E ceva de bun simt: dacă aș goni un Ferrari rupt de beat luând o curbă îngustă cu 200 la oră, probabil ca as vrea să fiu înmormantat discret de către apropiații mei. Nicidecum să fiu tratat ca victima inocentă a unei circumstanțe nefericite. Ba mai mult, cel din urmă tratament
mi-ar face greață chiar și în lumea de apoi.
Și nu contează că moartea e o pedeapsă prea dură și injustă pentru accident (în cazul, rar, dar fericit, în care supraviețuiești, nu iei mai mult de 3 ani de pușcărie…)
Putem afirma liniștit că voiajul națiunii maghiare spre Trianon asemăna izbitor cu o goana nebunească pe șosea – sfârșind într-un accident grav și penibil. Poate prindeam și Darwin awards, dacă ar fi existat așa ceva la începutul secolului trecut. Și nici măcar nu ne putem pretinde că – în puținele momente mai lucide – n-am fi putut observa numeroasele indicatoare Reduceți viteza! Trianonu’i aproape instalate la marginea drumului. În aceste condiții, conform proverbului înțelept
dacă ești prost, măcar să nu claxonezi,
abordarea cea potrivită problematicii Trianon ar fi una modestă și rezervată. Nu așa cum fac cei de la Fidesz, partidul aflat la guvernare din Ungaria, care – probabil pentru a contracara partidul de extrema dreaptă Jobbik – au declarat aniversarea tratatului de la Trianon drept Ziua Unității Naționale.
Mai mult, limbajul decretului – puțin zis patetic – dă de înțeles că gestul e cam departe de a avea ca scop înțelegerea acestului moment istoric sumbru sau – doamne ferește – de a trage învățătura, odată pentru totdeauna. Nici singura afirmație despre greșelile cauzatoare de suferință, comise împotriva națiunilor conlocuitoare, nu pare prea convingătoare în lumina aluziilor prea numeroase privind marea tragedie națională. Și nici vorbă să se menționeze că tocmai acele greșeli, comise
perioadei premergătoare tratatului
au dus – aproape în mod direct – la finalul atat de nefericit.
Da, Trianonul a fost profund nedrept – fapt confirmat deja chiar de partea mai luminată a intelectualilor români de azi. Dar nici șovinismul diletant și necugetat nu a fost mai prejos, cel care a practic a aruncat națiunea „majoritară“ a Ungariei Mari în propriul să destin dezastruos.
Ușor să fim destepti acum. Dar mulți dintre contemporanii maghiari mai cu judecată știau foarte precis că forțarea marelui imperiu național ungar, prin respingerea revendicărilor legitime a celorlalte națiuni conlocuitoare nu poate avea un deznodamant pozitiv. Dar orice cuvânt era de prisos. Mai pe șleau, evenimentele petrecute înainte, în timpul și după tratat sunt cel puțin controversate și trebuie discutate, dar numai dacă problema va ajunge din mâna politicului acolo unde-i este locul, de fapt: pe masa specialiștilor obiectivi și imparțiali.
Însă alianța Fidesz–PPCD (KDNP) a făcut deja pasul important spre
„marea unitate națională“:
de acum încolo știm foarte precis că există așa numiții unguri buni, adevărați, pe care ii doare foarte mult Trianon-ul, și ungurii răi, falși, pe care ii doare mai puțin.
Putem fi siguri că 4 iunie va însemna sărbătoare și patetism peste tot în Ungaria. Și chiar dacă cineva si-ar aduce aminte că în 1919 probabil ungurimea a fost mai bleagă și bătută în cap decât restul lumii, n-ar risca să afirme aceste idei – s-au mai văzut ouă sau roșii stricate și la alte așa-zise sărbători naționale.
Atunci putem să adresăm
urări călduroase noii majorități din guvernul și legislativul maghiar.
N-au decât să remedieze situația economică dezastruoasă într-un mod la fel de înțelept și poate la anul vom prinde la preț de criză nu numai insule grecești, ci și aia de la Balaton.
Articol tradus din maghiară, revizuit și adaptat după
http://manna.ro/szauna/trianon_lassitas_baleset_2010_05_31.html
și
http://szabadter.wordpress.com/2010/05/31/trianon-lassitani/
Limba Cailor 