Monthly Archives: iunie 2011

Așa numitul liberalismul PNL-Tineret…

Note:

1. Mă abțin (deocamdată) de comentarii, fiind vorba despre un pliant care cade în categoria: no comment.

2. Acest pliant a fost pus azi în sute (dacă nu mii) de cutii poștale în Cluj-Napoca.


Aşa numitul Ţinutul Secuiesc…

În jurnalismul românesc s-a înrădăcinat o expresie, care iată apare mai tot timpul pe paginile tabloidelor când e ceva problemă (falsă). Despre ce altceva ar fi vorba decât despre ”aşa numitul Ţinut Secuiesc”, frază care s-a renăscut ca pasărea Phoenix, de data asta pe Hotnews. În articolul său, Victor Cozmei arată fără dar şi poate punctul lui de pornire privind (falsa) problemă a Ţinutul Secuiesc: ”asa numitul Tinut Secuiesc (denumire ce nu reprezinta o unitate administrativa)”. Aţi priceput, aşa-i? Așa numitul… adică ceva, ce se cheamă aşa, dar nu există, căci nu este o unitate administrativă???

Eu personal accept acest punct de vedere pe care nu vreau să comentez, că pică într-o categorie chiar aparte, cu o singură condiţie:

de azi încolo toţi politicienii, împreună cu jurnaliștii (în frunte cu doamnele/domnişoarele de la secţia Vremea a telejurnalelor) şi cu toată gaşca de experţi peste noapte a regionalizării României să folosească denumirile istorice cu prefixul ”aşa numitul”, adică aşa numitul Maramureş, aşa numita Crişana, aşa numita Oltenia, aşa numita Dobrogea, aşa numita Transilvania, aşa numita Moldova, aşa numita Ţara Moţilor, aşa numita Ţara Făgăraşului, aşa numita Ţara Bârsei… pentru că, aţi ghicit, sunt denumiri care nu reprezintă o unitate administrativă.

Nemaivorbind de aşa numitul Bucovina unde doamna Udrea ne aşteaptă de Revelion sau de Paşti!


Ceartă și sărăcie

Demnitarii noștri clujeni (români și maghiari) se bat în (dez)acord deplin pentru tăblițele montate și demontate – în timp ce Bechtel tocmai își face bagajele pentru a se-apuca fără întârziere de autostrada din Kosovo(!).
Va pleca în liniște, cât mai discret, nu cumva să ne deranjeze în mijlocul discuțillor aprinse.

Aș renunța chiar la indentitatea mea maghiară

(și nu glumesc) dacă în schimb ar veni ceasul în care – în sfârșit – meleagurile noastre vor fi populate de oameni normali, cu probleme normale.
Dar parcă văd că o să rămân cu maghiara mea…