Category Archives: Minorităţile Europei

Trianon. Reduceți viteza!

E ceva de bun simt: dacă aș goni un Ferrari rupt de beat luând o curbă îngustă cu 200 la oră, probabil ca as vrea să fiu înmormantat discret de către apropiații mei. Nicidecum să fiu tratat ca victima inocentă a unei circumstanțe nefericite. Ba mai mult, cel din urmă tratament

mi-ar face greață chiar și în lumea de apoi.

Și nu contează că moartea e o pedeapsă prea dură și injustă pentru accident (în cazul, rar, dar fericit, în care supraviețuiești, nu iei mai mult de 3 ani de pușcărie…)

Putem afirma liniștit că voiajul națiunii maghiare spre Trianon asemăna izbitor cu o goana nebunească pe șosea – sfârșind într-un accident grav și penibil.  Poate prindeam și Darwin awards, dacă ar fi existat așa ceva la începutul secolului trecut. Și nici măcar nu ne putem pretinde că – în puținele momente mai lucide – n-am fi putut observa numeroasele indicatoare Reduceți viteza! Trianonu’i aproape instalate la marginea drumului. În aceste condiții, conform proverbului înțelept

dacă ești prost, măcar să nu claxonezi,

abordarea cea potrivită problematicii Trianon ar fi una modestă și rezervată. Nu așa cum fac cei de la Fidesz, partidul aflat la guvernare din Ungaria, care – probabil pentru a contracara partidul de extrema dreaptă Jobbik – au declarat aniversarea tratatului de la Trianon drept Ziua Unității Naționale.

Mai mult, limbajul decretului – puțin zis patetic – dă de înțeles că gestul e cam departe de a avea ca scop înțelegerea acestului moment istoric sumbru sau – doamne ferește – de a trage învățătura, odată pentru totdeauna. Nici singura afirmație despre greșelile cauzatoare de suferință, comise împotriva națiunilor conlocuitoare, nu pare prea convingătoare în lumina aluziilor prea numeroase privind marea tragedie națională. Și nici vorbă să se menționeze că tocmai acele greșeli, comise

perioadei premergătoare tratatului

au dus – aproape în mod direct – la finalul atat de nefericit.

Da, Trianonul a fost profund nedrept – fapt confirmat deja chiar de partea mai luminată a intelectualilor români de azi. Dar nici șovinismul diletant și necugetat nu a fost mai prejos, cel care a practic a aruncat națiunea „majoritară“ a Ungariei Mari în propriul să destin dezastruos.

Ușor să fim destepti acum. Dar mulți dintre contemporanii maghiari mai cu judecată știau foarte precis că forțarea marelui imperiu național ungar, prin respingerea revendicărilor legitime a celorlalte națiuni conlocuitoare nu poate avea un deznodamant pozitiv. Dar orice cuvânt era de prisos. Mai pe șleau, evenimentele petrecute înainte, în timpul și după tratat sunt cel puțin controversate și trebuie discutate, dar numai dacă problema va ajunge din mâna politicului acolo unde-i este locul, de fapt: pe masa specialiștilor obiectivi și imparțiali.

Însă alianța Fidesz–PPCD (KDNP) a făcut deja pasul important spre

„marea unitate națională“:

de acum încolo știm foarte precis că există așa numiții unguri buni, adevărați, pe care ii doare foarte mult Trianon-ul, și ungurii răi, falși, pe care ii doare mai puțin.

Putem fi siguri că 4 iunie va însemna sărbătoare și patetism peste tot în Ungaria. Și chiar dacă cineva si-ar aduce aminte că în 1919 probabil ungurimea a fost mai bleagă și bătută în cap decât restul lumii, n-ar risca să afirme aceste idei – s-au mai văzut ouă sau roșii stricate și la alte așa-zise sărbători naționale.

Atunci putem să adresăm

urări călduroase noii majorități din guvernul și legislativul maghiar. 

N-au decât să remedieze situația economică dezastruoasă într-un mod la fel de înțelept și poate la anul vom prinde la preț de criză nu numai insule grecești, ci și aia de la Balaton.

Articol tradus din maghiară, revizuit și adaptat după
http://manna.ro/szauna/trianon_lassitas_baleset_2010_05_31.html
și
http://szabadter.wordpress.com/2010/05/31/trianon-lassitani/

Anunțuri

Kosovo: vă asigurăm că nu vă asigurăm!

Nu am obiceiul să citesc polițe RCA (cărți verzi) în timpul meu liber, astfel perla pe care voi împarte cu dragii mei cititori am descoperit-o cu totul accidental. Distracție plăcută!

Adică:

Răspunderea asiguratorului, prevăzută în documentele de asigurare eliberate pentru Serbia, este limitată la aria geografică a Republicii Muntenegru și la acele arii geografice ale Serbiei care sunt sub controlul Guvernului Republicii Serbia.

M-am decis s-o traduc partea evidențiată a acestei note de subsol în românește, pe înțelesul tuturor – fără a precupeți vreun efort de a explica în detaliu și aspectele mai ascunse (dar deosebit de interesante).

Ajunge cu vorba, iată traducerea:


„Stimatul nostru asigurat!

După cum ați putut observa și Dumneavoastră, nu ne-am obosit să includem Republica Muntenegru (pentru neștiutori: CG, adică Țrna Gora) în lista țărilor acoperite de RCA-ul dvs. Mai degrabă am băgat-o (cu ajutorul unei «steluțe») înapoi – în hmm… pântecul Serbiei Mari de odinioară. Adică ne prefacem că habar n-avem despre ceea ce s-a întâmplat în Balcani în ultimul deceniu. Nu parcă ar conta – așa numai, ca și fapt divers.

Ceea ce contează în schimb este Kosovo, cică aria geografică a Serbiei care nu mai este sub controlul Guvernului Republicii Serbia.

Știți bine, țara aia care de fapt nici nu există.

Chiar, cum adică? Să recunoști independența regiunii sfâșiate din trupul unei țări prietene și vecine? Să accepți dominația albanezilor străini asupra leagănului sfânt al poporului sârb? Nici vorba! Poate și minoritarii noștri vor înțelege greșit mesajul – tratându-l drept precedent de a-și face de cap pe meleagurile noastre românești. Cu ideile noastre național(ist)e nu-i de glumă!

Asta, bineînțeles, în mod oficial.

În mod neoficial însă trebuie să recunoaștem că «regiunea» Kosovo nu mai este parte a Serbiei chiar așa de mult cum ne-am dori să fie. Altfel am putea fi și noi băieți mai de gașcă – și să ne permitem asigurarea accidentelor Dvs. chiar și în acea «zonă geografică a Serbiei» care momentan puțin zis că nu se află sub controlul Guvernul Sârb. Mai pe șleau: o fi Kosovo parte din Serbia, dar din partea noastră nu pupați nici o asigurare pe acolo!

Totuși să nu vă necăjiți dacă – din nefericire – vă veți trezi în ținta privirii (sau kalașnikovului, cum se mai obișnuiește pe acolo)

unui kosovit feroce căruia tocmai i-ați lovit mașina.

Uitați de spoturile publicitare gen șofer stângaci salvat de polița RCA: n-avem cum să vă ajutăm în acest caz. Dar vă veți putea consola cu măreața idee de a se afla pe teritoriul Serbiei Mari Unitare și Indivizibile.

Vă mulțumim că ați ales compania noastră pentru a încheia asigurarea obligatorie auto!“


Despre autonomie la Realitatea TV

O discuţie zgomotoasă, neegală, dar totuşi foarte interesantă, între un politician maghiar (Antal Árpád, primarul mun. Sfântu Gheorghe, fost deputat UDMR), un român naţionalist (Adrian Păunescu, fost senator PSD), un român mai echilibrat (Mihai Voicu, deputat PNL) şi o moderatoare antimaghiară, pornită (Corina Drăgotescu) căreia îi place să închida gura la orice argumente maghiare.

Dacă aveţi 50 de minute libere şi vă interesează în detaliu chestiunea autonomiei Ţinutul Secuiesc, vă recomand să vă uitaţi la Zona de impact din 5 septembrie 2009 de pe Realitatea TV:


Adevărul despre învăţarea limbii române în Secuime

Am primit un comentariu foarte interesant, foarte bine şi minuţios scris despre problema învăţării limbii române în zonele din Ardeal locuite în majoritate de maghiari, în special Secuimea. Comentariul a fost trimis de un anume D’Azertis, care dezvăluie că este unguroaică, profesoară de limbi străine în Sfântu Gheorghe, Covasna. Redăm în continuare acest text în totalitatea lui (cu putine editări doar de formă), deoarece credem că merită o atenţie deosebită de la oricine interesat de subiect:

Citesc de o vreme mesajele voastre, initial n-am vrut sa ma implic, dar fiind unguroaica din Sf. Gheorghe, si intamplator profesoara de limbi straine, m-am gandit, ca totusi as avea cateva cuvinte in legatura cu predarea si invatarea limbii romane. In general in diferite mesaje ce era esential s-a mai zis: limba romana pe aici este slab vorbita de majoritate, dar sunt si unii care o vorbesc bine spre foarte bine.

Printre cauzele nevorbirii limbii trebuie sa includem fara indoiala si refuzul – insa la un numar redus de persoane. (Asa cum si in cazul romanilor de aici exista persoane – tot in numar redus, care inteleg si vorbesc bine lb. maghiara, dar refuza sa o vorbeasca. Cunosc cazuri concrete.) Apoi trebuie sa mentionam ca exista un numar mare de elevi slabi si mediocri (ei exista peste tot), acestia invata nu numai limba romana greoi, dar au rezultate mediocre si la alte materii.
Se pune problema simtului/talentului pentru limbi. Asa cum pentru a fi un bun cantaret, ai nevoie de ureche muzicala, daca te nasti fara, nu prea ai multe sanse… Sunt numerosi elevi, care nici nu refuza sa invete romana, nici nu sunt mediocri, dar au nesansa sa le lipseasca acest simt pentru limbi.
Deci sunt de acord cu ceea ce a scris Dom si Olahus, inclusiv cu ideea ca foarte multi maghiari de aici nu iau in considerare posibilitatea unui loc de munca in celelalte parti ale tarii.

Ideea de programe si manuale diferentiate este sustinuta nu doar de maghiarii de aici, foarte multi profesori de etnie romana sunt de aceeasi parere (cunosc profesori care s-au titularizat la noi, dar care provin din judete ca Tulcea, Prahova sau Maramures, care dupa un an de predare la clase maghiare au ajuns la aceeasi concluzie!!!).
Cu actualele programe si manuale romana nu prea poate fi insusita (sau poate fi insusita greu, si in general de elevii buni si foarte buni care pe deasupra mai au si simt pt. limbi si eventual interactioneaza mai mult cu romani) pentru ca pune accent pe straturi ale limbii care necesita cunoasterea in prealabil al limbajului comun. In predarea limbilor straine pornim de la limbajul comun, al conversatiei cotidiene, si doar dupa insusirea acestuia se poate trece la limbajul literar, stiintific, juridic etc. Atata vreme cat lexicul de baza nu se invata temeinic, n-ai cum sa ceri de la elev sa cunoasca notiuni de teorie literara, arhaisme si neologisme, sau sa dea doua trei sinonime la un cuvant. Deci degeaba faci timp de 8-12 ani limba romana cand tocmai esentialul lipseste, tocmai posibilitatea de a lega propozitii de baza! Arabii si francezii reusesc sa comunice dupa putin timp pt. ca asa cum s-a mai zis: 1. ei sunt nevoiti sa foloseasca limba, 2. pentru ca ei invata prima oara sa comunice cu celalalt. Eu nu cunosc niciun manual de lb. romana unde copilul sa fie invatat cum sa faca cumparaturi, sau cum sa ceara diferite informatii, cum sa trimita un colet prin posta etc. Copilul roman nu trebuie sa invete aceste fraze, expresii, cuvinte. Copilul maghiar mai intai ar avea nevoie de asta si nu de comentariul literar al romanului “La Medeleni” sau al unei poezii de Labis de ex.
Cu celelalte mijloace de comunicare si informare amintite de Solovastru treaba sta cam asa: elevul maghiar are la dispozitie cate site-uri vrea in lb. maghiara si se informeaza de acolo (daca te gandesti bine, daca informatia iti e oferita si in lb. materna, n-o vei citi in engleza sau franceza, nu?). Radiouri si televiziuni in lb. materna sunt destule, posturile romanesti sunt foarte rar urmarite de elevi. Aici cauzele sunt multiple, nu intru in amanunte.

In rest: @Solovastru: “Pot sa gasite oricate argumente pentru a-i scuza dar nu este decat o dovada de sovinism si de dispret pentru limba si cultura română.”
Nu cred ca un cetatean al tarii, de orice etnie ar trebui sa aiba mai mult sau mai putin respect pentru limba si cultura celuilalt cetatean de orice alta etnie! Chiar daca limba romana este limba oficiala, pentru mine este limba straina atata timp cat pot sa am doar o singura limba materna. (exista mai multe pdv. de a categorisi limbile, sa nu facem confuzii. Dpdv. al individului exista o limba materna, toate celelalte fiind straine. Dpdv. legal exista o limba oficiala, celelate putand fi semi-oficiale sau neoficiale. In timp ce in cazul cetatenilor de etnie romana lb. materna si cea oficiala se suprapun, in cazul cetatenilor de alta etnie nu. Doar atat.)

Sunt pt. obligativitatea invatarii limbii romane, dar nu pot sa fiu de acord cu respectul impus! Asa ceva nu exista. Nu poti sa obligi pe cineva sa-ti respecte limba sau cultura. Respectul se castiga. Limba si cultura romana nu este superioara celei maghiare. Nici macar in Romania. Este alta, diferita, nici mai buna nici mai proasta. Eu nu cred in culturi si limbi- sau etnii si natii superioare respectiv inferioare. Limba romana are aici alt statut juridic si atat! In momentul in care romanii vor respecta limba si cultura celuilalt asa cum vor ei ca ceilalti sa respecte cultura si limba romana, atunci va fi ok. Intre majoritate-minoritate diferenta este doar numerica si nu de valoare!!! Asta nu inteleg foarte multi. (Pot intelege lipsa de respect pt. limba si cultura maghiara din partea unor romani, daca ma gandesc la situatia romanilor din Ardeal din trecut. Dar tocmai acest lucru ar trebui sa-i faca sa-si dea seama, ca daca aplici aceleasi masuri, vei avea aceleasi reactii… Sa nu-mi spuneti ca romanii nu s-au impotrivit, ca nu s-au luptat pt. mentinerea valorilor lor).

Teama de asimilare nu este un Bau-bau cu care ne ameninta UDMR. Este o realitate simtita de fiecare dintre noi. Nu doar in cazul maghiarilor din Romania, dar si in cazul tuturor minoritatilor exista posibilitatea de asimilare in momentul in care comunitatile compacte se dizolva. Este foarte simplu: un maghiar merge sa lucreze intr-un oras majoritar roman sau 100% roman. Are trai decent, totul e ok., se stabileste acolo. Exista 2 posibilitati: se casatoreste cu o unguroaica sau cu o romanca. De fapt nu prea conteaza acest aspect, pt. ca nu are posibilitatea sa-si dea copii intr-o scoala cu predare in lb. maghiara. Astfel, copiii, chiar daca vor vorbi (eventual scrie si citi) ungureste, vor pierde ffff. multe aspecte din cultura maghiara. Vacantele la bunici mai ajuta, dar pt. cat timp? Nepotii maghiarului nostru nu cred ca vor mai vorbi ungureste, stranepotii nici atat. Si uite asimilare. Daca prin asta se intelege integrare, este foarte clar ce se doreste.
Exemple sunt destule, am multe cunostinte, rude carora li s-a intamplat. Cati maghiari din Valea Jiului mai stiu ungureste, sau au posibilitatea sa invete in lb. materna? Au fost acolo zeci de mii de etnici maghiari. Cunosc “maghiari” de generatia a doua sau treia din Bucuresti sau chiar Brasov care nu mai vorbesc ungureste, sau o vorbesc la nivel de lb. straina. Deci da: pericolul asimilarii este cat se poate de reala.

As aminti aici situatia romanilor din Ungaria, care dupa 1920 n-au reprezentat un procent insemnat ca nr. de cetateni, si care netraind in comunitati compacte (cu exceptia satelor de la granita, precum in jurul si in Jula) sunt amenintati de asimilare totala. Acum nu se pune problema asimilarii fortate (cel putin asa as dori sa cred), cum nu este vorba despre asa ceva nici in Romania… Dar se intampla. Este mersul firesc, natural al lucrurilor. Si nimeni nu poate fi invinovatit daca incearca sa lungeasca acest proces. Pentru ca de evitat nu cred ca se poate evita, daca gandesti pe termen lung, in secole. Singura posibilitate de a lungi viata unei comunitati minoritare este: sa ramana compacta cu posibilitatea autoguvernarii, sau daca e in diaspora, sa beneficieze macar de autonomie culturala.

“Nu inteleg de unde vine fobia asta dupa ce sute de ani procesul a functionat doar in favoarea maghiarilor in detrimentul românilor, slovacilor, sirbilor, croatilor etc.”

Fobia asta exista tocmai pt. ca s-a vazut ca se poate… Atunci maghiarii au avut posibilitatea, acum o au romanii, slovacii, sarbii… Atunci romanii, slovacii, sarbii s-au zbatut pt. supravietuire, acum e randul maghiarilor. N-avem dreptul? Pt. noi nu sunt valabile aceleasi reguli???
Nu aplicati dubla masura. Cu putina empatie lucrurile incep sa arate diferit.
Se zice ca lumea s-a schimbat, ca ne-am civilizat, se vorbeste despre democratie, drepturile omului etc. De ce atunci masuri, comportament, mentalitate din sec. XIX.???

In ultimul timp, citind despre aceste probleme pe diferite forumuri si pe acest blog, am inceput sa am un interes pt. minoritati (sunt la nivel de incepator, si mai mult de amator nu voi fi, dar totusi…)

Pt. cei care vorbesc in numele minoritatii romane din Ungaria necunoscand de fapt situatia concreta, recomand:
Site-ul saptamanalului Foaia Romaneasca
http://www.foaia.hu//index.php?option=com_content&task=blogsection&id=3&Itemid=25
Emisiunea in lb. romana (Ecranul nostru) de pe postul national maghiar
http://videotar.mtv.hu/Kategoriak/Kisebbsegi%20musorok/Ecranul%20nostru.aspx

Pt. cei interesati de minoritatile Europei si nu numai: documentarul Minoritates Mundi (cu subtitrare in lb. romana la aproape toate episoadele – cu scuze pt. greselile gramaticale si de lb. Mentionez ca am urmarit multe episoade, si traducerile sunt corecte dpdv. al continutului).
http://www.dunatv.hu/musor/videotar?vid=561565&pid=279147


Autonomiile „neexistente” ale Europei

Controversa autonomiei pe criterii etnice durează în România de ani buni. Unul dintre cele mai populare argumente contra este următorul: “Europa nu sprijină autonomia teritorială pe criterii entice”. În alte variante se mai poate auzi şi “UE nu sprijină autonomia teritorială pe criterii entice” sau “În ţările europene/UE nu există autonomii teritoriale pe criterii etnice”.

În primul rând să clarificăm ce înseamnă autonomie teritorială pe criterii etnice. Autonomia teritorială pe criterii etnice presupune un teritoriu clar definit al unei ţări în care o etnie, alta dacât cea majoritară, este în majoritate, un teritoriu cu un ridicat nivel de autoguvernare care presupune pe lângă o autonomie administrativă, politică, etc. lărgită (depinde de caz) şi drepturi speciale lingvistice, culturale, educaţionale care au menirea de a conserva şi de a dezvolta cultura, identitatea minorităţii protejate prin această construcţie juridică.

Din start trebuie să ştim că nu există o reţetă unitară pentru autonomii teritoriale pe criterii etnice. Din definiţia de mai sus reiese că este o caracteristică comună, o cerinţă minimă în cazul unei astfel de autonomii existenţa unui teritoriu clar definit, a unei forme speciale de autoguvernare şi a unor drepturi lingvistice, culturale, educaţionale speciale acordate acestui teritoriu. Însă în cazul altor domenii ca: administraţie, justiţie, poliţie, transporturi, comunicaţii, protecţia mediului, economie, fiscalitate sau chiar politică externă proprie, drepturile conferite de statutul (constituţia) acestor regiuni diferă de la caz la caz.

Există în Europa teritorii autonome cu politică externă proprie (Insulele Aland), cu politică fiscală proprie (Ţara Bascilor) sau cu politică proprie în materie de transporturi şi comunicaţii (Catalunia). În general teritoriile autonome au parlament şi guvern propriu, care au puterea de a legifera şi în alte domenii decât cele importante din punct de vedere etnic. Drepturile conferite cum am spus diferă însă de la caz la caz. Puterea juridică a unei autoguvernări autonome are legătură de obicei cu circumstanţele politice în care s-au format, cu sistemul constituţional al statului în care se află şi cu puterea mişcării politice autonomiste.

Poziția UE față de autonomie

Întorcându-ne la enununţurile politice pompoase de la care am pornit: în primul rând, UE nici nu sprijină, nici nu este împotriva creării, existenţei unor autonomii teritoriale pe criterii etnice. Uniunea Europeană pur şi simplu nu are nimic de zis în acest sens, nici politic, nici prin aquis-ul comunitar (corpul legislativ comun al statelor membre). Din punctul de vedere al UE acordarea sau neacordarea unor autonomii teritoriale pe criterii etnice ţine de prerogativa exclusivă a statelor membre. UE recunoaşte întotdeauna fără rezerve existenţa acestor autonomii, în caz că ele s-au creat într-un stat comunitar. Exemple în acest sens sunt cele 16 autonomii de acest fel existente în ziua de azi pe teritoriul UE. Unele dintre ele au chiar acorduri proprii în unele domenii cu UE.

În al doilea rând, trebuie de asemenea clarificat faptul că nu există în UE şi nici în toată Europa o politică comună cu privire la chestiunea autonomiei, teritorială sau culturală, a minorităţilor. Deci nu există practic acele „standarde europene” în materie de autonomie invocate de fiecare parte, nici pro, nici contra. Standardele europene minime (!) în materie de protecţia minorităţilor sunt cele expuse de cele două documente adoptate în cadrul Consilului Europei (are 47 de membri, nu este organism UE): Carta Europeană pentru Limbile Regionale sau Minoritare (1992), şi Convenţia-cadru pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale (1995). Aceste două documente, de altfel obligatorii pentru ţările care l-au ratificat (şi pentru România), discută în principal drepturi lingvistice, politice, culturale, de anti-discriminare în context de drept individual care poate fi folosit şi colectiv. Ele însă nu reglementeză dreptul la autonomii teritoriale.

Există un singur document european care discută despre posibilitatea acordării unor autonomii teritoriale pentru minorităţi. Acesta este faimoasa Recomandare 1201 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei referitoare la drepturile minorităţilor, adoptată în 1993. Conceptul autonomiei cu privire la minoriăţi apare explicit în acest document în felul următor:

„În regiunile unde constituie majoritatea, persoanele aparţinând unei minorităţi nationale vor avea dreptul să dispună de administraţie locală sau autonomă corespunzătoare, sau de un statut special, conform situaţiei istorice şi teritoriale specifice şi în acord cu legislaţia naţională a statului”.

Acest document însă are numai valoarea juridică de recomandare, el nefiind obligatoriu în niciun stat membru al Consiliului Europei. Recomandarea în sine apare şi în tratatul bilateral româno-maghiar din 1996, însă cu menţiunea clară că părţile nu recunosc drepturi colective minorităţilor, menţiune inclusă la insistenţa României. Astfel acest faimos articol, deşi inclus în tratat ca anexă, nu a căpătat valoare juridică.

În Europa există state cu mare deschidere faţă de conceptul autonomiilor teritoriale etnice, de exemplu Spania, Italia, Finlanda, Belgia sau Regatul Unit şi există chiar şi state care nici măcar nu recunosc existenţa minorităţilor, de exemplu Grecia, sau până la adoptarea noi constituţii din iunie 2008, Franţa. Majoritatea statelor însă recunosc drepturi lingvistice şi culturale individuale (chiar şi folosite colectiv) ale minorităţilor, lucru care nu este discutat însă în acest articol, încercând să analizăm numai ideea autonomiei teritoriale.

Autonomii teritoriale formate pe criterii etnice, sau autonomii teritoriale care au primit şi lărgite prerogative etnice există însă în Europa în număr de 19. La acestea se pot adăuga după preferinţă şi cele 15 republici autonome formate pe criterii etnice de pe teritoriul european al Federaţiei Ruse (Adigea, Başchiria, Cecenia, Inguşetia, Ciuvaşia, Dagestan, Tatarstan, Kabardino-Balchiria, Calmâchia, Karaciai-Cerchezia, Karelia, Republica Komi, Mari El, Mordovia, Udmurtia).

Să vedem care sunt teritoriile autonome etnice ale Europei:

Belgia:

• Autonomia germanilor din Valonia. (Pentru detalii vezi pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: germanii

Danemarca:

• Insulele Feroe (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: feroezii

Finlanda:

• Insulele Aland (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: suedezii

Italia:
• Tirolul de Sud (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: germanii tirolezi

• Vallée d’Aoste (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: francezii, provansalii

• Friuli-Venezia Giulia (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: friulii

Rep. Moldova:

• Găgăuzia (pentru detalii vezi pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: găgăuzii

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord:

• Scoţia (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: scoţienii

• Ţara Galilor (Wales) (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: galezii

• Irlanda de Nord (detalii vezi pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: irlandezii, Ulster Scots

• Insula Man (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: manxii

• Insula Guernsey (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: guernésiais, francezii

• Insula Jersey (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: jèrriais, francezii

Serbia:
• Voivodina (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: maghiarii, românii, slovacii, coraţii, rusinii

Spania:
• Ţara Bascilor (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: bascii

• Catalunia (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: catalanii

• Galiţia (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: galiţienii

• Comunitatea Valencia (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: catalanii valencieni

Ucraina:

• Crimeea (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea protejată: ruşii, tătarii

De asemenea în Europa există două state federale care sunt formate din etnităţi autonome formate pe baze etnice:

Belgia:

• Flandra (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea care constituie entitatea: flamanzii neerlandofoni

• Valonia (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea care constituie entitatea: francezii valoni

Bosnia-Herţegovina:

• Republica Srpska (detalii pe pagina Wikipedia: ) – minoritatea care constituie entitatea: sârbii

• Federaţia Bosniei şi Herţegovinei (detalii pe pagina Wikipedia: ) – – minoritatea care constituie entitatea: bosniacii musulmani, croaţii

Pe continentul European există deci 19 teritorii autonome etnice, 4 teritorii autonome etnice constituitoare de stat şi 15 republici autonome etnice ruseşti. Chiar dacă lăsăm Federaţia Rusă deoparte din cauza sistemului statal diferit, tot putem zice că în Europa există un total de 23 de autonomii teritoriale etnice, din care 17 pe teritoriul UE.

Concluzionând: autonomia teritorială pe criterii etnice nu este străină nici de continentul european, nici de Uniunea Europeană. Deşi nu există în momentul de faţă standarde europene în materie de drepturi colective, nici în aquisul comunitar nici în acorduri internaţionale continentale, există o serie de ţări, mai ales în Europa de Vest, care sprijină aceste forme de autonomie şi care astfel pot prezenta întregului continent exemple pozitive în reglementarea statutului unor minorităţi cu un număr mare şi cu un grad avansat de organizare politică şi culturală.

http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=9646


Autonomiile Europei: Catalunya şi catalanii

Catalanii din Spania sunt cea mai mare minoritate etnică a Europei, numărând în jur 9,1 milione de persoane. Ei sunt răspândiţi în comunitatea autonomă Catalunya şi în comunităţile autonome Valencia şi Insulele Baleare. Ei se regăsesc şi în Franţa în regiunea Pyrénées-Orientales de lângă graniţa cu Spania, şi în principatul independent Andora. Limba catalană este limbă oficială în toate cinci, catalanii dând şi majoritatea populaţiei în cele trei teritorii din Spania.

Catalunia, sub numele de Coroana Aragon, a fost un stat practic independent în evul mediu, ea pierzându-şi treptat instituţiile proprii în secolele XVI şi XVII prin diverse uniuni dinastice. În anul 1716, dupăr căderea Barcelonei în războiul de succesiune spaniol, Catalunia a fost asimilată complet noului regat spaniol, limba catalană fiind interzisă, legea castiliană fiind itrodusă şi aici.

Renaşterea catalană s-a produs numai după căderea dictaturii lui Franco. Prin noua constituţie din 1978 a fost reinstaurat autonomia politică şi culturală a provinciei Catalunia. Primul statut de autonomie a Cataluniei provine din 1979, a Valenciei din 1982 şi a Insulelor Baleare din 1983. Toate trei teritorii au actualmente parlament, guvern şi preşedinte propriu.

Mişcarea de independenţă este cel mai pronunţat în regiunea autonomă Catalunya, ea fiind cea mai mare, mai compactă etnic, şi mai strictă cu privire la identatea catalană. În 2006 a fost votat şi introdus noua constituţie catalană care conferă teritoriului statutul de naţionalitate proprie care îşi exercită dreptul de autoguvernare prin comunitatea autonomă a Cataluniei. Preambulul statutului, care nu are putere legală însă, numeşte Catalunya deja naţiune.

Acum mai bine de o lună, pe 7 martie 2009 circa 10.000 de protestatari au organizat un marş pro independenţă la Bruxelles, cerând UE implicare în negocierea unui referendum de independenţă faţă de Spania pentru regiunea autonomă Catalunya, luând ca model implicarea Bruxelului în Montenegro şi Kosovo:

Pe lîngă limba proprie, oficială şi promovată destul de agresiv de către guvernul local, regiunea are şi propria sa forţă de poliţie, propriile simboluri, drapel, imn, etc. Printre competenţele exclusive ale regiunii autonome se numără cultura, mediul, comunicaţiile, transportul, comerţul, administraţia publică locală, siguranţa publică. În schimb teritoriul autonom îşi împarte suveranitatea cu guvernul central de la Madrid în chestiuni de educaţie, de sănătate, justiţie şi cele militare. Spre deosebire de Ţara Bascilor, Catalunia nu are un sistem fiscal propriu, de aceea suţinerea economică a administraţiei regionale depinde foarte mult de bugetele guvernamentale spaniole, asta fiind una dintre cele mai importante argumente ale mişcării pro-independeţă, Catalunia ca regiune bogată a ţării fiind net-contribuitor la bugetul central.

Catalanii sunt o minoritate cu o pronunţată afinitate pentru modernizarea culturii lor, ei dându-şi seama că promovarea limbii proprii nu poate lipsii nici din sfera de bussinesului ori de pe internet, ei reuşind şi acordare unui domain propriu: .cat, fiind una din puţinele minorităţi care au reuşit acest lucru.:

Catalanii nu se consideră spanioli, nu s-au considerat niciodată. Şi azi poţi auzii în Barcelona localnici care îţi explică faptul că se duc la Madrid, se duc în străinătate. Mândria şi naţionalismul pronunţat al catalanilor, ajutat şi de mişcările surori ale bascilor şi galiţienilor pot ajunge în câţiva ani la un probabil referendum despre independenţă, deocamdată interzisă de constituţia Spaniei. Foarte multe depind de mişcările politice, de alegerile din regiune şi cele centrale de la Madrid.

O alternativă este lărgirea şi mai pronunţată a autonomiei catalane, până la nivelui Ţării Bascilor (aproape totul în afară de independenţă). Şi această soluţie este una posibilă ţinând cont de faptul că o bună  parte din partidele catalane şi din populaţie s-ar mulţumii şi cu atât.