Category Archives: Ungaria

Oglinda

Cocalari.com

Teoretic un sait cu – să zicem așa – tentă educativă, prezentând într-o manieră parabolică kitsch-ul, falsul, superficialitatea învelită în staniol aurit și primitivismul din societatea românească (mai ales în rândurile tinerei generații). Practic însă majoritatea cititorilor – mai ales ale comentatorilor – tot sunt niște cocalari (asta rezultă clar din nivelul, limbajul și stilul remarcelor) care însă se cred cu mult-mult mai presus decât cei abordați, adică țăranii în sensul cel mai prost al cuvântului: fluturând bancnote, asortând aur de esență tare cu cei mai de trendy treningi Nike, decorând Dacii amărâte (sau din contra, SUV-uri BMW, Audi sau Mercedes de ultimă generație) într un mod mai mult decât penibil și pozându-se în ipostaze de te apucă râsul (sau plânsul, după caz).

Cum membrii unei anumite etnii sunt oarecum suprareprezentate în posturi (dar nici pe departe în mod exclusiv), rasismul, xenofobia, șovinismul se simt ca și ei acasă în comentariile stimaților cetitori care nu-și dau seama nici de-a ruptul capului că li s-a întins o capcană: pe aici 

totu-i de fapt oglindă.

Acest efect de oglindă s-a cam amplificat când s-au postat (în sfârșit?) niște clipuri de manele(!) ungurească. Da! Exact același stil, fete „prea-frumoase”, beemveu (insistând suficient de mult la jenți strălucitoare și cauciucurile de /40 sau chiar /35), lănțișoare (de fapt lanțuri!) de aur, și tot tacâmul indispensabil unui clip manelist de cea mai joasă speță.

Atât a trebuit numai comentatorilor cu minte prea mărginită și complex de superioritate reprimată: la lista lungă și stufoasă acelori lucruri în care românii sunt mai buni decât ungurii (cam totu’, nu-i așa?)

s-au adăugat și manelele.

de curiozitate m’am uitat si la alte videouri ale ungurilor aia talentati…si am ajuns la concluzia ca manelele de la noi sunt arta pe langa ale alora…niste penibilitati iesite din comun…fernando sau mai nou patrick sunt pistol cu apa pe langa aia 😀 (acvila)

Alții s-au abținut de la argumentațiile stufoase și s-au mulțumit cu un

bozgori imputiti (aurel)

sau

cea mai de cacat natie! (madalin)

Dar remarcile cele mai delicioase aparțin – fără drept de apel – unui anumit Ion

cea mai imputita limba e asta a maghiarilor. MEC MEC MEC ca in filmu ala cu Atacul Martienilor

respectiv untouchabll3:

that is not a gipsy dude. That is a fuckin’ alien. LImba maghiara suna ca dracu. E urata de la sine la fel si oamenii. NU am nimic cu ei dar parca ar fi extraterestrii in pula mea

Cu asta am și ajuns iarăși la limba cailor. Care sună, bineînțeles, ca dracu. Cel puțin pentru distinșii noștri domni, care nu prea și-au dat seama că orice părere despre sonoritatea unei limbi străine este oarecum subiectivă și extrem de controversată. Oare care o fi limba cea mai dulce, ca fagura de miere? Bineînțeles aia maternă. Nu trebuie să fii o minte prea strălucită să-ți dai seama: pur și simplu așa funcționează creierul uman. Și am băniuala că un bă pulă, futemași mă-ta în cur n-ar suna chiar așa de bine unei urechi străine – chiar dacă individul nu știe o boabă românește…

Așa o fi și cu maneaua asta.

Înjurături cu sutele pe post de apreciere la adresa unei piese mai „reușite” de Adrian Minune, Guță & co., dar când vine vorba de manele ungurești („modern gypsy music from Hungary“) imediat „parcă tot ai noștri sunt mai buni.”

Hmm… tare îmi vine aminte deplasarea de afaceri în Constanța cu partenerul nostru englez, când – ca și cum se mai întâmplă în asemenea cazuri – trebuia să luăm cina undeva. Însă nicidecum nu puteam delecta oaspetele nostru cu manele live! După șirul lung de căutări prin restaurante pierzând încetul cu încetul orice speranță am avut totuși noroc: am dat de un taximetrist care se lăuda că el știe un restaurant mai select unde nu se cântă manele.

Ei, sunt curios de faza asta în Siófok, pe malul lacului Balaton. Sau chiar în legendarul Hajdúszoboszló,

capitala aquapark-urilor și cocalariei maghiare.

Posibil să vezi acolo tot feluri de oameni (mai frumoși sau mai urâți de la sine), să auzi „modern gypsy music” pe toată gama calitativă, dar un lucru-i cert. Vei găsi cu ușurință și localuri sau restaurante unde vei fi lăsat în pace din punct de vedere al poluării artistico-fonice.

Și cu această premisă parcă nu sunt chiar așa de dispus să intru în discuții pe tema „ai căror idioți sunt un pic mai puțin idioți“. Dacă o fi să fie românii mai țepeni în arta aceasta manelistă, să fie și sănătoși. Liniștea – ca și alternativă – zău că nu poate fi chiar așa de rea…

Anunțuri

Trianon. Reduceți viteza!

E ceva de bun simt: dacă aș goni un Ferrari rupt de beat luând o curbă îngustă cu 200 la oră, probabil ca as vrea să fiu înmormantat discret de către apropiații mei. Nicidecum să fiu tratat ca victima inocentă a unei circumstanțe nefericite. Ba mai mult, cel din urmă tratament

mi-ar face greață chiar și în lumea de apoi.

Și nu contează că moartea e o pedeapsă prea dură și injustă pentru accident (în cazul, rar, dar fericit, în care supraviețuiești, nu iei mai mult de 3 ani de pușcărie…)

Putem afirma liniștit că voiajul națiunii maghiare spre Trianon asemăna izbitor cu o goana nebunească pe șosea – sfârșind într-un accident grav și penibil.  Poate prindeam și Darwin awards, dacă ar fi existat așa ceva la începutul secolului trecut. Și nici măcar nu ne putem pretinde că – în puținele momente mai lucide – n-am fi putut observa numeroasele indicatoare Reduceți viteza! Trianonu’i aproape instalate la marginea drumului. În aceste condiții, conform proverbului înțelept

dacă ești prost, măcar să nu claxonezi,

abordarea cea potrivită problematicii Trianon ar fi una modestă și rezervată. Nu așa cum fac cei de la Fidesz, partidul aflat la guvernare din Ungaria, care – probabil pentru a contracara partidul de extrema dreaptă Jobbik – au declarat aniversarea tratatului de la Trianon drept Ziua Unității Naționale.

Mai mult, limbajul decretului – puțin zis patetic – dă de înțeles că gestul e cam departe de a avea ca scop înțelegerea acestului moment istoric sumbru sau – doamne ferește – de a trage învățătura, odată pentru totdeauna. Nici singura afirmație despre greșelile cauzatoare de suferință, comise împotriva națiunilor conlocuitoare, nu pare prea convingătoare în lumina aluziilor prea numeroase privind marea tragedie națională. Și nici vorbă să se menționeze că tocmai acele greșeli, comise

perioadei premergătoare tratatului

au dus – aproape în mod direct – la finalul atat de nefericit.

Da, Trianonul a fost profund nedrept – fapt confirmat deja chiar de partea mai luminată a intelectualilor români de azi. Dar nici șovinismul diletant și necugetat nu a fost mai prejos, cel care a practic a aruncat națiunea „majoritară“ a Ungariei Mari în propriul să destin dezastruos.

Ușor să fim destepti acum. Dar mulți dintre contemporanii maghiari mai cu judecată știau foarte precis că forțarea marelui imperiu național ungar, prin respingerea revendicărilor legitime a celorlalte națiuni conlocuitoare nu poate avea un deznodamant pozitiv. Dar orice cuvânt era de prisos. Mai pe șleau, evenimentele petrecute înainte, în timpul și după tratat sunt cel puțin controversate și trebuie discutate, dar numai dacă problema va ajunge din mâna politicului acolo unde-i este locul, de fapt: pe masa specialiștilor obiectivi și imparțiali.

Însă alianța Fidesz–PPCD (KDNP) a făcut deja pasul important spre

„marea unitate națională“:

de acum încolo știm foarte precis că există așa numiții unguri buni, adevărați, pe care ii doare foarte mult Trianon-ul, și ungurii răi, falși, pe care ii doare mai puțin.

Putem fi siguri că 4 iunie va însemna sărbătoare și patetism peste tot în Ungaria. Și chiar dacă cineva si-ar aduce aminte că în 1919 probabil ungurimea a fost mai bleagă și bătută în cap decât restul lumii, n-ar risca să afirme aceste idei – s-au mai văzut ouă sau roșii stricate și la alte așa-zise sărbători naționale.

Atunci putem să adresăm

urări călduroase noii majorități din guvernul și legislativul maghiar. 

N-au decât să remedieze situația economică dezastruoasă într-un mod la fel de înțelept și poate la anul vom prinde la preț de criză nu numai insule grecești, ci și aia de la Balaton.

Articol tradus din maghiară, revizuit și adaptat după
http://manna.ro/szauna/trianon_lassitas_baleset_2010_05_31.html
și
http://szabadter.wordpress.com/2010/05/31/trianon-lassitani/


De la huligani de azi la concluzii privind strămoşii lor

Un cititor al blogului nostru a trimis comentariul de mai jos, care este total pe lângă subiectul postului la care era adăugat, dar totuşi reflectă ceva interesant.

„A fost meci in Europa League. Steaua a invins pe Ujpest Budapesta cu 2-0. Lasand la o parte scorul si meciul in sine trebuie sa remarc faptul ca suporterii unguri au fost destul de obraznici, au scandat lozinci anti-romanesti de genul “Transilvania pamant maghiar” si, conform stirilor de pe posturile TV au provocat permanent scandaluri pe tot drumul catre stadion. Maine probabil vom afla ce alte asemenea acte de huliganism au facut pe drumul spre Ungaria.
Cu alte cuvinte s-au comportat ca stramosii lor veniti din stepele Asiei calare pe armasari mongoli. Sunt cu adevarat demni de renumele lui Attila Hunul.”

Deci treaba e cât se poate de clară atât pentru domnul echoofsilence, dar din păcate nu numai pentru el. Actele de huliganism şi comportamentul absolut necivilizat ale unor suporteri caracterizează în concepţia lor şi strămoşii unui popor. Ce să mai zic, asta da logică. Mai ales că puţin habar avem despre cum se comportau hunii, sau maghiarii în urmă cu o mie de ani.

Şi totuşi, reflexele înrădăcinate în capul unora funcționează tot timpul perfect: când văd ceva de condamnat comis de maghiari, imediat se gândesc la strămoşii lor, fac comparaţii, trag concluzii, fără să se gândească la circumstanţe, şi la persoanele care au comis delictul. În cazul de faţă ar fi bine de ştiut, că suporterii ultra al Ujpest ultra sunt rasişti, xenofobi etc. A se vedea aici cum se comportă în general şi la Budapesta. N-are nimeni ce comenta, au un comportament bun numai pentru a fi condamnat, şi de a nu fi tolerat.

Ce ar fi dacă noi am trage concluzii atât despre strămoşii românilor, cît şi despre românii de azi, bazându-se pe comportamentul celor care fac parte din Ultra „U”?Ar fi corect? NU!

Sau am fi corecţi dacă am trage concluzii despre români, bazându-se pe gestul suporterilor stelişti care  la începutul reprizei a doua au afişat un textul în limba maghiară care suna aşa: Mennyi ideig tartja egy magyar nő a szart magában? 9 hónapig” [Cât timp ţine în ea o unguroaică căcatul? Nouă luni.]? Categoric că NU! (Este o altă poveste, destul de tipică, că despre asta n-am găsit mai nimic în presa românească de azi!).


Deci atât unii suporteri al lui Ujpest, cât şi anumite suporteri al lui Steau sau comportat jalnic, ca nişte intoleranţi, şovini etc. Şi niciodată n-ar trebui să tragem concluzii referitoare la strămoşii sau conaţionalii lor, bazându-se pe comportamentul lor.


Românii şi maghiarii exportă extrema dreaptă la Bruxelles?

Există o posibilitate ca la 7 iunie 2009 să intre în Parlamentul European atât extrema dreaptă română cât şi cea maghiară. După cele mai recente sondaje atât Partidul România Mare (PRM) din România, cât şi Jobbik din Ungaria sunt la limita celor 5% necesare intrării în cel mai înalt for decizional european.

Cei mai mulţi am întâmpinat cu bucurie faptul că PRM nu a intrat în noiembrie 2008 în Parlamentul României. Vadim Tudor însă se pare că nu se lasă bătut şi vrea cu toată puterea să-şi scoată partidul din gaura neagră a trecutului politic. Luându-l pe celălat şef de partid naţionalist-extremist, Gigi Becali, pe lista PRM îşi încearcă norocul probabil ultima dată cu reale şanse de reuşită. Acest cocktail naţionalist-şovin al celor doi îmbibat cu fundamentalismul religios al lui Becali este tot ce nu are nevoie România în imaginea sa externă şi aşa destul de şifonată în cadrul Uniunii Europene.

Dacă lista PRM-ului atinge 5%, amândoi intră în PE. Ne putem imagina strigătele anti-maghiare ale lui Vadim sau primitivismul politic al lui Becali sub drapelul albastru cu steluţe galbene într-un mediu modern vest-european? Poate ar trebui să începem să ne obişnuim cu gândul…

Nici Ungaria nu stă mai bine cu elementele sale de extremă dreapta. În cele mai recente sondaje, partidul Jobbik se află între 4-6%. Jobbik este un partid care s-a format din organizaţia Jobbik Magyarországért Mozgalom (Mişcarea pentru o Ungarie mai bună) şi s-a lansat ca partid în 2003. Jobbik este partidul care în 2007 a întemeiat faimoasa Garda Maghiară (Magyar Gárda). Mesajul partidului este unul puternic eurosceptic, nu lipseşte nici antisemitismul, nici idea „criminalităţii rrome”. Jobbik are în programul său politic reinstaurarea unei „constituţii bazată pe doctrina coroanei”, introducerea obligatorie a religiei în şcoli, ridicarea unei gărzi naţionale în fiecare judeţ – printre altele.
Lista de candidaţi al lui Jobbik este deschisă de Morvai Krisztina, o profesoară universitară de drept penal, fostă activistă feministă, actualmente cercetătoare a violenţei în familie. Activitatea politică al lui Morvai a avut parte de numeroase scandaluri legate de susţinerea mişcărilor palestiniene şi implicit condamnarea Israelului, de tensiuni cu jandarmii pe străzile Budapestei în cadrul marşurilor extremei drepte de zilele naţionale. Pe locul doi al listei se află profesorul universitar Balczó Zoltán care este un fost activist al MIÉP (Partidul Vieţii şi Dreptăţii Maghiare – partid de extremă dreaptă de modă veche, parlamentar între 1998-2002, în ultimii ani căzut în uitare). Actualmente vicepreşedinte al Jobbik, Balczó este mai mult ocupat de elaborarea doctrinei radicale a partidului.

Datorită numărului mai mic de euro-deputaţi ai Ungariei (22), pentru a avea doi candidaţi intraţi în PE, Jobbik are nevoie de cel puţin 8%. Poate pentru atâta nu o să aibă forţa, dar pentru a atinge pragul electoral de 5%, care îi conferă locul de europarlamentar lui Morvai sunt şanse reale.

Extrema dreaptă este în creştere pretutindeni în Europa. Criza economică, deziluzia din partidele „tradiţionale”, lipsa de cultură politică, toate ajută la întărirea acestor partide. Ce înseamnă pentru noi, români şi maghiari, intrarea în Parlamentul European a extremiştilor de dreapta din ţările noastre?

Şi aşa deputaţii europeni maghiari şi români vorbesc în paralel despre orice chestiune etnică, istorică. Dacă este vorba de problemele minorităţilor, dacă este vorba de Transilvania, cele două grupuri parcă nu vorbesc de aceaşi ţară, de acelaşi loc. Discursul naţionalist paralel va fi şi mai mult amplificat de mesajul acestor europarlamentari extremişti, spre disperarea celorlalţi eurodeputaţi deja probabil plictisiţi de trăcăneala româno-maghiară de la Bruxelles.
Mai punem deasupra şi scandalurile politice interne pe care le pot aduce unele afirmaţii făcute de aceştia, şi ajungem la concluzia foarte simplă şi gravă: exportul de extremă dreaptă în Europa este o nenorocire pentru relaţiile bilaterale româno-maghiare şi pentru cele interetnice din România. Asta şi din cauza lipsei unei condamnării generale şi repetate a unor astfel de manifestări de către majoritatea celorlalte forţe politice din amândouă ţările.

Un singur lucru îmi este însă greu să îmi imaginez: cum vor sta în acelaşi posibil grup parlamentar de extremă dreaptă naţionaliştii români şi maghiari? Deşi dacă mă gândesc bine, au şi teme comune: antisemitismul, ura faţă de rromi, anti-globalismul, fundamentalismul religios şi bineînţeles un anti-unionism european greu de digerat de către majoritatea parlamentarilor europeni.

http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=9679


Reciclarea patriotismului – succesului unui cântec maghiar

Patriotismul este considerat un sentiment greu de exprimat în lumea modernă. Problema iubirii naţiunii proprii se pune cel mai elocvent de ziua naţională a unui stat. Cum sărbătorim, ce zicem, ce spectacol facem, ce arătăm din istorie şi în ce mod, cum putem să reciclăm simţul naţional într-o luma globalizată, într-un cadru modern în care se poate regăsi şi cel mai liberal tânăr crescut într-o societate de consum?

În Ungaria se duce de ani buni un fel de război cultural cu privire la identitatea naţională, ce ar trebui să reprezinte ea şi în ce mod ar trebuii prezentată. Societatea maghiară este una divizată între grupurile de dreapta sau extremă dreapta nostalgice, reprezentând un patriotism cu iz de secol XIX, un patriotism bazat pe istorie, pe căutarea regăsirii măreţiei unui trecut mai mult sau mai puţin real, şi cele de stânga, liberal, progresist, reprezentând un patriotism care are mai mult legătură cu prezentul, viitorul, cu artele şi dimensiunea multiculturală europeană.

În România deocamdată patriotismul rămâne unul exclusiv de sorginte de dreapta, prea mult înnecat în istorie, în religie, într-un trecut glorificat care nu prea îşi găseşte locul în prezentul plin de transformări, de contraste. Progresismul liberal cam lipseşte încă din ecuaţie, din păcate. România încă nu a luat taurul de coarne în cazul modernizării simţului naţional, aducerii sale în secolul XXI, a găsirii unui loc confortabil pentru el în lumea modernă pe care o trăim. Patriotismul românesc este unul schisofrenic sfâşiat între epopeile unui trecut care nu poate fi adus înapoi şi a unui prezent pe care puţini îl iubesc şi îl laudă. Identitatea românească modernă trebuie scăpată de frustrări şi de autobicuiri inutile. Este nevoie de o căutare a unei identităţi moderne, puse în contextul actual.

Aşi dorii să vă arăt un cântec care a reuşit să aducă o faţă modernă patriotismului maghiar, la rândul său cum am zis căutător de drum. El este producţia unor intelectuali progresişti, liberali, care au înţeles că rănile trecutul trebuiesc închise, identitatea maghiară are nevoie de optimism şi de întoarcere spre prezent şi viitor. Cântecul a fost de aşa succes încât s-au făcut 3 versiuni.

Este un succes pe care îl doresc şi românilor din tot sufletul.

Oláh Ibolya – Magyarország (versiunea originală cântată la Budapesta înaintea focurilor de artificii de ziua naţională, 20 august 2005)

Oláh Ibolya – Magyarország (videoclipul oficial al cântecului din noiembrie 2005, o creaţie care cere optimism, culoare şi privire spre viitor. Vezi decorul depresiv din primele secunde reluat la sfârşit în culori)

All Stars  – Magyarország (videoclip realizat în decembrie 2006 cu contribuţia a 30 de muzicieni maghiari de renume în spiritul mişcării Szeretem Magyarországot (Iubesc Ungaria), o mişcare a unor artişti care cerea reconcilierea naţională şi linişte în climatul tensionat de după luptele de stradă din octombrie 2006)


Locul 6 la Roblogfest şi cazul Sólyom László

Pe 13 martie s-au publicat rezultatele finale ale competiţiei blogurilor româneşti, RoBlogfest 2009. Blogul nostru a obţinut la categoria jurizată Profesional – Blog despre politica locul 6 pe ţară din 55 de bloguri înscrise.

roblogfest 2009

Vezi: http://roblogfest.ro/competition/2009/Juriu-Profesional-Blog-despre-politica/

Considerăm acest rezultat un succes, un loc notabil într-o companie selectă a unora dintre cele mai importante bloguri politice din România, Blogul Medusei, Politica 2.0, Paralele/Paralele sau blogurile lui Vlad Petreanu, Bogdan Olteanu, Victor Ciutacu şi Adrian Năstase.

Mulţumim încrederea juriului şi mulţumim susţinătorilor noştrii fideli!

Revenind la problemele noastre obişnuite:

Hot-topicul zilei fiind atitudinea total neprietenească a statului român faţă de vizita preşedintelui Ungariei, domnul Sólyom László, cu ocazia zilei naţionale a maghiarilor am dorii să vă recomandăm nişte editoriale foarte interesante şi oportune apărute az în presa românească centrală pe această temă. Într-o foarte rară concordanţă şi deschidere la minte mai multe cotidiene importante din România sunt în general de acord cu poziţia minoritară într-o cauză. Ceva chiar excepţional şi probabil istoric.

Jenă şi patriotism – de Ovidiu Nahoi

„Noi continuăm să ne privim trecutul cu spaime, fiindcă ne bălăcim într-un prezent mocirlos şi ne târâm către un viitor incert. Noi nu avem exerciţiul solidarităţii  în jurul unor simboluri naţionale, precum maghiarii, de 15 martie. Noi confundăm patriotismul cu zdrăngăneala lui Păunescu, lătrăturile lui Vadim sau strigătele de galerie ale tinerilor cu capete rase din Noua Dreaptă. Nu discursul preşedintelui ungar ar trebui să ne dea frisoane. Nici măcar traducerea în româneşte a termenului de „autoguvernare” – să fim serioşi, Ardealul nu pleacă nicăieri, iar graniţa româno-ungară oricum se va şterge, odată ce vom intra şi noi în Spaţiul Schengen. Altceva merită să ne dea de gândit: realitatea că nu avem un proiect pentru modernizarea României, că nu suntem capabili să construim nişte kilometri de autostradă de-a lungul Transilvaniei. ”

Citeşte pe pagina Adevărul: http://www.adevarul.ro/articole/jena-si-patriotism.html

Voturi periculoase pe seama „bozgorilor” – de Laura Cernahoschi

„Tema naţionalistă e foarte la îndemână preşedintelui, mai ales dacă apleacă urechea la vechile reflexe ale serviciilor secrete referitoare la pericolul iredentist. E drept, o temă naţionalistă distrage atenţia de la pierderea locurilor de muncă şi de la scăderea puterii de cumpărare, dar este o sabie cu două tăişuri. În vremuri de criză economică şi de sărăcie e mult mai uşor să apară conflicte interetnice. Nu întâmplător au reapărut atentatele din Irlanda de Nord tocmai acum, pe timp de criză – frustrarea determinată de cauze economice şi sociale poate fi canalizată împotriva „celuilalt”. Inflamarea naţionalismului, atât în rândul românilor, cât şi al maghiarilor, nu face decât să ne aducă înapoi cu aproape 20 de ani, în vremuri în care se ieşea cu barda pe stradă la Târgu-Mureş.”

Citeşte pe pagina Cotidianul: http://www.cotidianul.ro/voturi_periculoase_pe_seama_bozgorilor-76775.html

Maghiarii cu doi preşedinţi – de Rodica Ciobanu

„Niciun oficial de la Bucureşti nu a participat însă la manifestări, repetând de 20 de ani aceeaşi eroare politică: aceea de a segrega ziua de 15 martie de restul evenimentelor festive din calendarul naţional, de a o privi drept o sărbătoare închisă, exclusiv maghiară, la care majoritatea nu are ce căuta. Integrarea ei ar însemna deschidere, modernizare, împărtăşirea unor valori şi idealuri comune, cum sunt cele din deviza revoluţionarilor români şi maghiari de la 1848, solidaritate şi, nu în ultimul rând, atenuarea orgoliilor etnice.”

Citeşte pe pagina Gândul: http://www.gandul.info/puterea-gandului/maghiarii-cu-doi-presedinti.html?4237;4052073

„Afară, afară cu ungurii din ţară!” – de Silviu Sergiu

Din nefericire, aţâţarea sentimentelor naţionalist-şovine, deopotrivă ale majorităţii româneşti şi ale minorităţii maghiare, va fi o reţetă electorală în acest an. Populaţia îmbătrânită, singura care se mai prezintă la vot, este sensibilă la aceste teme. Electoratul aflat în degringoladă după prăbuşirea PRM este tentant, astfel că pericolul maghiar va fi invocat în goana după voturi. Nu va conta faptul că Ungaria nu poate atenta la integritatea teritorială a României, pentru că ambele ţări sunt membre NATO, sau că Uniunea Europeană respinge autonomia pe criterii etnice.

Citeşte pe pagina Evenimentul Zilei: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/843541/SILVIU-SERGIU-Afara-afara-cu-ungurii-din-tara/

Lectia de antideontologie: De Ziua Maghiarilor de Pretutindeni am incendiat drapelul Romaniei – de Igor Drag

„Imbecilitatea lui Basescu de a nu-i acorda autorizatia de survol, cat si orgoliul de manelist politic de a nu se duce sa se alature maghiarilor in sarbatoarea lor nu au facut decat sa le consolideze maghiarilor statutul de stapani ai locului. Si insultatorul “niciodata”, aruncat marlaneste in obrazul lui Solyom, ca raspuns la intrebarea despre momentul cand maghiarii din Romania vor obtine autonomie teritoriala, a avut efectul invers dorit de “patriotul” Basescu. Pentru ca matelotul nu a inteles ca un dialog intre doi sefi de stat nu este echivalentul unei cafteli de pe puntea unui petrolier, ieri, de Ziua Magiarilor de Pretutindeni, liderul UDMR, Marko Bela, a rescris dictionarul explicativ al limbii maghiare. Astfel, in uralele multimii,  “niciodata” a devenit echivalentul expresiei “in curand”…”

Citeşte pe pagina Evenimentul Zilei: http://www.gardianul.ro/Lectia-de-antideontologie-De-Ziua-Maghiarilor-de-Pretutindeni-am-incendiat-drapelul-Romaniei-s131538.html


Prejudecăţile maghiarofobe şi adevărul despre ele (I)

Scriind online de mai mult de doi ani pe teme interetnice, am avut parte de sute de discuţii româno-maghiare foarte interesante. Unele au avut sens, altele parcă au pornit din start cu piciorul stâng. Dar nu cred că a fost vreuna în care nu au apărut interlocutori care au venit cu aceleaşi argumente anti-maghiare arhicunoscute şi arhifolosite, care nu prea au acoperire în realitate. Majoritatea lor sunt prejudecăţi născute în conştiinţa românească în perioada tulbure a anilor ’90. În acest articol nu îmi propun să le cataloghez pe toate. Nu mă ocup acum de cele legate de istorie. Istorie obiectivă nu există de nicio parte. În general cred că discuţiile despre istorie sunt total contraproductive, atâta timp când suntem crescuţi cu manuale total paralele. Cred însă că a explica prejudecăţi despre prezent şi viitor ar fi necesar şi binevenit. În continuare o să încerc să arăt adevărul aflat în spatele celor mai folosite 12 argumente, lozinci anti-maghiare din România. În articolul de azi o să discut un număr de 6, urmând să închei materialul săptămâna viitoare, cu alte 6.

1. Ungurii vor să ne ia Ardealul

Acuzaţia clasică, probabil cea mai folosită, cea care vine aproape ca un reflex când se vorbeşte despre maghiari.

În primul rând cu privire la Ungaria ca stat trebuie ştiut că acesta nu şi-a manifestat oficial niciodată interesul, nici politic, nici juridic pentru re-anexarea Transilvaniei după anul 1947. În acel an, prin semnarea tratatelor de la Paris care au încheiat al II-lea Război Mondial statul ungar a recunoscut graniţele actuale fără rezerve. Acest lucru a fost repetat mai recent şi în textul tratatului bilateral româno-maghiar semnat în 1996. Nu există în momentul de faţă nici un partid parlamentar în Ungaria care ar revendica Transilvania, sau alte teritorii pierdute în folosul ţărilor vecine. Ungaria fiind membru NATO şi UE împreună cu majoritatea ţărilor vecine, nici nu şi-ar putea permite enunţarea unor revendicări teritoriale.

În al doilea rând marea majoritate a maghiarilor din România, de asemenea, nu se gândesc deloc la schimbarea graniţelor actuale. Simpatia pentru Ungaria în ultimii ani a scăzut destul de mult, ea nefiind prea mare nici înainte. Majoritatea maghiarilor din România sunt conştienţi de faptul că au probabil mai mult în comun cu vecinul român din Cluj decât cu un maghiar din Veszprém sau Szolnok. De asemenea, identitatea maghiarilor din România e legata de Transilvania, de transilvanism. Cum Transilvania este în România, patria maghiarilor ardeleni e România, cu toate relele şi bunele provenite din acest fapt.

În al treilea rând populaţia actuală a Transilvaniei (împreună cu Partium, Maramureş şi Banat) este până la 74% românească, maghiarii constituind numai 19,6%. Cu astfel de procente etnice, orice schimbare de suveranitate aparţine domeniului science-fiction.

În al patrulea rând graniţa etnică în Ardeal este atât de încurcată încât ar fi practic imposibil de trasat măcar o nouă graniţă de genul celei din cazul Dictatului de la Viena. Populaţia este foarte amestecată. Azi, în afară de o parte a Ţinutului Secuiesc nu prea mai există localităţi monoetnice maghiare în Ardeal. Dacă ad absurdum s-ar pune această probleamă vreodată, orice încercare de partajare a Transilvaniei în care Ungaria ar lua Ţinutul Secuiesc ar rezulta într-o Transilvanie de Nord majoritar românească, neanexabilă.

În al cincilea rând maghiarii deja „au Ardealul”, cam în proporţia în care îl populează. Prin restituirea unei mari părţi a terenurilor, pădurilor, imobilelor private şi comunitare confiscate de regimul comunist, se poate zice că teoretic comunitatea maghiară are în proprietate o parte a Ardealului. Probabil cam 20%, cât sunt şi din populaţia teritoriului.

2. Ungurii refuză să vorbească româneşte

Să fie clar: marea majoritate a maghiarilor din România vorbesc româneşte la un nivel satisfăcător sau foarte bun. Nu am văzut încă o statistică clară în acest sens, dar după părerea mea cu cel puţin 80% din maghiarii din ţara noastră de poţi înţelege satisfăcător sau foarte bine în limba română. Mai ales maghiarii care trăiesc în regiuni cu populaţie majoritar românească, vorbesc limba majoritară foarte bine, chiar fără accent (de ex. cei din judeţele Cluj, Maramureş, Braşov, Arad).

Vorbind de ceilalţi 20% trebuie ştiut că sunt comunităţi, poate întregi microregiuni mai izolate în Ţinutul Secuiesc şi Partium, unde omul de rând are nevoie să folosească limba română rar, doar la şcoală la ora de română, sau la vreun oficiu judeţean unde întâlneşte un funcţionar care nu vorbeşte maghiara (deşi probabil o înţelege). Folosind limba foarte rar, bineînţeles că omul are greutăţi. Această problemă provine deja din şcoală, din educaţia limbii româneşti neadaptate condiţiilor locale. Dacă un minoritar creşte într-un mediu în care limba română aproape că nu este folosită, ar fi indicat ca ea să fie învăţată ca şi limbă străină. Degeaba ne aşteptăm ca cineva care aude limba doar ocazional, şi nu o foloseşte aproape deloc, să o poată învăţa la acelaşi nivel din clasa a 5-a ca şi unul căruia îi este limba maternă, vorbită zilnic. Problema e că deja din clasa a 5-a, când manualele devin identice, elevul maghiar din Secuime devine dezavantajat. Acest handicap este târât până la sfârşitul clasei a 8-a, sau până la bacalaureat, unde majoritatea iau Limba şi literatura română cu un excelent 5-6, după care se reîntorc în viaţa cotidiană maghiară, fără a cunoaşte limba statului la nivelul de a putea concura cu succes la un loc de muncă unde cunoaşterea bună a limbii române este obligatorie. Astfel ei devin cetăţeni de clasa a II-a (cu şanse de afirmare de clasa a II-a) de fapt deja din clasa 5-a. Preşedintele Traian Băsescu a punctat foarte bine faptul că este necesară o revizuire radicală a modului în care este învăţată limba română în regiuni unde maghiarii sunt în majoritate. Învăţarea corespunzătoare a limbii române de către maghiari este şi în interesul românilor nu numai al maghiarilor. Maghiarii recunosc asta. UDMR vorbeşte de acesta problemă de 15 ani.

Concluzionând: nu există reavoinţă în neputinţa ocazională şi regională de a putea vorbi satisfăcător româneşte. Problema este în educaţie, o educaţie în cazul căreia din păcate mândria naţionalistă („cum să fie româna învăţată ca limbă străină în România?”) este mai importantă decât eficacitatea.

3. Ungurii sunt aroganţi şi îi privesc pe români de sus.

Există maghiari care sunt aroganţi şi îi privesc pe români de sus, cum există şi români care sunt aroganţi şi îi privesc pe maghiari de sus. Aceşti oameni sunt însă în minoritate de ambele părţi. Nu se poate nega că la unele grupuri de dreapta, sau de extremă dreapta idea practic nazistă de superioritate a unei naţiuni sau rase, există încă şi azi, ori recunoscută făţiş, ori doar în discuţii private. Dar această mentalitate deşi există la toate naţiunile europene, este de obicei una izolată. Nu cred că cei mai mulţi maghiari se uită de sus la români, şi nu cred de asemenea că cei mai mulţi români se uită de sus la maghiari. Commentari de genul „ţărani valahi necivilizaţi” sau „mongoli necivilizaţi”, „noi eram la Roma pe când voi mâncaţi carnea de sub şea” sau „Noi eram Vestul civilizat pe când voi încă cutreieraţi munţii cu turmele de oi” sunt nişte aberaţii naţionaliste ale unor oameni care îşi revarsă toate frustrările naţionale în a huli pe celălalt.

Trebuie de asemenea menţionat şi faptul că stăruinţa unei astfel de mentalităţi de partea unor maghiari a fost ajutată foarte mult de „şmecheria”, „balcanismul”, „miticismul”, „corupţia” unor funcţionari sau politicieni aduşi de noul stat în Ardeal din 1918 până azi. Acest mit de superioritate ardelenesc însă nu este specific numai maghiarilor din Transilvania, el fiind răspândit şi între românii ardeleni.

Există şi un punct comun în „privitul de sus” la maghiari şi români: romii. Din păcate plaga rasistă anti-ţigănească este generală atât la români cât şi la maghiari.

4. UDMR e o organizaţie extremistă, episcopul László Tőkés e un extremist

UDMR nu este o organizaţie extremistă. Pur şi simplu nu este. Nu are mesaje şovine, anti-româneşti, sau anti-alte naţiuni sau grupuri etnice, religioase, sexuale, etc. Nu se pot identifica în mesajele UDMR instigări la violenţă sau la război. UDMR nu are nici în programul său, nici în mesajele sale, vreo referire la o eventuală separare teritorială a comunităţii maghiare, sau măcar a Ţinutului Secuiesc. UDMR nu are aripă înarmată, nu are terorişti sau tabere de pregătire a lor. UDMR nu instigă la nerespectarea legilor, la revoltă, nici măcar la „rezistenţa pasivă” de tip Ghandi.

O organizaţie extremistă ar presupune măcar unele din cele menţionate mai sus. UDMR este o organizaţie politică care îşi desfăşoară toată activitatea respectând legile României. Dacă nu ar fi aşa, ea ar fi fost interzisă de mult. Uniunea a câştigat nenumărate procese în acest sens, mai ales împotriva PRM-ului.

László Tőkés este o figură neînţeleasă în politica românească. El a fost numit extremist cam la mijlocul anilor ’90, pentru nişte mesaje care la vremea respectivă „spărgeau becul” în viaţa politică autohtonă. Trebuie ştiut că majoritatea mesajelor sale de atunci sunt astăzi folosite şi de UDMR, fără a crea vreo indignare extraordinară în viaţa publică din România. Tőkés de fapt vorbea deschis de autonomie teritorială şi culturală (deşi nu folosind exact aceşti termeni) pe vremea când reprezentantii UDMR, fiind în Bucureşti de ceva timp şi cunoscând exact posibilităţile reduse ale vremii, încercaseră obţinerea unor doleanţe mai moderate, cum ar fi legea învăţământului favorabilă minorităţilor, universitatea în limba maghiară, dreptul de folosire a limbii în administraţie şi altele. Mesajele din domeniul etnic ale lui Tőkés nu au fost niciodată extremiste în sensul celor amintite mai sus. El pur şi simplu a cerut prea mult, prea devreme, fără a şti pe dinăuntru care era atmosfera în politica din Bucureşti în anii 90. Azi mesajele politice în materie de drepturi minoritare ale lui Tőkés şi UDMR deja diferă foarte puţin.

Dacă există un domeniu în care europarlamantarul-episcop se apropie de extremism (deşi cu siguranţă nu îl atinge), acesta aparţine mesajului religios, câteodată aproape fundamentalist, el făcând vâlve în Parlamentul European prin cerinţa de a „întoarce Europa la rădăcinile creştine”, prin oficializarea creştinismului ca religie a Uniunii Europene, prin ideea necesităţii ca bisericile şi preoţii să facă politică contra „ateismului materialist” al Europei Centrale şi de Est şi a „ateismului vulgar” al societăţilor de consum din ţările Europei de Vest.

5. Ungurii au pretenţii exagerate, şi dacă acestea ar fi satisfăcute ei ar avea mai multe drepturi decât românii

În primul rând trebuie clarificat un lucru: opinia publică românească nu cunoaşte aproape deloc legislaţia minoritară a altor ţări. Nu este mare diferenţă nici în cazul politcienilor sau al jurnaliştilor români. Aceasta este o problemă şi a politicienilor maghiari, care poate nu s-au străduit îndeajuns să facă cunoscute modelele de legislaţie minoritară evoluată din Europa. Ca să calificăm nişte pretenţii exagerate, sau ca să facem afirmaţii de genul „maghiarii au mai multe drepturi deja decât celelalte minorităţi din Europa” ar trebui să ştim care este adevărul obiectiv, juridic, în materie. Să fiu cât mai concis: în Europa sunt cel puţin 13 comunităţi minoritare etnice care au mai multe drepturi decât maghiarii din România. Bineînţeles că sunt şi destule care au mai puţine drepturi (de obicei cele de dimensiune mai mică). Pretenţiile maghiarilor nu devin exagerate dacă le compari cu unele drepturi colective pe care le au bascii, catalanii, austriecii tirolezi din Italia, suedezii din Finlanda sau germanii din Belgia. Ca să dau şi detalii: de exemplu în regiunea autonomă suedeză Aland din Finlanda, un finlandez poate primi reşedinţă numai dacă locuieşte 5 ani în teritoriu şi a învăţat bine limba suedeză. Alt exemplu: în Tirolul de Sud (Italia) orice funcţionar sau poliţist poate fi angajat numai dacă vorbeşte bine limba germană. Ţara Bască (Spania) are un parlament, un guvern şi un sistem de educaţie şi poliţie proprie. Exemplele ar putea continua cu drepturile economice ale Cataluniei, cu dreptul la politică externă proprie a Insulelor Aland, etc.

Dacă în materie de drepturi minoritare să zicem că Ţara Bască sau Tirolul de Sud reprezintă 100%, iar situaţia curzilor din Turcia reprezintă 0%, putem zice că situaţia juridică a maghiarilor din România este undeva pe la 60-65%. Deci încă este mult de luptat pentru politicienii maghiari.

De asemenea trebuie înţeleasă idea de discriminare pozitivă, sau zisă mai modern: affirmative action. Dacă de exemplu dai unui minoritar dreptul de a se adresa autorităţii locale în limba proprie, el nu primeşte mai multe drepturi, pentru că pentru el limba materna nu este cea majoritară. Prin acest gest drepturile lui sunt pur şi simplu egalizate cu cele ale unui majoritar. Affirmative action aduce minoritatea la nivelul majorităţii, nu deasupra lui. În România pentru minoritar nu limba română este limba maternă. Pentru minoritar, nu folosirea aceleaşi limbi (a limbii române) este egalitatea, ci posibilitatea folosirii limbii materne, în acelaşi fel cum are dreptul şi majoritarul să-şi folosească limba proprie. Trebuie să încercăm să ieşim măcar pentru un moment din perspectiva proprie, subiectivă, altfel nu putem înţelege esenţa drepturilor minoritare. Majoritarul nu are nimic de pierdut dacă minoritarul îşi poate folosi limba proprie, fiindcă drepturile sale (ale majoritarului) nu se schimbă şi în nici un caz nu devin mai mici.

6. Ce drepturi au românii din Ungaria? Lor de ce nu li se dă autonomie?

În Ungaria sunt cam 8.000 de români. Asta înseamnă opt mii, respectiv 0,08% din populaţia Ungariei de 10 miloane. În România sunt aproape 1,5 milioane de maghiari, respectiv 6,6% din populaţia ţării. Din punct de vedere al drepturilor minoritare lucrurile sunt diferite. Aici numărul contează enorm. Comunitatea românească din Ungaria este una foarte mică, într-un grad avansat de asimilare şi divizată politic.

Maghiarii din România, cu cei 1,5 milioane de persoane, sunt cea de a doua minoritate etnică ca mărime din Europa după catalanii din Spania, care numără peste 6 millioane. Să facem nişte comparaţii ca să vedem de ce mărimea unei comunităţi etnice are o mare relevanţă.

În Europa există populaţii apropiate sau mai mici care au ţară proprie suverană: Slovenia (1,9 milioane), Estonia (1,3 milioane), Cipru (0,8 milioane), Muntenegru (0,7 milioane), Luxemburg (0,5 milioane), Islanda (0,3 milioane) să nu mai vorbesc de ţările pitice. De asemenea există minorităţi apropiate sau de obicei mai mici care au autonomii teritoriale pe criterii etnice: bascii din Spania (2.1 milioane), germanii din Tirolul de Sud – Italia (0.3 milioane), suedezii din Finlanda (0.3 milioane), francezii din Vale de Aosta – Italia (0,1 miloane), găgăuzii din Rep. Moldova (0,15 milioane), germanii din Belgia (0.07 milioane), feroezii din Danemarca (0,05 milioane), etc. Maghiarii din România sunt deci 1,5 milioane. Dacă această minoritate cu această mărime ar fi undeva în Europa de Vest, foarte probabil ar beneficia deja cel puţin de o autonomie teritorială pe criterii etnice.

Eu am toată simpatia pentru românii din Ungaria, chiar simt şi o oarecare solidaritate cu această comunitate, ei fiind celălalt grup care cunoaşte amândouă culturile, cea maghiară şi cea românească. Totuşi trebuie văzut că cei circa 8000 de români din Ungaria sunt o comunitate foarte mică, răspândită într-o mână de sate aprope de graniţă, şi în oraşul Gyula.

Şi încă ceva, foarte important: românii din Ungaria de fapt beneficiază de autonomie culturală, ca şi toate celelalte minorităţi etnice ale Ungariei, conform legii nr. LXXVII din 1993 cu privire la drepturile minorităţilor naţionale şi etnice. Ungaria deci, are o lege a minorităţilor încă din 1993, fapt ignorat întotdeauna în discursurile politicienilor români. Această lege acordă drepturi largi în domeniul culturii, al educaţiei şi al folosirii limbii prin delegarea unor puteri aşa numitelor „autoguvernări minoritare” („kisebbségi önkormányzatok”). Aceaşi lege interzice expres de exemplu orice act prin care se încearcă asimilarea forţată a minorităţii sau orice modificare intenţionată a compoziţiei etnice a unei localităţi sau regiuni locuite de o minoritate.

România oare când o să aibă măcar o astfel de lege a minorităţilor?

Articol apărut pe portalul diasporei româneşti: Acum.tv

Link: http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=9328