Demnitarii noștri clujeni (români și maghiari) se bat în (dez)acord deplin pentru tăblițele montate și demontate – în timp ce Bechtel tocmai își face bagajele pentru a se-apuca fără întârziere de autostrada din Kosovo(!).
Va pleca în liniște, cât mai discret, nu cumva să ne deranjeze în mijlocul discuțillor aprinse.
Aș renunța chiar la indentitatea mea maghiară
(și nu glumesc) dacă în schimb ar veni ceasul în care – în sfârșit – meleagurile noastre vor fi populate de oameni normali, cu probleme normale.
Dar parcă văd că o să rămân cu maghiara mea…
Stimaţi cititori şi stimaţi membrii a administraţiei locale. Aşa cum am promis mai demult, m-am deplasat la Sibiu cu un grup de turişti (printre care maghiari, englezi, americani, danezi, şi scoţieni) să verific la faţa locului cum arată tăbliţele sibiene, pentru că cele inexistente în Cluj au creat deja atâta bătăi de cap pentru unii.
Mai mult, spre surprinderea mea , nu e numai aşa cum prezenta domnul Csoma, adică tăbliţă în patru limbi pe Palatul Brukental, pentru că la Sibiu este vorba despre mult mai mult: tăbliţe peste tot pe clădiri în patru limbi (română, germană, maghiară, engleză).
Deci este altfel, decât credeam eu, şi domnul Csoma, pentru că nu numai pe biserica catolică din centru, sau pe palatul Brukental sunt prezente tăbliţele amintite mai sus, ci pretutindeni. Astfel putem confirma, că mai există cel puţin un stat în afara Ungariei unde sunt plăcuţe şi în limba maghiară: asta este România, statul natal al unor cetăţeni, care sunt fie de etnie română, maghiară sau germană.
Mai jos găsiţi fotografia unor tăbliţe (primele 3) aflate pe clădirile din strada Trunului, în jurul restaurantului „Butoiul de Aur”, altele (4-8) din zona Piaţa Mare şi Piaţa Mică, iar ultima fotografie este despre o tăbliţă din partea nordică a fostei fortificaţii.
Drept consecinţă, se poate trage concluzia: se poate şi altfel, fără prea mare gălăgie. Pentru că până la urmă nu numai turiştii vor fi foarte mulţumiţi de informaţiile oferite în limba lor maternă, aşa cum erau cei din grupul condus de mine, dar şi locuitorii oraşului se vor simţi un pic mai altfel, un pic „mai acasă”.
Iar dacă Domnule Primar Apostu, a promis că va fi urmat modelul din Sibiu, îl rugăm să îşi respecte promisiunea!
HU: RMDSZ, kormányon kívüliség és etnikumközi egyetértés
Ca atunci cand incerci sa abordezi o tipa si nu stii cu ce fraza sa o „agati”*, si eu am tot am stat pana sa vad cu ce imagine/metafora sa abordez acest subiect care sta pe buzele (mai corect: degetele? 🙂 ) multora dintre voi: Ce se va intampla, acum ca UDMR nu mai e la guvernare?
Dar sa lasam stilistica si arta agatamentului la o parte si sa trecem la ce ne roade, cu doua intrebari:
1) Vor fi mai tensionate relatiile dintre romani si maghiari in Ardeal in lipsa UDMR la guvernare?
2) Daca vor sa isi ajute atat de mult alegatorii, de ce nu au acceptat liderii UDMR sa o faca din postura de secretari de stat, oferita de PD-L?
*sau un tip, in cazul in care esti o fata mai nonconformista sau unul dintre cititorii nostri gay 🙂
Îndeplinându-şi promisiunea făcută pe blogul nostru pe 16 septembrie, Fostul nostru coleg Czika Tihamér şi-a pornit blogul de campanie, aşa cum era de aşteptat (dar şi normal de altfel) în limba română.
E un timp pentru a vorbi despre nedreptăţi, reale sau închipuite. Despre discriminări adevărate, dar şi despre cei care fac abuz de cuvântul discriminare, fie ei minoritari sau majoritari. E un timp pentru a propune noi formule administrative sau a se opune lor şi un timp pentru fluierat politicienii ultranaţionalişti, români sau maghari. Dar există şi un timp pentru a lăsa toate acestea de-o parte, pentru a ne concentra asupra lui együtt. Asupra lui împreună.
Recent, un pas către împreună l-a făcut, pe blog, Tihi, cu clipul lui, invitându-i pe ardeleni să îşi (re)descopere identitatea culturală comună. Clipul lui Tihi poate fi folosit că un element de legătură între români, maghiari, şi alţii. Poate fi văzut ca un pod, ridicat între oameni care îşi săpa, sau pot fi tentaţi să îşi sape « şanţuri de apărare » inutile. Dar un pod mai mult pentru ardeleni…
Dar pentru noi, cei din Regat, care vrem să ne apropiem de maghiari (de cei din România, dar nu numai), pot exista astfel de poduri ? Dar pentru un secui care nu a ieşit până acum din regiunea sa, dar e conştient că la Bucureşti sau Iaşi există şi oameni normali, şi nu doar regăţeni leneşi şi tupeisti/ultranaţionalişti?
Da, pot exista şi pentru noi, ceilalţi, poduri. Doar să ştim să le ridicăm.
Un pod poate fi ridicat, de pildă, dintr-o carte ungurească. De care ne îndrăgostim într-atât încât vrem să ştim mai multe despre maghiari (dacă eşti ungur, înlocuieşte peste tot cu român(e(a)sc(ă)) 🙂 . Sau prin efortul de a învăţa măcar două vorbe din limba celuilalt…
Un pod poate fi clădit pordind şi de la o imagine:
De exemplu o poză cu o kopjafa (plural : kopjafák), gen de monument funerar secuiesc ce seamănă, adesea izbitor, cu Coloana infinitului (probabil cel mai profund simbol naţional al nostru). Creaţii precum kopjafák sunt elemente de legătură superioare, pentru că e nevoie doar de puţină sensibilitate că să remarci similarităţile pe care le au cu cele româneşti. Poduri mai trainice, aşadar. E greu de spus cine s-a inspirat de la cine în cazul Kopjafa (în vechime aveau şi românii astfel de stâlpi, cu scop funerar) şi ar fi inutil, de altfel, să iniţiem o astfel de discuţie.
Uneori însă, artişti români sau maghiari se inspiră cu bună ştiinţă din cultura/limba celorlalţi. Operele lor sunt o pildă clară de depăşire a barierelor naţionaliste de către oameni luminaţi. Un exemplu celebru este Béla Bartók, care ne-a onorat compunând «Dansuri populare romanesti», ducând mai departe numele nostru în lumea largă.
La alt nivel, poate, şi mult mai recent, aş menţiona cântecul ludic trilingv al Adei Milea: Magyar Song.
Sau acest dans de la Naplegenda, care îmbină elemente maghiare, româneşti (căluşul) şi altele. O răscruce de poduri, care ar fi funcţionat mai bine că liant dacă originea influenţelor ar fi fost menţionată (însă nici mult iubitul Goran Bregovic nu spune întotdeauna când se inspiră din muzica românească… ). Iată un clip din Naplegenda (Legenda Soarelui):
Din păcate, nu toată lumea înţelege că astfel de creaţii ne pot ajută să ne apropiem şi să uităm, (măcar pentru câteva minute dacă nu pe termen lung) de durerile provocate de istorie şi politică, de care fiecare suferă mai tare decât celălalt. Comentariile de la acest videoclip pe youtube, sau la « Dansurile româneşti » sunt exemple bune că mulţi preferă să îşi adâncească şanţurile de apărare decât să ridice poduri…
Măcar noi să încercam contrariul…
*Post scris de prietenul nostru Olahus, etnic român, Bucureşti
Limba Cailor 