Pornesc noul meu blog (etno)politic

Scriu bloguri şi articole de presă în maghiară din decembrie 2005, de aproape 4 ani. A scrie blog în româneşte însă am început numai în februarie 2007, împreună cu Lolka, Dan şi Sebi, într-un proiect comun, numit Phoenix Transylvania. Blogul, iniţiat de mine şi de Dan Anghel se propunea primul blog interetnic transilvan, un blog unde în sfârşit români şi maghiari îşi putea expune ideile despre convieţuirea interetnică fără prejudecăţi, restrângeri, frustrări. Un fel de revista Provincia online, mai simplu, mai direct, mai modern. După câteva luni de relativ succes (şi perplexitate de amândouă părţi) în iunie 2007 am decis, împreună cu Lolka să ne deschidem propriul blog, cunoscutul (iubitul sau urâtul) dar cititul Limba Cailor.

Limba Cailor a fost şi este un proiect de succes, fiind citit la apariţia uni nou post de obicei de pe 150-200 de IP-uri, feed-ul lui apărând în câteva zeci bune de reader-uri şi side-uri de blog. Limba a fost şi este primul blog comun din blogosfera românească scris de maghiari, cu scopul de a transmite mesaje magiare în limba română despre probleme politice, despre relaţiile interetnice, despre prejudecăţi, toleranţă şi multiculturalism. Limba Cailor însă a tratat nu de puţine ori şi problematica necesităţii secularizării societăţii româneşti, fiind atacat poate şi mai mult pe  această temă, încă foarte spinoasă în mentalitatea colectivă românească.

L-am avut ca contrubuitor câteva luni şi pe prietenul nostru etnic român din Bucureşti, Olahus, care între timp a întemeiat un nou proiect, MaghiarRomania, acesta fiind deja al treilea blog pe această tematică în România. În august ni s-a alăturat kesztió, maghiar din Cluj, care sper să continue să scrie noi şi noi posturi de succes. Printre succesele până acum ale acestui blog este necesar să amintim locul 6 obţinut în categoria Cel mai bun blog despre politică la Roblogfest 2009, un loc notabil într-o companie selectă a unora dintre cele mai importante bloguri politice din România, Blogul Medusei, Politica 2.0, Paralele/Paralele sau blogurile lui Vlad Petreanu, Bogdan Olteanu, Victor Ciutacu şi Adrian Năstase. A fost şi numeroase articole care au fost preluate de revista online Acum sau de Hotnews.ro (vezi aici şi aici).

Intrarea în politică

În septembrie 2008 am fost propus de UDMR Cluj să candidez la Camera Deputaţilor în colegiul 7 din judeţ, cel din Câmpia Transilvaniei. Pentru a nu afecta independenţa blogului, m-am restras de pe blog pe toata perioada campaniei electorale. Am revenit doar în ianuarie 2009. Însă prin acest proces a început o carieră politică pentru mine, care s-a concretizat în mai 2009 când am fost ales vicepreşedinte al Platformei Liberale a UDMR, fiind deja membru CRU (mini-parlamentul UDMR). În iunie am fost iarăşi candidat, acum la alegerile europarlamentare, aflându-mă pe lista UDMR, lista “Solidarităţii Maghiare” pe un loc neeligibil. Deşi actualmente nu aşi putea zice că cariera mea politică este cea mai importantă pentru mine, lucrând majoritate timpului la cariera mea jurist, probabil viitor avocat, totuşi cred că este destul de clar, că nu mai sunt un om independent politic, sunt un politician angajat unei forţe politice: UDMR.

Astfel, cred că a sosit timpul să punem lucrurile în ordine. De comun acord cu Lolka şi kesztió, cei doi colegi de pe Limba Cailor am decis să mă retrag de pe Limba Cailor, deşi nu îmi este uşor să renunţ la acest proiect atât de drag mie. Idea pornirii unui blog personal şi renunţării la Limba fost a mea, decizia a fost mea. Au fost luni bune de frământări, însă după câteva zile de pregătiri azi a sosit timpul despărţirii. E mai bine pentru amândouă părţi. Eu nu mai trebuie să mimez o independenţă politică, Limba Cailor nu poate fi suspectat de dependenţă de vre-o formaţiune politică. Asta nu înseamnă că cei doi editori rămaşi, Lolka şi kesztió nu ar avea dreptul la preferinţe politice, fie ele şi faţă de UDMR, însă asta rămâne decizia lor.

Noul meu blog, personal şi politic, se numeşte „Tihamér Czika: blog (etno)politic”. Conţine în arhiva lui toate posturile mele apărute pe rând pe Phoenix Transilvania, Limba Cailor şi blogul de campanie din noiembrie 2008. Voi continua pe această platformă personală toate temele începute pe Limba, însă voi scrie mai mult despre politică, despre UDMR, despre politica românească. Se numeşte, şi va fi un blog politic, cu opinii politice. Voi încerca să arăt că şi în politica maghiară din România există voci liberale autentice, voci pro multiculturalism, anti-naţionalism de amândouă părţi, anti extremă-dreptă de amândouă părţi. Voi continua să sper că este loc de autonomie culturală sau teritorială pe lângă garantarea totală a unităţii şi indivizibilităţii statului român. Voi continua să sper că este important ca măcar în generaţia noastră se pot în sfârşit uita frustrări istorice, poveştile mai mult sau mai puţin reale el unor conflicte interetnice transmise din generaţie în generaţie cu singurul scop de a cultiva ură şi dezinteres faţă de celălalt. Voi continua să susţin şi idea umanismului secularist, importanţa separării dintre stat şi biserică.

Îi urez tot succesul şi răbdarea prietenilor mei de pe Limba Cailor. Le doresc să lucreze cât de mult pot pe acest blog, să îl ţină activ, şi să îl ducă la noi succese. 

De azi ne vedem pe noul blog:

http://tihiczika.wordpress.com/

De asemenea am pornit noul meu user exclusiv în limba română pe twitter:

http://twitter.com/tihiczika

Vă aştept pe toţi pe amândouă platforme!

(acest post apare în acelaşi moment pe amândouă bloguri)

Prim ministru minoritar? [video]

Oare a sosit timpul ca România să aibă un conducător minoritar etnic declarat? Oare am ajuns în sfârşit la această normalitate? Oare Klaus Johannis va avea şansa să spargă gheaţa?

Noi îi urăm tot norocul şi susţinerea de care are nevoie!

Béla Markó despre Klaus Johannis azi:

Cine este Klaus Johannis?

Despre autonomie la Realitatea TV

O discuţie zgomotoasă, neegală, dar totuşi foarte interesantă, între un politician maghiar (Antal Árpád, primarul mun. Sfântu Gheorghe, fost deputat UDMR), un român naţionalist (Adrian Păunescu, fost senator PSD), un român mai echilibrat (Mihai Voicu, deputat PNL) şi o moderatoare antimaghiară, pornită (Corina Drăgotescu) căreia îi place să închida gura la orice argumente maghiare.

Dacă aveţi 50 de minute libere şi vă interesează în detaliu chestiunea autonomiei Ţinutul Secuiesc, vă recomand să vă uitaţi la Zona de impact din 5 septembrie 2009 de pe Realitatea TV:

Ortodoxia şi identitatea românească.

Pe blogul meu maghiar am postat alaltăieri o invitaţie la prelegerea de azi din Cluj a binecunoscutului scpetic american Michael Shermer. În comentarii am atras atenţia şi asupra unui interviu dat de el portalului Hotnews.ro în care critică imixtitudinea religiei în educaţia, statul şi politicul din România. Cea ce s-a reţinut din acel interviu mi se părea o premieră binevenită în mass media românească de mainstream. Aşa explicit şi îndrăzneţ poate încă nu a fost nimeni. Era timpul.

Comentatorul nostru fidel depe Limba Cailor, Ovidiu, a binevoit să posteze la acel post un comentariu în limba engleză, fapt care sincer mi se pare un act de interes şi de respect lăudabil. El probabil neştiind maghiara, urmârind blogul meu maghiar probabil prin Google Translate, a comentat în engleză, ca să înţeleagă şi cititorii mei din Ungaria.

Am făcut această introducere pentru că aşi dori să re-postezi aici, cu îngăduinţa lui prezumată, comentariul lui Ovidiu şi răspunsul dat de mine ca să o discutăm împreună şi pe acest blog. Vă recomand ca intâi să vă uitaţi la interviul lui Shermer arătat mai sus şi după aia să reveniţi şi să citiţi cele două comentarii prezentate mai jos, pentru că ele derivă din acesta.

În final, dacă doriţi să vă exprimaţi opinia despre cele zise de noi, vă rog să o faceţi în comentariile acestui post, ori în româneşte, ori dacă vă place mai bine, în engleză.

Comentariul lui Ovidiu:

The sense of ethnic identity of the Romanians is not fully separated from older (pre 1848-revolution) source for identity : the religious one, they are interwoven.

It is made apparent, quite obvious, by the fact that the Romanian nationalist movements of the 1930s (Iron Guard, Legionary) had a powerful Christian-Orthodox dimension. A strange feature noticed by many as weired, it was unlike those of the German extreme nationalism (nazism) or Italian fascism which were openly anti-religious.

The cause (distal not proximal cause) of this (unusual amongst the EU nations) phenomenon are to be found in the great speed and amplitude with which the Romanian “national awakening” unfolded. Starting at the begining of 19th century, in less than 60 years the country switched 180 degrees from Slavic, Greek and Turkish orientation toward West. It was a forced, fast pace, and huge change. Not a small thing, to understand that is sufficient to look at the Russians who tried hard exactly the same during the 17th and 18th centuries and yet they failed big time, they are still not there even today.

But such an ambitious transformation did not succed completely and parts of the old identity could not be destroyed completely but rather they ended up entangled in the new identity ( the new one being the ethnic one, not the religious one).

In the Western Europe the decline, the fall of religion (of faith in God and immortality) as the main source of identity ( the Renaissance, Reformation, Enlightenment, and Secularization) went hand in hand with the rise pf Nationalism so as to replace religion.

In some sense nationalism is a “substitute religion” with faith in your own nation and the singing of the national anathem replacing “God” and the “Our father”-prayer. Immortality too is achieved by the survivial into eternity of the nation to which you happen to belong and for which you are supposed to sacrifice even your own life.

Therefore, in the case of the most of the European nations the “death of God”( secularization) developed naturally and it was helped, balanced and accelerated by the birth of its substitute : nationalism.

In Romania the process was “pushed”, forced at high speed, by the intellectual elites of the 19th century and it had a more difficult task to achieve.
It was achieved in the end but at the price of much of the old (religion) material not being purged but rather embedded into the new (ethnic) identity.

So there we are, and we are stuck now with it. Amongst many other things, to be Romanian requires to also be religious to some extent. The Romanians is always be religious, or they won’t be at all.

Răspunsul meu:

Although what you say does sound like making sense in the details, in the great picture I do not agree with you.

There are a lot of nations in Europe where their particular religion was very strongly part of their identity, in some cases it was one of the most important thing separating them from the others, usually their occupiers, thus keeping their national identity alive and strong: Catholicism of the Irish (against the English), Catholicism of the Polish (against the orthodox Russians and protestant Germans), Protestantism of the Dutch (against the Spanish Habsburg occupiers), Protestantism of the Swiss (against the catholic French), orthodoxy of the Bulgarians (against the Muslim Turks), even the Jewish (against the Christian surroundings in Europe), and so on. There are many cases in the European history where the identity of a nation was actually “saved”, formed and shaped by their religion. Even so in most of the cases the secularization occurred already in the XIX. century and speeded up a lot in the second half of the last century. Theese nations could form their identity without problem by leaving behind most of what traditional religion is, out of their state affairs, their media, their public life’s. It was of course also a matter of historical and geographical context, but a matter of political will to.

I strongly believe that the Romanian national identity can and will be strong even without the religious proselytism and hypocrisy that currently shapes our country and politics (let’s ad that only after 1990, before that religion in Romania was officialy „the opium of the masses”).

Also a lot of Romanians are very much not aware, or should I say lied about, the real religious background of the process of the forming of their national identity. It is a fact that the national identity of the Romanians was first developed, created, catalogued and shaped by the greek-catholic Scoala Ardeleana of Blaj, in Transilvania. Therefore the Romanian identity was not even formed by the orthodox, as they like to claim nowdays. The Romanian orthodox church in the XVIII century was a Slavic speaking and writing, backwarded church with very little or no connection to the European nation building trends of those times. They only picked up the work of the Scoala Ardeleana much later, actually not even voluntary, but forced by the high speed latinization process, de 180 degree turnaround that you talk about.

If your theory would be right, nowdays all Romanians should be strongly greek catholic, not orthodox. Let me say, that that would have been much better for them in their process of caching up with the West, and (re)latinizing their identity, since the whole mentality of the nation would have been connected to the West, trough the church. We Hungarians benefited from this since the XI. century.

Even today the Romanian orthodox church is the biggest brake in the modernization of this nation, and it was so right from the beginnings of the XIX. century. It cultivates backward thinking, rejection of rational thinking and science, intolerance, homophobia, immixing in the private life’s and decisions of people, rejection of liberal values, rejection of modernization and globalization. I’ve wrote about this some time ago here and here.

But it could be easily scraped of most of it’s influence and power by the government, by the politics, if they really wanted to, or had the guts to do it (see for example the case of Spain in the recent years). But the current situation benefits both sides, the church offering the votes, the politicians offering the easy and big state money. It’s the greatest business, under the most untouchable cover. Probably quite uniqie in the EU at this scale.

Voi ce părere aveţi? Are şansă o identitate românească fără sau cu foarte puţină religie, cum este acum cazul celor mai multe identităţi din Europa (inclusiv cea maghiară de exemplu)?

Ruşinea României

Care nu a putut să se ridice la nivelul unui mesaj important despre problema foarte mare a intoleranţei împotriva romilor şi a homosexualilor…

Ruşinea României, care după acest eveniment a dus în mass media nişte discuţii de bagatelizare a acestor probleme, discuţii de-a dreptul puerile, în care se pornea întotdeauna de la premisa că Madonna habar nu are ce e în ţară, că la noi în nici un caz nu există aşa ceva – şi acum hai să dovedim acest lucru.
Ruşinea Antenei 3 că îl invită pe şovinul şi intolerantul Vadim Tudor să discute despre mesajul Madonnei, în loc să dea voce celor de la Accept sau Romani Criss.
Parcă am fii în anii 50, când se ştia de la începutul procesului verdictul…

Ruşinea României că a fost nevoie de intervenţia unui star pop american ca în sfârşit să se înceapă măcar astfel de discuţii, fie ele cum or fi.

Paul Chinezu cel bozgor

Două articole apărute în presa maghiară cu ani buni în urmă arată în mod frapant cum poate să alunece sensibilitatea naţională – administrată în doze excesive – spre domeniul ridicolului. De data aceasta vorbim despre boacăne d’ale maghiarilor.

Cuvântul ‘bozgor’ sună cât se poate de rău urechii de ungur – şi nu-i de mirare, fiind un mijloc excelent de băşcălie, dacă românul vrea să se distreze un pic pe seama compatrioţilor săi. Şi aici începe problema: cică „săracul“ nici nu are cunoştinţă că expresia de fapt ar însemna nimic altceva, decât ‘cel fără patrie’ (vezi ‘hontalan’). Românul de obicei află puţin nedumerit sensul „adevărat“ al expresiei – şi se miră

cum maghiarii ştiu mai bine ce însemnă cuvântul,

el având cunoştinţă doar de sensul acela de ‘ungur’ –, dar în sfârşit acceptă treaba uneori chiar prin a cere scuze „jignirii“ aduse naţiunii maghiare.

Spre norocul nostru avem însă şi lingvişti de profesie. Distinsul specialist Szilágyi N. Sándor a publicat în cotidianul clujean Szabadság un articol – pe cât de amuzant, cu atât de argumentat ştiinţific – despre

adevărata origine a cuvântului.

În loc de traducerea mot-a-mot al articolului aş sublinia mai mult doar câteva aspecte din argumentaţia lingvistului.

„Patrioţii“ maghiari din România – considerând că ar fi priviţi şi trataţi de români ca nişte venetici fără patrie (să recunoaştem, s-ar putea să fie mai mult decât o simplă idee fantezistă) – au născoşit repede că ‘bozgor’ ar avea la rădăcină sintagma de origine slavă (rusă?) ‘biez gora’ (fără munţi) sau ‘biez gorod’ (fără oraşe), care la rândul lor s-ar înţelege ca şi ‘fără patrie’. Ei, nu trebuie să fii mare savant ca să-ţi dai sema cât de mult schioapătă ideea – mai pe româneşte,

ce porcărie mare e, fără valoare ştiinţifică.

Într-adevăr, cam şubredă argumentaţia ca românul ar ‘fura’ tocmai din vocabularul unui popor pe care (puţin zis că) nu îl simpatizează, apoi ar scoate din el un joc de cuvinte chiar aşa de slab.

Originea cuvântului – conform ideii specialistului citat – ar fi una mult mai interesantă.

De obicei fiecare naţie capătă o poreclă după o trăsătură caracteristică sau expresie des utilizată – în armata maghiară românii erau supranumiţi ‘nuştiu’, dar şi francezii au căpătat denumirea ‘ouioui’ în rândul băştinaşilor neozeelandezi. Păi, ungurii au o trăsătură cam săritoare în ochi (şi urechi) de

a abuza de expresia ‘bazd meg’,

adică ‘bozmeg’ (consider că orice traducere ar fi de prisos). Ei, cuvântul ‘ungur’ atrage perechea ‘bungur’ (ungur-bungur), care – cu contribuţia unui român cu aptitudini lingvistice mai dezvoltate (şi cu simţul umorului, bineînţeles) – s-a transormat repede în boz-gur (vezi ’boz[meg-un]gur’). Şi de aici – prin asimilarea vocalelor – în bozgor.

Dacă teorie e adevărată, trebuie să recunoaştem, că „bozgorul“ întruchipează umor şi iscusinţă lingvistică rar întâlnită în evoluţia unei sintagme folosite ca poreclă. Păcat că ungurii nu pot să se delecteze la fel de mult asupra acestui umor, de vreme ce

chiar ei sunt ţinta lui.

Dar totuşi fabula are o învăţătură demnă de remarcat pentru ambele popoare: dacă trăieşti cu frica paranoică ca – în situaţie de conflict – partea cealaltă gândeşte despre tine într-un anumit fel, mai devreme sau mai târziu găseşti şi „argumentele“ care să „susţină“ frica ta – oricât de ridicolă şi absurdă s-ar părea ele în ochii unei persoane mult mai lucide şi realiste.

Un alt articol apărut tot în cotidianul Szabadság sub semnătura profesorului Fey László duce la concluzii la fel de interesante. Fey de fapt reflectă la o afirmaţie apărută pe colile aceluiaşi ziar:

Még sértőbb történelmi hőseink nevének önkényes elferdítése. Itt van például Kinizsi Pál egykori utcája, amely most Paul Chinezu, valamiféle kínai pali nevét viseli.

 adică:

Răstălmăcirea numelor eroilor noastre naţionale e chiar şi mai jignitoare. De exemplu fosta stradă Pál Kinizsi, care acum poartă numele unui anume Paul Chinezu, o fi ceva Paulică din China. [Trad. de mine]

Profesorul subliniază în mod binevenit că Paul Chinezul nu este o traducere defectuoasă şi/sau de rea intenţie a legendarului căpitan bănăţean Kinizsi Pál, ci una corectă: În limba română arhaică ‘chinez’ înseamnă nu numai etnic chinez sau originar din China, ci primar, conducător şi aşa mai departe. De fapt, cuvântul – având origine sârbo-croată – se regăseşte şi printre termenii arhaici ai limbii maghiare sub formă de ‘kenéz’. Deci, deopotrivă,

denumirea de ‘Paul Chinezu’ sugerează anumită stimă

faţă de renumita personalitate istorică, Kinizsi având probabil şi mulţi români în subordine, binemeritând titlul onorific de ‘chinez’, adică conducător. Nici măcar faptul traducerii în sine nu reprezintă problemă, numele personalităţilor istorice de obicei se traduc: nu cred că papa Benedict al XVI-lea sau regina Elisabeta a Marii Britaniei s-ar supăra de această „românizare”.

Una pe alta, trebuie avută mare grijă cu escalarea sensibilităţilor naţionale. Adevărat că sunt foarte multe manifestări de rea credinţă datorită conflictelor etnice şi problemele istoriei comune încă nediscutate şi nerezolvate, dar înainte de a trage o concluzie pripită asupra unui caz anume se recomandă călduros

a se reflecta cu o judecată lucidă,

poate lucrurile totuşi nu sunt chiar aşa cum par la prima vedere. Mai ales dacă consecinţele pot fi mult mai grave decât simpla alunecare spre ridicol.  

Oricât de mult urăsc această expresie, dar – şi de o parte, şi de alta.

Stat naţional?

Articolul 1. din Constituţia României spune: “România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. Pentru marea majoritate, un postulat de necontestat. Dar care o fi adevărata acoperire a acestei afirmaţii  – dincolo de caracterul său solemn – în lumea dură a realităţii?

Partea dureroasă a articolul citat este bineînţeles aia cu statul naţional. Dar oricât de sensibilă ar fi tema, o definiţie mai elevată, mai concretă zău că n-ar strica. Însă – din păcate – pe Wikipedia românească articolul „stat naţional” este inexistent. Aproape incredibil. Să lipsească tocmai o sintagmă atât de sensibilă şi importantă?

Hai să vedem atunci cea maghiară:

A nemzetállam olyan államot jelent, amely népessége összetétele etnikai szempontból homogén. Ez olyan esetben jön létre, amikor egy állam határai egybeesnek a többségét alkotó nemzet etnikai határaival.

Adică:

Statul naţional reprezintă un stat în care compoziţia populaţiei este omogenă din punct de vedere etnic. Această situaţie apare când graniţele statului coincid graniţelor etnice a populaţiei majoritare. [tradus de mine]

Această definiţie bâlbâie un pic: dacă populaţia e omogenă etnic – adică nu există minorităţi – atunci termenul de majoritate în sine e puţin confuză. Dar putem trece peste acest aspect. Conform acestei definiţii România oricum

n-are nici o şansă să devină stat naţional.

Neomogenitatea etnică este chiar impedimentul mai mic – cel mare este că graniţele etnice nu coincid nici pe departe cu graniţele statale, vezi doar Ţinutul Secuiesc şi unele părţi din Crişana (sau să privim şi cealaltă parte a graniţei: Voivodina, Bucovina de Nord, Basarabia).

Atunci – în afară de o posibilă rea intenţie – care o fi motivaţia susţinătorii României ca stat naţional?

Pentru un posibil răspuns interesant de data asta voi cita din Wikipedia engleză (fără traducere):

Due to ambiguities in the word state, for instance in the United States, the term nation-state is also used to mean any sovereign state, whether or not its political boundaries coincide with ethnic and cultural ones.

Mai pe româneşte, americanii practic generalizează sensul cuvântului: în viziunea lor apartenenţa la o naţiune poate fi şi

pe baza cetăţeniei, fără nuanţe etnoculturale.

Astfel, practic majoritatea covârşitoare a statelor lumii sunt naţionale. Chiar şi Statele Unite, deşi sunt unii dintre cei mai neomogeni etnic şi cultural de pe pământ.

Două definiţii contradictorii (chiar răsfoind paginile virtuale ale aceluiaşi enciclopedii online): după prima, statutul de stat naţional al României poate pune sub semnul întrebării chiar legea existentă a administraţiei publice privind utilizarea limbilor minorităţilor sau inscripţiile bilingve – în schimb, după cea de a doua, pornind de la naţiune ca şi comunitatea oamenilor de acelaşi cetăţene,

nici măcar o autonomie lărgită pe criterii etnice

(dacă există aşa ceva) n-ar intra în conflict juridic cu statul naţional.
Existenţa a două interpretări aşa de diferite n-ar fi o problemă mare în sine. În schimb, dacă bazezi un sistem legislativ pe o afirmaţie aşa de ambiguă, fără precizări suplimentare, deja este. Şi una mare de tot: cu legislaţia nu e de joacă.

Hai să presupunem că rezolvăm ambiguitatea, prin a ne pronunţa clar în favoarea unei definiţii. Dar oricare ar fi asta, ea trebuie să aibă un caracter obiectiv, de aia-i definiţie, nu-i aşa? Adică, ar trebuie să existe criterii bine delimitate, pe baza căruia se poate decide în mod echivoc dacă caracterul de stat naţional al României face faţă sau nu definiţiei respective.

Ei, un paragraf din constituţie, decisă de majoritatea clasei politice n-are cum să fie criteriu obiectiv – reprezintă mai degrabă

interesul unei majorităţi

(în cazul fericit, când constituţia se elaborează într-o manieră democratică) decât o bază solidă, ştiinţifică de argumentaţie.

Chiar dacă votarea primul paragraf ar fi fost precedată de o discuţie serioasă, bazată pe argumente, simplul fapt că s-a postulat în constituţie n-ar fi transformat statul român de la o zi la alta într-unul naţional. (Ca şi fapt divers, nu-mi amintesc de „argumente“ mai solide decât jertfa milenară a poporului român şi alte clişee naţionaliste.)

Dacă lucrurile ar fi chiar aşa de simple, vezi vrem să fie adevărat, deci îl punem în constituţie, am putea avea chiar de mâine nişte „paragrafe“ tari de tot:

a) România se află în topul celor mai dezvoltate ţări din punct de vedere economic,

sau

b) în România nu există grupări mafiote, corupţie şi economie subterană.

Bineînţeles, includerea unor afirmaţii de acest gen în Constituţie n-ar face din România în mod automat o ţară prosperă – cum nici primul paragraf nu ne plasează a priori într-un stat naţional şi unitar. Ne place sau nu, acest statut depinde

exclusiv de realităţile demografice şi geopolitice a ţării,

şi nicidecum de faptul că un parlament – cu 18 ani în urmă, controlat de un partid puţin zis compromis – a avut interesul discutabil de a introduce acest paragraf în baza legislaţiei româneşti.

Din păcate marea majoritate încă nu e pregătită să înfrunte un asemenea raţionament – şi vorbim aici doar de reflectarea asupra unor argumente, nu neapărat de acceptarea eventualei concluzii. Dar – spre fericirea mea – am dat deja peste primii curajoşi care au reuşit să treacă peste cercul vicios „E stat naţional fiindcă aşa scrie în constituţie – aşa scrie în constituţie fiindcă e stat naţional”:

Cât timp va rezista statul naţional, unitar si indivizibil? 

Deocamdată nici Gardianul în sine, nici articolul în cauză nu e lipsit de unele conotaţii naţionaliste, dar totuşi pare că unii se mai şi gândesc în ţara asta în loc să se mulţumească cu lozinci de doi bani când e vorba de mult discutată „problema naţională“. Aşa să fie!

Să mai şi râdem puţin :)

Béla Markó desenează autonomia – Animat Planet

 

Vadim iară a rămas fără pâine (şi creier) – Nebunu’ productions

Despre autonomie -  Happyfish

 

Adevărul despre învăţarea limbii române în Secuime

Am primit un comentariu foarte interesant, foarte bine şi minuţios scris despre problema învăţării limbii române în zonele din Ardeal locuite în majoritate de maghiari, în special Secuimea. Comentariul a fost trimis de un anume D’Azertis, care dezvăluie că este unguroaică, profesoară de limbi străine în Sfântu Gheorghe, Covasna. Redăm în continuare acest text în totalitatea lui (cu putine editări doar de formă), deoarece credem că merită o atenţie deosebită de la oricine interesat de subiect:

Citesc de o vreme mesajele voastre, initial n-am vrut sa ma implic, dar fiind unguroaica din Sf. Gheorghe, si intamplator profesoara de limbi straine, m-am gandit, ca totusi as avea cateva cuvinte in legatura cu predarea si invatarea limbii romane. In general in diferite mesaje ce era esential s-a mai zis: limba romana pe aici este slab vorbita de majoritate, dar sunt si unii care o vorbesc bine spre foarte bine.

Printre cauzele nevorbirii limbii trebuie sa includem fara indoiala si refuzul – insa la un numar redus de persoane. (Asa cum si in cazul romanilor de aici exista persoane – tot in numar redus, care inteleg si vorbesc bine lb. maghiara, dar refuza sa o vorbeasca. Cunosc cazuri concrete.) Apoi trebuie sa mentionam ca exista un numar mare de elevi slabi si mediocri (ei exista peste tot), acestia invata nu numai limba romana greoi, dar au rezultate mediocre si la alte materii.
Se pune problema simtului/talentului pentru limbi. Asa cum pentru a fi un bun cantaret, ai nevoie de ureche muzicala, daca te nasti fara, nu prea ai multe sanse… Sunt numerosi elevi, care nici nu refuza sa invete romana, nici nu sunt mediocri, dar au nesansa sa le lipseasca acest simt pentru limbi.
Deci sunt de acord cu ceea ce a scris Dom si Olahus, inclusiv cu ideea ca foarte multi maghiari de aici nu iau in considerare posibilitatea unui loc de munca in celelalte parti ale tarii.

Ideea de programe si manuale diferentiate este sustinuta nu doar de maghiarii de aici, foarte multi profesori de etnie romana sunt de aceeasi parere (cunosc profesori care s-au titularizat la noi, dar care provin din judete ca Tulcea, Prahova sau Maramures, care dupa un an de predare la clase maghiare au ajuns la aceeasi concluzie!!!).
Cu actualele programe si manuale romana nu prea poate fi insusita (sau poate fi insusita greu, si in general de elevii buni si foarte buni care pe deasupra mai au si simt pt. limbi si eventual interactioneaza mai mult cu romani) pentru ca pune accent pe straturi ale limbii care necesita cunoasterea in prealabil al limbajului comun. In predarea limbilor straine pornim de la limbajul comun, al conversatiei cotidiene, si doar dupa insusirea acestuia se poate trece la limbajul literar, stiintific, juridic etc. Atata vreme cat lexicul de baza nu se invata temeinic, n-ai cum sa ceri de la elev sa cunoasca notiuni de teorie literara, arhaisme si neologisme, sau sa dea doua trei sinonime la un cuvant. Deci degeaba faci timp de 8-12 ani limba romana cand tocmai esentialul lipseste, tocmai posibilitatea de a lega propozitii de baza! Arabii si francezii reusesc sa comunice dupa putin timp pt. ca asa cum s-a mai zis: 1. ei sunt nevoiti sa foloseasca limba, 2. pentru ca ei invata prima oara sa comunice cu celalalt. Eu nu cunosc niciun manual de lb. romana unde copilul sa fie invatat cum sa faca cumparaturi, sau cum sa ceara diferite informatii, cum sa trimita un colet prin posta etc. Copilul roman nu trebuie sa invete aceste fraze, expresii, cuvinte. Copilul maghiar mai intai ar avea nevoie de asta si nu de comentariul literar al romanului “La Medeleni” sau al unei poezii de Labis de ex.
Cu celelalte mijloace de comunicare si informare amintite de Solovastru treaba sta cam asa: elevul maghiar are la dispozitie cate site-uri vrea in lb. maghiara si se informeaza de acolo (daca te gandesti bine, daca informatia iti e oferita si in lb. materna, n-o vei citi in engleza sau franceza, nu?). Radiouri si televiziuni in lb. materna sunt destule, posturile romanesti sunt foarte rar urmarite de elevi. Aici cauzele sunt multiple, nu intru in amanunte.

In rest: @Solovastru: “Pot sa gasite oricate argumente pentru a-i scuza dar nu este decat o dovada de sovinism si de dispret pentru limba si cultura română.”
Nu cred ca un cetatean al tarii, de orice etnie ar trebui sa aiba mai mult sau mai putin respect pentru limba si cultura celuilalt cetatean de orice alta etnie! Chiar daca limba romana este limba oficiala, pentru mine este limba straina atata timp cat pot sa am doar o singura limba materna. (exista mai multe pdv. de a categorisi limbile, sa nu facem confuzii. Dpdv. al individului exista o limba materna, toate celelalte fiind straine. Dpdv. legal exista o limba oficiala, celelate putand fi semi-oficiale sau neoficiale. In timp ce in cazul cetatenilor de etnie romana lb. materna si cea oficiala se suprapun, in cazul cetatenilor de alta etnie nu. Doar atat.)

Sunt pt. obligativitatea invatarii limbii romane, dar nu pot sa fiu de acord cu respectul impus! Asa ceva nu exista. Nu poti sa obligi pe cineva sa-ti respecte limba sau cultura. Respectul se castiga. Limba si cultura romana nu este superioara celei maghiare. Nici macar in Romania. Este alta, diferita, nici mai buna nici mai proasta. Eu nu cred in culturi si limbi- sau etnii si natii superioare respectiv inferioare. Limba romana are aici alt statut juridic si atat! In momentul in care romanii vor respecta limba si cultura celuilalt asa cum vor ei ca ceilalti sa respecte cultura si limba romana, atunci va fi ok. Intre majoritate-minoritate diferenta este doar numerica si nu de valoare!!! Asta nu inteleg foarte multi. (Pot intelege lipsa de respect pt. limba si cultura maghiara din partea unor romani, daca ma gandesc la situatia romanilor din Ardeal din trecut. Dar tocmai acest lucru ar trebui sa-i faca sa-si dea seama, ca daca aplici aceleasi masuri, vei avea aceleasi reactii… Sa nu-mi spuneti ca romanii nu s-au impotrivit, ca nu s-au luptat pt. mentinerea valorilor lor).

Teama de asimilare nu este un Bau-bau cu care ne ameninta UDMR. Este o realitate simtita de fiecare dintre noi. Nu doar in cazul maghiarilor din Romania, dar si in cazul tuturor minoritatilor exista posibilitatea de asimilare in momentul in care comunitatile compacte se dizolva. Este foarte simplu: un maghiar merge sa lucreze intr-un oras majoritar roman sau 100% roman. Are trai decent, totul e ok., se stabileste acolo. Exista 2 posibilitati: se casatoreste cu o unguroaica sau cu o romanca. De fapt nu prea conteaza acest aspect, pt. ca nu are posibilitatea sa-si dea copii intr-o scoala cu predare in lb. maghiara. Astfel, copiii, chiar daca vor vorbi (eventual scrie si citi) ungureste, vor pierde ffff. multe aspecte din cultura maghiara. Vacantele la bunici mai ajuta, dar pt. cat timp? Nepotii maghiarului nostru nu cred ca vor mai vorbi ungureste, stranepotii nici atat. Si uite asimilare. Daca prin asta se intelege integrare, este foarte clar ce se doreste.
Exemple sunt destule, am multe cunostinte, rude carora li s-a intamplat. Cati maghiari din Valea Jiului mai stiu ungureste, sau au posibilitatea sa invete in lb. materna? Au fost acolo zeci de mii de etnici maghiari. Cunosc “maghiari” de generatia a doua sau treia din Bucuresti sau chiar Brasov care nu mai vorbesc ungureste, sau o vorbesc la nivel de lb. straina. Deci da: pericolul asimilarii este cat se poate de reala.

As aminti aici situatia romanilor din Ungaria, care dupa 1920 n-au reprezentat un procent insemnat ca nr. de cetateni, si care netraind in comunitati compacte (cu exceptia satelor de la granita, precum in jurul si in Jula) sunt amenintati de asimilare totala. Acum nu se pune problema asimilarii fortate (cel putin asa as dori sa cred), cum nu este vorba despre asa ceva nici in Romania… Dar se intampla. Este mersul firesc, natural al lucrurilor. Si nimeni nu poate fi invinovatit daca incearca sa lungeasca acest proces. Pentru ca de evitat nu cred ca se poate evita, daca gandesti pe termen lung, in secole. Singura posibilitate de a lungi viata unei comunitati minoritare este: sa ramana compacta cu posibilitatea autoguvernarii, sau daca e in diaspora, sa beneficieze macar de autonomie culturala.

“Nu inteleg de unde vine fobia asta dupa ce sute de ani procesul a functionat doar in favoarea maghiarilor in detrimentul românilor, slovacilor, sirbilor, croatilor etc.”

Fobia asta exista tocmai pt. ca s-a vazut ca se poate… Atunci maghiarii au avut posibilitatea, acum o au romanii, slovacii, sarbii… Atunci romanii, slovacii, sarbii s-au zbatut pt. supravietuire, acum e randul maghiarilor. N-avem dreptul? Pt. noi nu sunt valabile aceleasi reguli???
Nu aplicati dubla masura. Cu putina empatie lucrurile incep sa arate diferit.
Se zice ca lumea s-a schimbat, ca ne-am civilizat, se vorbeste despre democratie, drepturile omului etc. De ce atunci masuri, comportament, mentalitate din sec. XIX.???

In ultimul timp, citind despre aceste probleme pe diferite forumuri si pe acest blog, am inceput sa am un interes pt. minoritati (sunt la nivel de incepator, si mai mult de amator nu voi fi, dar totusi…)

Pt. cei care vorbesc in numele minoritatii romane din Ungaria necunoscand de fapt situatia concreta, recomand:
Site-ul saptamanalului Foaia Romaneasca
http://www.foaia.hu//index.php?option=com_content&task=blogsection&id=3&Itemid=25
Emisiunea in lb. romana (Ecranul nostru) de pe postul national maghiar
http://videotar.mtv.hu/Kategoriak/Kisebbsegi%20musorok/Ecranul%20nostru.aspx

Pt. cei interesati de minoritatile Europei si nu numai: documentarul Minoritates Mundi (cu subtitrare in lb. romana la aproape toate episoadele – cu scuze pt. greselile gramaticale si de lb. Mentionez ca am urmarit multe episoade, si traducerile sunt corecte dpdv. al continutului).
http://www.dunatv.hu/musor/videotar?vid=561565&pid=279147

De la huligani de azi la concluzii privind strămoşii lor

Un cititor al blogului nostru a trimis comentariul de mai jos, care este total pe lângă subiectul postului la care era adăugat, dar totuşi reflectă ceva interesant.

“A fost meci in Europa League. Steaua a invins pe Ujpest Budapesta cu 2-0. Lasand la o parte scorul si meciul in sine trebuie sa remarc faptul ca suporterii unguri au fost destul de obraznici, au scandat lozinci anti-romanesti de genul “Transilvania pamant maghiar” si, conform stirilor de pe posturile TV au provocat permanent scandaluri pe tot drumul catre stadion. Maine probabil vom afla ce alte asemenea acte de huliganism au facut pe drumul spre Ungaria.
Cu alte cuvinte s-au comportat ca stramosii lor veniti din stepele Asiei calare pe armasari mongoli. Sunt cu adevarat demni de renumele lui Attila Hunul.”

Deci treaba e cât se poate de clară atât pentru domnul echoofsilence, dar din păcate nu numai pentru el. Actele de huliganism şi comportamentul absolut necivilizat ale unor suporteri caracterizează în concepţia lor şi strămoşii unui popor. Ce să mai zic, asta da logică. Mai ales că puţin habar avem despre cum se comportau hunii, sau maghiarii în urmă cu o mie de ani.

Şi totuşi, reflexele înrădăcinate în capul unora funcționează tot timpul perfect: când văd ceva de condamnat comis de maghiari, imediat se gândesc la strămoşii lor, fac comparaţii, trag concluzii, fără să se gândească la circumstanţe, şi la persoanele care au comis delictul. În cazul de faţă ar fi bine de ştiut, că suporterii ultra al Ujpest ultra sunt rasişti, xenofobi etc. A se vedea aici cum se comportă în general şi la Budapesta. N-are nimeni ce comenta, au un comportament bun numai pentru a fi condamnat, şi de a nu fi tolerat.

Ce ar fi dacă noi am trage concluzii atât despre strămoşii românilor, cît şi despre românii de azi, bazându-se pe comportamentul celor care fac parte din Ultra “U”?Ar fi corect? NU!

Sau am fi corecţi dacă am trage concluzii despre români, bazându-se pe gestul suporterilor stelişti care  la începutul reprizei a doua au afişat un textul în limba maghiară care suna aşa: “Mennyi ideig tartja egy magyar nő a szart magában? 9 hónapig” [Cât timp ţine în ea o unguroaică căcatul? Nouă luni.]? Categoric că NU! (Este o altă poveste, destul de tipică, că despre asta n-am găsit mai nimic în presa românească de azi!).

Deci atât unii suporteri al lui Ujpest, cât şi anumite suporteri al lui Steau sau comportat jalnic, ca nişte intoleranţi, şovini etc. Şi niciodată n-ar trebui să tragem concluzii referitoare la strămoşii sau conaţionalii lor, bazându-se pe comportamentul lor.