de cunostinte, obiectivitate si morala o sa aiba tinerii care ies din astfel de institutii? Cat de multe frustratii si conflicte ii asteapta in lumea reala pe acesti oameni? Pentru a afla raspunsul la aceste intrebari trebuie numai vorbit cu orice stundent care invata la teologie si ne putem da seama cat de multe conflicte culturale trebuie sa indure intre cea ce aude inauntrul cladirii teologiei si ce vede pe strada si in media. Schizofrenie culturala.

Si mai este un caz in care bisericile intra in scoli: slujbele religioase din scoli. In marea majoritate a unitaţilor publice de invaţamant din Romania, au loc slujbe religioase, de regulă ortodoxe, cu prilejul festivitatilor de deschidere a anului scolar, dar şi al altor evenimente. Aceste slujbe au loc in prezenţa elevilor si cadrelor didactice, in timpul orelor de curs şi ca urmare, ele au caracter de obligativitate. Or, libertatea de constiinta, garantata de art. 29 din Constitutia Romaniei, implica si dreptul de a nu fi supus unui mesaj religios sau unor presiuni de natura religioasa. Prin obligarea elevilor de a participa la slujbele religioase se aduce atingere unui drept fundamental al celor care sunt de alta religie sau cei care nu impartasesc nici o credinta. Instituţiile publice in general, instituţiile publice de educatie în mod special, au obligatia sa se comporte neutru in chestiuni legate de religie. Niste clarificari legale importante ne aduce comunicatul Asociatiei Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta:

“Reamintim, în acelaşi context, şi prevederi ale legislaţiei interne care sunt încălcate prin ţinerea slujbelor religioase în condiţiile amintite: Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor statuează la art. 9. că: „(1) În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee. (2) Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul, prin autorităţile sale, nu va promova şi nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări faţă de vreun cult”; Legea învăţământului, nr. 84/1995, cu modificarile şi completările ulterioare, prevede la art. 11 (3) că “În învăţământ se interzice prozelitismul religios”; iar Codul Penal precizează la art. 318 că “fapta de a obliga o persoană, prin constrîngere, să participe la serviciile religioase ale vreunui cult, sau să îndeplineasca un act religios legat de exercitarea unui cult se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni”.

Poate domnul ministru nu stie nici faptul ca educatia religioasa in scoli nu este bine vazuta  nici de Curtea European a Drepturilor Omului. Hotararea recenta in cazul Folgero si altii contra Norvegia, din 29 iunie 2007 a ridicat in fata CEDO chiar problema educatiei religioase scolare. In fapt, reclamantii, parintii mai multor copii cu varste scolare au sesizat CEDO invocand violarea dreptului lor de a decide modalitatea de instruire scolara a copiiilor, garantat prin prevederile art. 2 din Protocolul nr. 1 la Conventie. Analizand programa scolara norvegiana, Curtea a constatat ca, in cadrul cursului de religie si filosofie o mare parte a programei este dedicata studiului crestinismului, fapt care nu poate fi sanctionat data fiind istoria si traditia de stat crestin al Norvegiei. Totusi, Curtea a observat ca, potrivit programelor scolare, cursul are ca scop educarea copiiilor in tradutia moralitatii crestine. De asemenea, Curtea a constatat ca, atat cantitativ dar mai ales calitativ, crestinismul are o pozitie mult privilegiata fata de alte religii sau filosofii studiate. In aceste conditii, CEDO a considerat ca acest curs nu promoveaza ideea de intelegere, toleranta, respect si dialog fata de alte credinte religioase, fapt contrar principiilor unei societati democratice. De aceea, Curtea a decis ca obligatititatea urmarii acelui curs constituie o violare a art. 2 din Protocolul nr. 1.
Acest caz ar trebuii sa dea de gandit si autoritailor Romane. Romania fiind parte la acest Protocol, si pierzand deja mii de procese de incalcare a drepturilor omului, poate fi ataca in aceleasi conditii de oricine si in aceasta materie. Si probabil va fii.

Putem concluziona deci, ca totul e organizat intr-un fel in care practic elevul nu poate scapa de religie in scoala. El trebuie sa fie crecut intr-un mediu crestin, subectiv, inconjurat de mitologii ebraice, departe de realitatiile timpurilor noastre, fara respectarea libertatii de constiinta, fara respectarea dreptului copilului la adevar.
Se actioneaza pe interesul bisericiilor iar ministrul (liberal?) Adomnitei joaca cartea lor. Traim timpuri in care noile generatii incep sa se debaraseze de rituarulire unei institutii medievale care nu au nici un sens in ziua de azi. In Romnia se desfasoara un kulturkampf. Domnul ministru Adomnitei s-a pus in slujba trecutului in acesta batalie

Pacat, pentru ca sincer sa fiu, liberalii erau singurul partid in care imi mai puneam sperante de modernizare a societatii romanesti. Ei ar trebuit sa fie motorul modernizarii Romaniei, cum sunt liberalii adevarati in orice tara. O fi ei liberali in majoritatea chestiunilor economice (daca nu cumva sunt santajati de social-democrati – vezi marirea pensiilor), dar in celelalte probleme se incadreaza perfect in marea conservatoare politica autohtona.

Indoctrinarea religioasa a copiilor e una din cele mai mari crime, deoarece ei inca nu pot discerne intre minciuni si adevar si, ei inseamna viitorul. Daca vrem so tinem tot asa, si vrem sa ramanem o curiozitate in Europa in privinta mentalitatii superstitioase si neinformate, ramasa in urma cu zeci, sau sute de ani, sa continuam tot asa.

Dar sa nu va mirati domnule ministru, daca in cativa ani o sa ajungem la procese de genul celui prezentat in programul urmator. Sa va pregatiti de un kulturkampf asemanator in Romania domnule ministru. Ati deschis cutia Pandorei cu aceasta propunere.

Penn & Teller: Bullshit – Creationism


Cine minte: Leonard Orban sau ziaristul?

Nu de mult am citit un articol pe Hotnews, semnat de Dan Tapalaga, care se ocupa de ultima acţiune făcut de parlamentarii din partea UDMR în Parlamentul Europei. Despre ce altceva putea să fie vorba, decât despre reînfiinţarea Universităţii Bolyai.

Ceea ce mi s-a părut foarte ciudat, este ultimul aliniat cu care se încheie articolul:
“Comisarul european pentru multilingvism, Leonard Orban, afirmase, intr-un interviu, ca in Europa nu exista universitati de stat infiintate pe criteriul etnic si ca problemele de la UBB Cluj trebuie rezolvate in baza autonomiei universitare.”

Din păcate am auzit de atâta ori această afirmaţie, încât mă tem: marea majoritate a românilor crede că aşa este. Însă adevărul este cu totul alta: există o mână de universităţi de stat care au programe academice exclusiv, sau parţial pe limbile minorităţilor statului respectiv.

Iată câteva exemple:

1. Selye János Egyetem. Este o universitate de stat, cu educaţie în limba maghiară, în Komarno, Slovacia. A fost înfiinţat, în toamna anului 2004, adică cu câteva luni după ce Slovacia a aderat la UE (1 mai 2004)!

2. HANKEN – Svenska handelshögskolan, se află în Helsinki, Finlanda, şi este tot o universitate de stat, care oferă studii economice. Are B.Sc. numai în suedeză, iar restul, adică începând de la nivelul master în sus, este în limba ENGLEZĂ! Deci nimic în finlandeză.

3.1. Universitat de Barcelona, este o universitate publică (adică de stat), unde limba oficială este catalana. Are programe academice atât în catalană, cât şi în spaniolă.

3.2. Universitat Autònoma de Barcelona, o universitate de stat, unde 66% ale cursurilor se desfăşoară în catalană.

3.3. Mai multe universităţi catalane: vezi aici.

Drept consecinţă, putem trage concluzia, că ori a minţit cândva Leonard Orban, ori cuvintele spuse de el, au fost falsificate de ziaristul care a semnat articolul de mai sus. Oricare ar fi adevărul, ziaristul a uitat să fie obiectiv, şi să noteze la sfârşitul articolului: afirmaţia lui Orban nu corespunde adevărului.

Dar aşa se pare, că este prea complicat pentru unii folosirea motorului de căutare Google.


Au înnebunit vameşii maghiari sau…?

În ultima vreme toate lumea este supărată din cauza că vameşii maghiari au controlat maşinile cetăţeniilor români care au ieşit din România după 1 ianuarie 2007: articole în ziare (vezi Hotnews şi România Liberă) sau chiar bloguri (vezi Alexandra Groza) care la rândul lor au fost în general comentate în maniera binecunoscutului sentiment: „ungurii nu suportă pe românii”.

Din păcate acest „circ al frontierei cu Ungaria” este legat de faptul că:1. în primul rând oamenii nu înţeleg: UE nu este egal cu spaţiul Schengen, drept consecinţă sunt aplicate anumite norme la întrarea în ţara vecină (care de altfel la rândul ei nu face parte din spaţiul Schengen), care ori le respecţi ori le suporţi pe urmă consecinţele.
2. în al doilea rând: într-un stat civilizat orice cetăţean ar trebui să-se informeze în legătură cu normele vamele aplicate de ţara în care intră călătorul. A conspectat cineva? Bănuiesc că nu, sau dacă da, şi aici mă refer la ziarişti, din articolele care se ocupă de acest subiect nu dai seama de aşa ceva.
3. în al treila rând: normele vamale aplicate de Ungaria se poate găsi pe net, pe site-ul Direcţiei vamale şi a gărzii financiare din Ungaria (Vám- és Pénzügyőrség). Totul este scris şi în româneşte. Citez: „În continuare nu este recomandabil ca pachetul de hrană pregătit pentru perioada călătoriei să conţină carne crudă, mezeluri pregătite în gospodăria personală, produse lactate (alimente uşor perisabile), pentru că introducerea acestora este interzisă în toate ţările, deci şi în Ungaria.”. Drept consecinţă să nu te miri dacă când intri în Ungaria după sărbători sunt confiscate sarmalele, cârnaţul, brânzăturile etc. pe care le-cari cu tine.

Deci putem conclude că vameşii maghiari nu au înnebunit, ci aplică numai regulile în vigoare, iar presa românească şi cetăţenii români duc lipsă de ceva, iar şi după aderare se caută nod pe papură când este vorba despre Ungaria sau ceva legat unguri.